Emergența structurilor non-statale în epoca Războaielor de Generația a IV-a. Studiu de caz Hezbollah

Publicat în Revista Sociologie Românească SR 408

(fragment)

 
51ub3kszeal-_sl300_

 

Abstract:

The article addresses some of the most important developments on the field of geopolitcs today: the emergence of non-state players and the gradual development of an anti-Western “Resistance Axis” in the Middle East. The strategic importance of the Lebanese Shia movement Hezbollah, within this alliance and the factors that influenced its growing role are studied through the Fourth Generation of War paradigm developed by William S. Lind and the IEMP model of Michael Mann.

 

Keywords: Islamic movements, Hezbollah, Middle East, Shia Islam

Cuvinte cheie: mișcări islamice, Hezbollah, Orientul Mijlociu, islam șiit

 


Introducere

Societatea ca structură de rețele – Modelul IEMP             

În contextul vastelor mutații sociale din ultimele decenii, în sociologia politică au apărut dezvoltări teoretice care pun sub semnul întrebării concepte fundamentale ale acestei discipline și încearcă să articuleze noi paradigme conceptuale, cu o capacitatea euristică superioară față de cea a modelelor clasice. O astfel de dezvoltare teoretică este noul model de înțelegere a puterii politice propus de sociologul britanic Michael Mann. În opoziție directă cu câteva din modelele clasice de explicarea a puterii politice, care sunt construite pe asumarea rolului central al statului în articularea și structurarea puterii politice din societate, Michael Mann propune un model alternativ, în centrul căruia se află noțiunea de rețea de putere.

Conform lui Mann (1988:I) societățile sunt construite din rețele socio-spațiale care se intersectează și se suprapun existând patru surse de putere socială: ideologice, economice, militare și politice, de unde și denumirea modelului său – IEMP. Sociologul britanic contestă caracterul unitar, sistemic al societății această eroare provenind, în opinia sa, din considerarea statului ca unitate de măsură în analiza societății. Or, statul, susține Mann, este doar una din sursele de putere pe care le definește modelul IEMP. “Statul, cultura și economia sunt toate rețele importante care însă nu coincid aproape niciodată” (ibid.,I,2). Rețelele de interacțiune socială – ideologice, economice, militare și politice se suprapun și se intersectează neputându-se vorbi de o singură unitate socială.

Există patru modalități prin care se poate exercita puterea: economic – prin controlul mijloacelor de producție, ideologic – prin controlul sistemului de credință, militar – prin controlul puterii militare și politic – prin controlul statului, al instituțiilor politice.

Un caz interesant din politica și geopolitica zilelor noastre, care ar putea fi explicat cu mai mult success prin prisma modelului dezvoltat de Mann, este reprezentat de Hezbollah. În cercetarea de față, vom analiza capacitatea acestei   entitătț non-statale, de a proiecta putere în toate cele patru sectoare definite de cadrul IEMP – ideologic-cultural, economico-social, militar și politic.

 

Războaiele de Generația a IV-a (RG4)                   

Autorul american William S. Lind, cel care consacrat termenul de “Războaie de generația a IV-a” subliniază că trăsătura principală a noilor conflicte o reprezintă pierderea monopolului statului asupra războaielor. “Peste tot în lume, armatele de stat se luptă cu oponenți non-statali precum al-Qaeda, Hamas, Hezbollah și FARC. Aproape peste tot statul pierde.” (Lind, 2014)

În Războaiele de Generația I, pe care Lind le încadrează între Pacea Westfalică și Războiul de Secesiune 1648-1860, trăsătura principală o constituie instituirea monopolului statului asupra forței armate și menținerea disciplinei tactice. Generațiile ulterioare, afectate de progresul tehnic, vor avea ca axe principale puterea de foc a artileriei – Generația a II-a – și respectiv dinamismul, viteza, capacitatea de a surprinde și de a lua inițiativa – Blitzkrieg-ul fiind caracteristic pentru Războaiele de Generația a III-a.

Lind accentuează că RG4 presupun angajamente de cu totul alt tip față de generațiile anterioare, conflictul fiind unul între culturi, nu între state. În acest tip de conflicte, capacitatea de integrare cu populația locală, înțelegerea și interpretarea corectă a culturii locale, “cultural intelligence” și comportamentul non-invaziv, chiar de non-combat par a fi mult mai eficiente în atingerea obiectivelor. De exemplu, autorul american face referire la opoziția mult mai redusă pe care au întâmpinat-o trupele italiene în Al Doilea Război Mondial sau eficiența trupelor de menținere a păcii argentiniene în Cipru, care au întâmpinat mult mai puține dificultăți din partea populațiilor locale pentru că nu își doreau să fie acolo.

Războaiele de Generația a IV-a reprezintă “o întoarcere la modul în care se purta război înainte de apariția statului” (Lind, 2014), iar puterea de foc sau tehnologia superioară nu mai reprezintă factorii principali în câștigarea conflictelor.

Cazul Hezbollah, alături de alte mișcări islamice, este considerat un etalon pentru RG4. Apărută la sfârșitul anilor 1970 în contextul intern al Războiului Civil Libanez și puternic influențată de Revoluția Islamică din Iran, mișcarea șiită Hezbollah a devenit treptat atât de importantă, încât unii cercetători (Hersh, 2007), au vorbit de o redirecționare completă a efortului diplomatic și militar american în zona Orientului Mijlociu, pentru contracararea influenței Hezbollah și anihilarea axei Iran – Siria – Hezbollah.

Prezentul articol își propune să răspundă unor întrebări importante: dacă se poate vorbi de o “Axă a Rezistenței” în Orientul Mijlociu, precum și importanța geopolitică a mișcării Hezbollah în cadrul acestei axe. Într-un studiu de caz, factorii ideologici, economici, militari și politici care au influențat succesul și anduranța Hezbollah sunt studiați prin prisma modelului rețelelor sociale suprapuse – IEMP,   dezvoltat de Michael Mann și a conceptului Războaielor de Generația a IV-a lansat de William S. Lind.

 

Contextul geopolitic regional Axa rezistenței/ Axa răului                 

Sintagma de Axă a Rezistenței (Axis of Resistance) a fost folosită pentru prima dată de presa arabă[2] ca răspuns la discursul[3] prin care președintele George W. Bush acuza guvernele Iranului, Irakului si Coreei de Nord că ar spijini terorismul, căutând totodată să dezvolte arme de distrugere în masă, inclusiv arme nucleare. Acestă acuzație a constituit de altfel fundamentul invadării Irakului de către coaliția condusă de Statele Unite. Ulterior, într-o conferiță ținută la Heritage Foundation, subsecretarul de stat american John R. Bolton (2002) a adăugat la lista de “rogue states” Cuba, Libia și Siria. Existența unei astfel de liste – program a Pentagonului încă din anul 2001, a fost confirmată de altfel și de generalul Wesley Clark, în celebrul interviu “Seven Countries in five years”[4].

În acest context nu este lipsit de interes modul in care Mann (2004) definește teroriștii – “grupuri care atacă ținte civile” – precum și observațiile sale: țintele civile sunt alese atunci când cele militare și politice sunt foarte protejate și distincția acestuia între terorismul internațional (5%) și cel național (95%), acesta din urmă fiind direcționat contra opresorilor locali. “Teroriștii naționali”, punctează Mann, se consideră pe ei înșiși “luptători pentru libertate”.

Ca răspuns la acuzațiile președintelui american, presa arabă libaneză a argumentat că: “singurul element comun între Iran, Irak si Coreea de Nord este rezistența la hegemonia americană”. Termenul de “Axă a Rezistenței” a fost preluat de oficiali din Orientul Mijlociu, cum ar fi de exemplu ministrul de interne palestinian Said Saim, oficialul iranian Ali Akbar Velayati, ulterior devenind o constantă a discursurilor liderului Hezbollah Hassan Nasrallah. În viziunea susținătorilor săi, “Rezistența” este văzută prin comparație cu un sistem global de putere, cu resurse economice, militare și politice semnificativ mai mari. Susținătorii “Rezistenței” o privesc nu numai ca o expresie politică ci și ca o paradigmă culturală diferită, un model spiritual, o obligație morală și chiar religioasă.

Preluând terminologia provenită din zona islamică, teoreticienii eurasianiști fac referire tot mai des la existența a două axe distincte în zona Orientului Mijlociu: o primă axă care include Statele Unite, Israelul și monarhiile din Golf aliate tradiționale ale S.U.A. (în primul rând Arabia Saudită), a doua axă având în centru Iranul, alături de aliații acestuia, Siria și Hezbollah, cărora li s-a adăugat noul regim șiit din Irak. Actualmente se poate observa o tendință de convergență a intereselor acestei a doua axe, cu obiectivele strategice ale Rusiei și Chinei. Susținerea politică acordată Iranului în cadrul negocierilor cu privire la programul său nuclear, precum și prin sprijinul militar direct acordat de către Rusia guvernului sirian, reprezintă mijloace de punere în practică a proiectului geopolitic numit de către eurasianisti “lumea multipolară” Dughin (2014).

În cei peste treizeci de ani scurși de la apariția sa, în contextul războiului civil libanez, Hezbollah a evoluat de la o obscură mișcare sectară reprezentantă a comunității șiite libaneze, la ceea ce unii analiști au denumit “liderul moral al rezistenței mondiale, datorită nu numai succesului militar cu adevărat fenomenal, dar în primul rând, datorită disponibilității de a lupta la nevoie chiar singuri” (The Saker, 2015, 187).

Principalii factori care, în opinia cercetătorului, conferă o importanță deosebită acestei mișcări sunt geografia regiunii și succesele miitare.

[1] Şcoala de Doctorat a Academiei Române (SCOSAAR), Calea 13 Septembrie 13, Sector 5, București; bogdan.herzog@abaconsulting.ro

[2] Cotidianul libanez Al Zahf Al Akhadar

[3] State of the Union Address 29.01.2002

[4] Democracy Now, Amy Goodman with Wesley Clark disponibil la http://www.globalresearch.ca/we-re-going-to-take-out-7-countries-in-5-years-iraq-syria-lebanon-libya-somalia-sudan-iran/5166

_______________________________________________________________

Bibliografie

Bădescu, I. (2004) Tratat de geopolitică, Mica Valahie.

Bolton, J. (2002) Beyond the Axis of Evil, Heritage Foundation, Washington D.C., May 6th .

Dughin, A. (2014) Teoria lumii multipolare, Universitatea Populară.

El Houri, W. (2012) The meaning of resistance: Hezbollah’s media strategies and the articulation of a people, Teză de doctorat, Univ. Amsterdam.

Heard, B. (2015) Hezbollah – An Outsider’s Inside View, Arkadia.

Hersh, S. (2007) The Redirection, The New Yorker, Martie 2007.

Kaya, O., Șen, O (2014) – The Ideological and Practical Comparison of Hezbollah in Lebanon and Hamas, Hitit University of Social Sciences Institute, 1, 2, 441-455.

Khomeini, R. (2002) Governance of the Jurist. Islamic Government, Alhoda.

Lind, W. (2014) The Four Generations of Modern War, Castalia House.

Love, J. (2010) Hezbollah: Social Services as a Source for Power, Joint Special Operations University.

Mann, M. (1986) The Sources of Social Power Vol. I, Cambridge Univesity Press.

Mann, M. (2004) Conversations with History; Institute of International Studies, UC Berkeley.

Matar, H. (2014) How did Hezbollah respond to Arab Transformations, Journal of Eurasian Affairs, 2, 1, 74-81.

The Saker, (2015) The Essential Saker, Nimble Pluribus.

Rosset U. (2011) Hizballah and Wilayat al Faqih, The Eleventh Annual Herzliya Conference, Lauder School of Government, Diplomacy & Strategy, Herzliya, February 6-9

Shroeder, R. (2006) An Anatomy of Power: The Social Theory of Michael Mann, Cambridge University Press.

Yapp, M. (1995) The Near East since the First World War, Longman

Yaalon, M. (2007) The Second Lebanon War: From Territory to Ideology, Iran, Hizbullah, Hamas and the Global Jihad, Jersusalem Center for Public Affairs, 15-30.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*