A pierdut Churchill Al Doilea Razboi Mondial?

Starikov are o viziune interesantă, într-o oarecare măsură revizionistă asupra celui de-Al Doilea Război Mondial.

Primul Război Mondial s-a sfârșit cum nu se poate mai bine pentru puterile anglo-saxone, sau mai bine zis pentru finanțatorii din umbră ale acestora. Principalele imperii ale Europei – cel german, cel țarist și monarhia austro-ungară erau în ruie, Franța, aflată oricum în tentaculele aceleiași caracatițe era epuizată. Imperiul britanic stăpânea un sfert din teritoriul planetei iar mările erau complet controlate de anglo-americani.

Mai mult decât atât în 1913, pe continentul American se înființase banca centrala americană the Fed – The Federal Reserve System, mașina de tipărit bani, la fel de falsă ca și denumirea ei – nu are nimic “federal”, fiind o bancă privată nu una de stat și nu avea “rezerve”, avea însă altceva, adică monopolul tipăririi de monedă și obligația comercianților de a accepta hârtiile emise de ea.

Pe celălalt mare continent, cel Eurasiatic, venirea la putere a bolșevicilor, cu finanțare de pe Wall Street, pusese punct celui mai mare imperiu tradiționalist al sec XIX, cel țarist.Trotsky-In-New-York-275x413-e1461575265396

China, rănită și umilită de Războaiele Opiului era complet la discreția capitalului “anglo-american”, era epoca marilor familii îmbogățite din comerțul cu opiu, precum Sasoon sau Jardine/Keswick. India era o colonie, ținută în sărăcie si foamete în care mișcarea lui Ghandi încă nu începuse

Iar apoi s-a întâmplat ceva…. În Rusia Sovietică, după ce bolșevicii au avut grijă să-și plăteasca datoriile către cămătarii de pe Wall Street înstăinând toată rezerva de aur moștenită de la Imperiul Țarist(deci unde e tezaurul nostru acum?) și după moartea lui Lenin, a apărut o luptă internă între aripa globalistă reprezentată de Troțki și cea suveranistă reprezentată de Stalin. Spre surpinderea tuturor Lev Davidovici Bronstein a pierdut, a fost forțat în exil iar susținătorii săi au fost executați sau trimiși în Gulag. Acest lucru reprezenta o problemă imensă pentru anglo-saxoni și finanțatorii lor, întrucât fără cea mai mare țară a continentul eurasiatic, proiectul MESIANIC, al dominației globale nu mai putea fi îndeplinit.

Ce s-a întâmplat atunci? Pentru recuperarea Rusiei Sovietice era nevoie de un război, iar în război era de dorit să moară soldați ai unei alte puteri contientale, nu insulare, divide et impera… Singura putere continentală capabilă să lupte cu Rusia era, evident, Germania.

Așa se face că, în anii ’20, cercurile financiar-bancare au început să scaneze cu atenție lumea politică germană și să finanțeze diferite mișcări studiindu-le potențialul. S-a remarcat, în ciuda puciului eșuat de la Muenchen din 1923, Adolf Hitler, care încă din arest avea să-și definească țelul politic extern – Drang nach Osten – cucerirea estului. Starikov spune că de fapt cartea nu era destinată publicului german, ci potențialilor finanțatori. Și Hitler a convins și a obținut sprijinul financiar pe care și-l dorea, în baza programului său – războiul cu estul comunist.

 

Totul părea să meargă din nou conform planului ajustat, care prevedea o confruntare pe viață și pe moarte între cele două puteri continentale, Germania și Rusia Sovietică, până în 1939 când, la dezmembrarea Cehosolvaciei, Hitler, în loc să înghită și Slovacia, a refuzat mărul otrăvit, oferind Slovaciei independența și Ungariei oferindu-I regiunea Transcarpathia din fostul stat.

Hungary_1941_ethnic.svg

Or, spune Starikov, chiar în această regiune care ar fi devenit granița dintre Reichul German și Rusia Sovietică, populată masiv ucrainieni, serviciile anglo-americane, pregătiseră agitațiile necesare creării unui conflict între germani și sovietici. Hitler, atent, a refuzat. Și atunci s-au dezlănțuit forțele propagandei anti-Hitler, pentru că, nu-i așa, acesta își încălcase promisiunea, Războiul din Est… în același timp, forțele din spatele cortinei, reactivează caractere eșuate, precum Winston Churchill, al cărui singur merit era disponibilitatea de a-și trimite conaționalii la moarte în războaie devastatoare.

Polonia este încurajată să provoace Reichul German, scontându-se pe faptul că o intervenție militară germană ar conduce la o reacție sovietică. Spre surprinderea tuturor, Hitler și Stalin se înțeleg însă și la 23 August 1939 se semnează pactul Ribbentrop-Molotov, cu consecințele nefaste pentru România, Polonia și Țările Baltice, însă evitându-se marele război din Est.

După ce Anglia și Franța declară război Germaniei la 3 Septembrie 1939, Hitler caută în permanență pacea cu puterile Occidentale însă e refuzat constant (o spun rușii, nu eu!!). De aceea avem războiul ciudat din 1939-1940 de pe Frontul De Vest. Mai mult decât atât, germanii se abțin de la orice acțiune ofensivă, până în primăvara anului 1940, când primesc informații că englezii pregătesc invadarea Norvegiei. În ritm de blitzkrieg, Hitler mătură armatele anglo-franceze de pe continent, însă are o primă ezitare la Dunkirk, lăsând englezilor posibilitatea de a-si evacua 300.000 de militati spre insulă. Ori acesta nu e gestul unui om care încearcă să zdrobească un inamic ci al unuia care caută pacea (în Vest).

Pacea îi este refuzată însă lui Hitler, pentru că el nu-și îndeplinise obiectivul, războiul din Est și subjugarea spatiului rusesc.  Așa că, spune Starikov, după ce primește semnalul dorit în urma misiunii trimiterii lui Hess în Anglia, Fuehrerul se decide să atace Uniunea Sovietică, căutând teritorii în Est și având promisă pacea la Vest. Un rol important în această decizie nefastă a Fuehrerului au jucat-o informațiile false cu privire la slăbiciunea militară a sovieticilor și iminența unui atac al acestora,  furnizate de șefii serviciilor de informații ale armatelor germane și române, Canaris și Moruzov, despre a căror relație cu serviciile de informații britanice am scris (parțial).

Războiul trebuia să-i epuizeze complet pe ruși și pe Germani, aliații anglo-americani debarcând în Europa, atunci când armatele ambelor state ar fi fost complet distruse. Ce a urmat se știe.


2000px-World_War_II_Casualties2.svg

Spre imensa surpiză a sponsorilor, războiul deși catastrofal pentru ambele părți, nu a condus la dezmembrarea URSS, ci s-a sfârșit cu armatele sovietice ocupând Europa Centrală și de Est și jumătate din Germania, inclusiv Berlinul și Viena. În loc să asigure dominația mondială a dolarului (a mașinii de făcut bani, cum îi spune Starikov) războiul a creat o noua super-putere globală, Uniunea Sovietică, deci pentru cei care îl puseseră la cale, a fost considerat un război pierdut.…. iar Churchill , a fost umilit fiind înlocuit ca prim-ministru chiar în timpul Conferinței de Pace de la Potsdam.

Second_world_war_europe_1943-1945_map_pl

Obiectivul – dominația mondială a mașinii de făcut bani a fost îndeplinit dupa 1989, după care, din nou a intervenit o schimbare în Eurasia….

Allied_army_positions_on_10_May_1945

Starikov:

„Cine a pierdut si cine a câștigat, deci, cel de-al Doilea Razboi Mondial? Este o intrebare interesantă care implică câteva detalii. Victoria in jocul politic presupune atingerea obiectivelor. Dacă nu ți-ai indeplinit obiectivele, nu ai obținut victoria. În cazul Germaniei totul este clar. Germania a fost complet înfrântă în cel de-al doilea Război Mondial, statul german s-a prăbușit, iar țara a fost împărțită în două. Infrângerea Germaniei naziste a fost evidentă. Dar care au fost obiectivele Londrei și ale Washingtonului în cel de-al Doilea Război Mondial și în ce măsură au fost ele îndeplinite?

Principalul obiectiv în cel de-al Doilea Război Mondial al Londrei și Washingtonului viza distrugerea potențialilor rivali ai valutei anglo-saxone si crearea unei lumi noi bazate pe dolar. De aceea, Londra și Washingtonul au semnat Acordul de la Bretton-Woods și au înființat Banca Mondială și FMI-ul. Dar URSS-ul a refuzat sa ratifice acest acord înrobitor care a intrat in vigoare in 27 decembrie 1945.

La doar câteva luni de la intrarea în vigoare a acordului de la Bretton Woods, un acord din care URSS-ul nu făcea parte, Winston Churchill a ținut celebrul său discurs de la

Fulton din 5 martie 1946. Churchill a cerut atunci ca toate națiunile vorbitoare de limba engleză să se unească în lupta impotriva tiraniei și a dictaturii. Dacă citim ziarele englezești care apar acum, putea observa cu ușurință că „tonalitatea” unor astfel de discursuri este mereu aceeași, indiferent de perioada de timp la care se referă și indiferent de cine conduce Rusia. Ziariștii anglo-saxoni scriu despre dictatura din Rusia contemporană exact la fel cum scriau predecesorii lor acum 150 de ani despre despotismul țarist de acum. Nimic nu s-a schimbat.

Cuvântarea lui Churchill de la Fulton, Sinews of Peace, este considertă o capodoperă în domeniul discursului politic. Churchill a vorbit atunci pe un ton emoțional despre tot ceea ce-l îngrijora. S-a referit mai ales la pericolul ca o cortină de fier să divizeze Europa. Este necesar să precizez că acest discurs a lui Churchill a fost pregatit timp de câteva luni. Churchill și-a petrecut întraga iarnă din perioada 1945–1946 în America unde a discutat cu președintele Truman despre principalele teze ale discursului său de la Fulton. Apoi el a plecat la o stațiune în Florida unde și-a șlefuit discursul timp de câteva săptămâni. Pregatirea acestui discurs a inceput în ianuarie 1946, în momentul când devenise cert faptul că URSS nu va ratifica Acordul de la Bretton Woods și nu va accepta un statut subaltern în noul sistem financiar-monetar internațional creat de anglo-saxoni. Refuzul lui Stalin de a-și subordona țara „mașinii de tipărit bani” si nu pericolul “tiraniei” și al “dictaturii” a reprezentat principala motivație a lui Churchill în ce privește promovarea proiectului său politic, așa cum este el prezentat în discursul de la Westminster College din 5 martie 1946. Trebuie reținut că celebra metaforă „cortina de fier“ a fost preluată de la…Goebbels. Churchill a transformat această expresie, utilizată de Goebbels intr-un editorial din „Das Reich” publicat în 25 februarie 1945, într-o formulare uzuală. Nu cred că ar trebui să fim preocupați de faptul că Churchill a încălcat drepturile de autor ale unui lider nazist, ci ar trebui să ne întrebăm: cine a inventat această infamă cortină? Cine a a ruinat unitatea alianței dintre URSS, Marea Britanie și SUA care a ținut piept naziștilor?

Să ne concentrăm acum atenția asupra unui moment interesant. Winston Churchill nu mai era premierul Marii Britanii atunci când a rostit discursul de la Fulton. El era atunci un simplu deputat al parlamentului britanic. Churchill nu mai era liderul guvernului britanic nici în perioada Conferinței de la Potsdam din iulie 1945 deoarece partidul al cărui lider era, pardiul conservator, pierduse alegerile. Din această cauză, Marea Britanie a fost reprezentată în a doua parte a Conferinței de la Potsdam de noul prim-ministru laburist Clement Attlee.

……

Totuși, dacă admitem că Churchill NU A CÂȘTIGAT RAZBOIUL, atunci putem înțelege ce s-a întâmplat. Anglia nu a câștigat, ci a pierdut cel de-al Doilea Razboi Mondial. Anglia nu și-a îndeplinit niciunul din obiectivele pe care și le-a propus înainte de declanșarea acestui război. Englezii au jucat cu viclenie: au adus naziștii la putere și le-au oferit jumatate din Europa pentru a ataca Rusia. Cheltuieli enorme, proiecte geniale, manevre uluitoare. Drept urmare, trupele rusești erau mult mai aproape de Occident în mai 1945 decât în septembrie 1939. Ce ar spune proprietarii unui club de fotbal dacă, după mulți ani de selecții dure si mulți bani chelltuiți, noul antrenor ar pierde locul întâi și echipa s-ar clasa pe locul al treilea? Acesta era locul pe care îl ocupa Marea Britanie în clasamentul mondial al marilor puteri după cel de-al Doilea Razboi Mondial. Inainte de aceesta, ea fusese prima și în lume și în Europa. „Este de necontestat că de acum incolo Rusia a devenit cea mai mare putere în Europa” – scria în primăvara anului 1945 feldmareșalul britanic Alan Brook în jurnalul său.

Cineva trebuia să-și asume responsabilitatea pentru acest declin. Victoria lui Churchill era mai degrabă o înfrangere. Ea nu era suficientă pentru asigurarea hegemoniei mondiale a dolarului și a lirei sterline. Însă, dacă analizăm realist lucrurile și realizăm că premierul Marii Britanii nu este ales de electorat, ci de cei care controlează afacerile financiare globale încă din 1694, atunci ceea ce i s-a întâmplat lui Sir Winston în 1945 devine absolut clar.

……

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*