Goști la noi acasă               

19

Peste 7000 de oameni prezenti la un meci de Liga 4… În România o astfel de performanță o poate prezenta doar un singur club – Politehnica Timișoara.

După meci, am luat-o încet dinspre Peluza Sud, prin spatele tribunei oficiale spre ieșirea din bătrânul stadion. Am avut un sentiment aparte: de aproape 40 de ani locuiesc la doi pași de stadionul la care tatal meu, alături de toți studentii din generația sa, a făcut “muncă patriotică” ducând pământ cu roaba și uite că acum, am ajuns să fiu oaspete pe 1 Mai/ Dan Paltinisanu. Dacă deschizând ușa apartamentului meu aș fi gasit alți locatari nu cred că m-ar fi încercat sentimente mai ciudate.

Nu pot nici acum să înțeleg cum un proiect care avea toate șansele să mulțumească pe toata lumea a dat-o așa de urât în bară și cum suporterii timișoreni, au ajuns sa fie urâți și persecutați de administrația orașului și de factorii de putere din jurul acesteia.

Proiectul, explicabil intr-un singur paragraf, putea să fie un mare succes pentru toata lumea – suporteri, fotbaliști, primar, alți factori politici și administrativi:

“S-ar fi pornit de jos, din Liga a V-a, suporterii dorind să susțină echipa de amatori a Politehnicii, fără fuziuni, cumpărari de locuri și alte artificii. Promovam an de an sau în cel mai rapid tempo posibil urmând ca în 4-5 ani să ajungem în prima ligă . Până în liga a II-a cel puțin, efortul financiar ar fi fost susținut de asociația suporterilor, sponsori privați și de Politehnică prin asigurarea bazei sportive. În tot acest timp, administratia orașului și a județului urma să aloce fonduri pentru construirea unui nou stadion cu o capacitate de 20-25.000 de locuri de tipul celui din Ploiesti. La momentul promovării în Liga I, clubul s-ar fi mutat pe un Dan Paltinisanu, nou, demn de un oraș european”.

Aceste idei i-au fost prezentate dlui Robu de către suporteri în vara anului 2012, imediat dupa preluarea mandatului, moment care a coincis cu sfârșitul proiectului patronat de Marian Iancu.

Ce avem acum în schimb? 30 milioane de lei aruncati pe apa sâmbetei, în doi ani și jumătate, o echipă, ACS Timișoara/ Recaș, neiubită de comunitate dar susținută de acei care într-un fel sau altul iau bani de pe ea, un stadion îmbătrînit pe care îl găsim și mai degradat cu fiecare luna care trece.

De partea cealaltă avem un club al suporterilor neînvins de 900 de zile, dar care în mod ciudat se confruntă în fiecare an cu câte un rival care după ce-și face treaba, adică blocarea proiectului fanilor, dispare înapoi în anonimat (vezi cazurile Racovița & Ghiroda)

De ce nu s-a mers pe strategia propusă de suporteri? De ce s-au aruncat 30 de milioane de lei din bugetul unui oraș și asa nu prea bogat? Oare din ambiție? Oare trebuiau tocați niște bani? Mai devreme sau mai târziu cineva va trebui să răspundă și la aceste întrebări.

DSC_8451
Foto – www.sporttim.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*