Domenic și prietenii săi – partea 1

A fost odată ca niciodată că dacă n-ar fi nu s-ar povesti… 

Într-o țară de la miazănoapte, s-a născut un băiețaș pe nume Domenic. Când se născuse Domenic, țara sa, pe vremuri o împărăție puternică, era ocupată de Împăratul Alb și de Împăratul Roșu. După o vreme, Împăratul Roșu a murit și fiul său mai mare, bețiv și nevolnic a pierdut partea sa de împărăție. Așa se face că tânărul Domenic a crescut într-o țară ocupată de Împăratul Alb, în care oamenii erau învățați că toate relele din lume li se datorează lor. Treptat oamenii din țara de la miazănoapte au început să semene tot mai puțin cu Domenic și părinții săi și tot mai mult cu oamenii din țările de la miazăzi. Au început să apară cartiere în care Domenic știa că e bine să nu se aventureze, apoi orașe întregi, iar cine crâcnea împotriva Împărăției Albe era dus la temniță. Idei ciudate, venite de la Împărăție tulburau mințile oamenilor. Domenic a fost învățat la școală că băiețeii s-au născut cu un defect major, acela de a avea o singură gaură, cea din fund, și că pământul se încălzește datorită jarului mâncat de cai.

Dar lui Domenic nu prea îi păsa de ce se întâmplă în țara de la miazănoapte, gândul său zbura peste mări și țări. Visător din fire, lui îi plăcea să cânte în cor și să se plimbe prin pădure. Într-o bună zi, încurcând drumul spre casă, Domenic a dat peste un sat vechi și amărât așezat în jurul unui Mall mare și frumos. Părea că în sat timpul stătuse în loc, pentru că, vedeți voi copii, peste satul ăsta se făcuseră stăpâni Baba Roaba și ciracii ei, Securilă, Flămânzilă și Pastilă. În timp ce Baba Roaba se vopsea pe păr sau cânta la chitară, Flămânzilă aduna turtă dulce, Pastilă făcea rost de praf de copt, iar Securilă ținea de șase.

Mari și cumplite lucruri se întâmplaseră sub stăpânirea Babei Roaba căci n-ar ajunge o viață de om să povestești tot ce agonisise Flămânzilă, tot ce ginise Ochilă și tot ce prizase Pastilă. Dar Securilă își făcea treaba și nimeni nu pățea nimic pentru că Baba Roaba stăpânea cu voie de la Împărăție, acolo unde ajungea o parte din turta dulce adunată cu grijă de Flămânzilă și din praful de copt al lui Pastilă.  

Într-o bună zi, plimbându-se pe ulița Iosefinului și împiedecându-se de un munte de chiștoace de țigară neadunat de pe vremea Împăratului Roșu, Domenic își spuse pe limba lui: „Mann muss diese arogante Baba Roaba  am Arsch treten und die armen Leute frei machen”. 

(va urma)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.