Analiza postelectorala: ALINIEREA!

herzogPe nimeni nu mai interesează nimic, decât binele individual, corelat, dacă se poate, cu acel “să ne pice şi nouă ceva, pentru ca toţi fac aşa”. Şi au dreptate, o luciditate care te infioară, iar Ţuţea spunea că lucid pe deplin eşti doar în faţa morţii. Un deces moral, în cazul nostru. Iar dacă nu am pentru cine să mă bat, pentru că Timişoara mea poate a apus, mă voi bate pentru mine însumi!

Mai surprinzătoare decât înfrângerea usturătoare a lui Adi Orza în faţa lui Nicolae Robu este, poate, victoria detaşată a lui Titu Bojin în faţa lui Constantin Ostaficiuc, pentru funcţia de preşedinte de Consiliu Judeţean. Chiar şi în municipiul Timişoara, considerat în mod tradiţional un fief de dreapta, intangibil pentru urmaşii FSN-ului timp de 22 de ani, electoratul a votat masiv pentru candidatul PSD, Titu Bojin, acesta acumulând practic dubul voturilor adunate de Ostaficiuc, un candidat oricum mai citadin, ca să folosesc un eufemism. Orza faţă de Robu?! În campanie am avut ocazia să constat că Adi chiar ştie administraţie, cunoaşte în amănunt problemele oraşului, e bine intenţionat….. dar ce mai conteză.

Să revin! Ce îmi spune acest vot şi această înfrângere dură pentru Uniunea pentru Timiş? Adevărul este că ne spune destul de multe atât despre Uniune, cât, mai ales, despre Timişoara.

În primul rand, îmi spune că Timişoara, vitregită ani de zile de puterile succesive de la Bucureşti, s-a săturat să fie aparte. Electoratul timişorean speră ca, votând cu puterea, să beneficieze masiv de investiţii guvernamentale, aşa cum au beneficiat Bucureştiul, de unde se dă ora exactă, indiferent de guvernare, Moldova în vremurile lui Hrebenciuc-Sechelariu sau Clujul, devenit Noul Scorniceşti (o expresie marca Adi Orza), pe vremea guvernării Boc, când a fost împodopit cu un stadion impresionant, sală de sport polivalentă, linii noi de tramvai etc. etc. etc.

Timişoara e obosită de opoziţie şi vrea să se alinieze. Vrea “să ne pice şi nouă ceva”. Nu contează că e vorba de partide corupte până în măduvă, nu contează că “ceea ce pică” este, de fapt, luat cu japca de la români sau împrumutat în degringolada de la bănci străine de guverne ce ne îndreaptă spre ruina naţională, în scenarii care s-au tot repetat în ţările din sudul Europei. Vrem să avem uşa deschisă la Bucureşti, acesta a devenit noul nostru ideal, noul cod de conduită al politicianului local bănăţean şi, mult mai grav, se pare, al majorităţii timişorenilor şi bănăţenilor. Iar dacă, aşa cum cere tradiţia, uşa de la Bucureşti nu va fi deschisă, pentru că ea va trebui deschisă cu capul, mâinile fiind ocupate cu împărţirea plocoanelor din bani publici, nu mai contează nici asta.

Lumea, Timişoara, atât cât mai există ea, a obosit să se iluzioneze că în Romania se poate şi altfel. Romanul, sceptic şi fatalist, nu mai crede că politicienii vor lăsa banii cetăţeanului pentru ca acesta să-i cheltuie cum crede el de cuviinţă sau că aceştia, odată ajunşi într-o funcţie publică vor gestiona judicios banul public. Pentru noi, un astfel de comportament este un ideal intangibil. Şi, pentru ca toţi oricum fură, măcar să ne pice şi nouă ceva. Aceasta este mentalitatea la care s-a aliniat cu entuziasm şi marea majoritate a timisorenilor, începând de duminică.

Mă bântuie o frază din Mateiu Caragiale, pe lângă motto-ul cărtii, citat din Poincare: “Que voulez-vous, nous sommes ici aux portes de l’Orient, ou tout est pris à la légère…“. Spune Pantazi în roman: “Crescut de mic în străinatate, nu aveam de unde să ştiu că aici suntem la Porţile Răsăritului, unde scara valorilor morale e cu totul rasturnată, unde nu se ia în serios nimic. Cu o încăpăţânare care nu pledează în favoarea inteligenţei mele, dar pe care nu o regret, căci dacă ar fi să reîncep aş face la fel, nu am consimţit să mă asimilez, să mă adaptez, deşi învăţasem că si Romae vivis, romano vivivte more. Am fost privit deci ca un străin, mi-am făcut duşmană toată lumea”.

Mă doare aderarea masivă şi entuziastă a Timişoarei la această scară a valorilor cu totul inversată. Ma doare şi mai tare când văd că patriotismul, chiar şi forma sa locală, a decăzut la stadiul de discurs de berărie. Cand ies să te baţi pentru ideal, rămâi singur sau înconjurat de o mână de camarazi. Pe nimeni nu mai interesează nimic, decât binele individual, corelat, dacă se poate, cu acel “să ne pice şi nouă ceva, pentru ca toţi fac aşa”. Şi au dreptate, o luciditate care te infioară, iar Ţuţea spunea că lucid pe deplin eşti doar în faţa morţii. Un deces moral, în cazul nostru.

“To ad insult to injury” – spune americanul. Am păţit-o şi pe asta. Prieteni pe care îi consideram apropiaţi mi-au bătut recent obrazul, aşa au considerat ei necesar, pentru o uşoară neatenţie, dublată de un entuziasm al meu pentru cauza polistă, care a condus la “declanşarea fără autorizaţie prealabilă” a unor informaţii confidenţiale. Suspiciunea pluteşte în aer. Nu mai contează că, poate, pentru ei te-ai dus la bătaie. Nu mai contează ca la bătaie rămâi cam singur. Atunci devine bătălia ta.

În tot acest context demotivant în care m-am gândit profund dacă să particip sau nu ca şi consilier local sau să renunţ în favoarea unui coleg, pentru că nu agreez să fiu inutil, să mă simt în plus, din cauza că deciziile sunt luate de dinainte, încerc solitar şi câteva mari satisfacţii: pe mine nu vor veni să mă ia la raport şefi de la Bucureşti, nu va trebui să stau cu capul plecat sau cu mâna întinsă, nu voi fura cu ei împreună, mie nu-mi va fi dată ora exactă, nu vom mânca cu lingura din aceeaşi oală …

Iar dacă nu am pentru cine să ma bat, pentru că Timişoara mea poate a apus, mă voi bate pentru mine însumi! Pe nimeni nu mai interesează nimic, decât binele individual, corelat, dacă se poate, cu acel “să ne pice şi nouă ceva, pentru ca toţi fac aşa”. Şi au dreptate, o luciditate care te infioară, iar Ţuţea spunea că lucid pe deplin eşti doar în faţa morţii. Un deces moral, în cazul nostru. Iar dacă nu am pentru cine să ma bat, pentru că Timişoara mea poate a apus, mă voi bate pentru mine însumi!

De de Bogdan Herzog – Vestul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*