Operațiunea Gladio (Fragment)

Ultimul capitol al cărții mele se intitulează „În loc de concluzie – Operațiunea Gladio”. Apreciez subiectul ca fiind de mare actualitate în contextul viitoarelor tulburări din Europa, pe care din păcate le consider inevitabile datorită schimbărilor demografice fără precedent care se petrec în Vestul Europei. În acest capitol sunt atacate subiecte tabu precum manipularea (infiltrarea/crearea/finanțarea) mișcărilor „naționaliste” „de dreapta” din Europa de Vest de către CIA și serviciile secrete din țările respective și organizarea de „false flags„, adică înscenarea de atentate de către aceste forțe în scopul blocării adversarilor geopolitici sau pentru a justifica declanșarea unor agresiuni militare. E timpul să lăsăm naivitatea deoparte și să înțelegem în ce lume am intrat după 1989.

În loc de concluzie – Operațiunea Gladio                           

  1. De la SS la “anticomunism”

“17 Momente ale Unei Primăveri” este un excelent serial rusesc din anii ’70 pe care îl recomand cu căldură cititorilor, atât datorită calității actorilor cât și ineditului scenariu inspirat din realitate. De-a lungul a douăsprezece episoade, personajul principal, Standardenführer Stirlitz, de fapt un colonel sovietic infiltrat la vârful  SD-ul german, încearcă să afle cine din conducerea germană negociază o pace separată cu anglo-americanii și să zădărnicească aceste eforturi. Într-adevăr, începând cu luna februarie 1945, sub instrucțiuni directe de la Heinrich Himmler, generalul SS Karl Wolff, s-a deplasat în repetate rânduri în Elveția în încercarea de a obține o pace separată pe Frontul de Vest.

Ce avea de oferit SS-ul german anglo-americanilor? În principiu cam același lucru pe care l-a oferit și Rudolf Hess în 1941, cu o lună înaintea invadării Uniunii Sovietice, pacea în vest și concentrarea întregii capacități de luptă germane, pe frontul de Est. Spre deosebire de 1941, în primăvara anului 1945 armata germană, înfrântă pe toate fronturile, cu milioane de morți și prizonieri și industria devastată de bombardamente, nu mai putea fi considerată un rival periculos pentru aliații occidentali. Armata Roșie însă, victorioasă în est, se apropia cu rapiditate de Berlin și Viena, ocupând chiar inima Europei. În condițiile în care o altă mare putere ocupa jumătate de continent, se puteau oare considera occidentalii cu adevărat victorioși în marele război?

Intuind această rivalitate în creștere între anglo-americani și sovietici, Himmler își joacă ultima carte, punând la dispoziția vestului temutul SS. Wolff s-a întâlnit la Geneva cu Allen Dulles, viitorul șef al CIA-ului, însă negocierile în vederea păcii separate nu au putut fi finalizate întrucât, agenții sovietici l-au informat pe Stalin de desfășurarea acestora. Conducătorul sovietic și-a avertizat în mod oficial aliații iar ulterior, a dat undă verde agenților sovietici să-l înștiințeze pe Hitler de trădarea pregătită de conducătorii SS-ului.

Deși pacea separată nu a putut fi încheiată, propunerea colaborării între SS și serviciile secrete occidentale, a prezentat un mare interes pentru Dulles, Angleton și ceilalți șefi ai OSS și MI-6. Principalele avantaje obținute erau: preluarea unei structuri deja existente, un personal profesionist cu pregătire militară și informațională, un trecut verificat de luptă anti-comunistă. Așa se face că, deși SS-ul ca structură nu a mai putut fi salvat de la lichidare, datorită trecutului său mult prea cunoscut, colaboarea între serviciile secrete vestice și elemente reciclate ale vechiilor regimuri de extremă dreapta din Europa de Vest a devenit una din prioritățile intelligence-ului anglo-american.

Se cunoaște spre exemplu că Serviciul de Informații German, Bundesnachrichtendinest (BND) înființat după război sub patronajul intelligence-ului anglo-american în Germania Federală este urmașul direct al “Organizației Gehlen[1]”. Pe timpul războiului generalul Reinhard Gehlen condusese FHO (Fremde Heere Ost), adică spionajul militar german pentru Frontul de Est. Odată cu înfrângerea Germaniei, Gehlen a preluat vechia structură militară inclusiv cadre din SS și SD și a pus-o în slujba puterilor occidentale. Sediul central a fost și este în continuare la Pullach, lângă München.

Operațiuni similare au avut loc și în Italia unde vechile structuri fasciste au fost folosite de americani pentru a împiedica victoria în alegeri a Partidului Comunist Italian. Folosirea acestora, precum și mafiei siciliene, prin conexiunile lui Lucky Luciano reprezintă fapte istorice documentate, incontestabile. Este discutabil dacă oprirea comuniștilor înainte de a intra în Trieste, obiectivul declarat al lui Allen Dulles, ar fi putut fi realizată fără implicarea vechilor structuri fasciste și mafiote. Cert este că oamenii care au colaborat cu occidentalii au fost ajutați, cel puțin temporar, să scape de urmăritori. Este și cazul generalului SS Karl Wolff, omologul lui Dulles în negocierile din Elveția, care, căzut fiind în mâinile partizanilor italieni, a fost eliberat de către OSS.

Odată cu declanșarea oficială a Războiului Rece prin discursul “Cortinei de Fier” ținut de către Churchill la Fulton Missouri, serviciile secrete occidentale au început să pregătească planuri pentru ceea ce a fost prezentat ca o posibilă invazie sovietică asupra Europei de Vest. De fapt, așa cum se va dovedi mai târziu, planul prevedea atât organizarea unor nuclee de rezistență armată în cazul invaziei, așa numitele “stay behind armies” cât și activarea secretă a acestora în scopul influențării alegerilor. Organizarea de către CIA și MI-6 a acestor grupuri armate secrete, recrutate în întreaga Europă din foștii militanți de extremă dreaptă, a purtat numele de Operațiunea Gladio.

2. Operațiunea Gladio

Se poate argumenta, desigur, că folosirea personalului din  vechilor structuri informaționale ale țărilor înfrânte în cel de-al Doilea Război Mondial, precum și a militanților cu vederi de dreapta este justificată de circumstanțele specifice Războiului Rece și de pericolul accederii la putere al comuniștilor. Chiar dacă acceptăm astfel de premise trebuie să stabilim de la început că vorbim de structuri militarizate, organizate, antrenate și finanțate în secret de către CIA și MI-6, în afara oricărui control civil democratic, din partea organizațiilor care se presupune că supervizează o societate democratică – guverne, parlamente etc. În timp ce armata și servicile de informații etc, sunt instituții oficiale, cu bugete aprobate de parlament, cu miniștri civili responsabili în fața unor oficiali aleși, în cadrul Gladio singura responsabilitate era în fața unor structuri informaționale externe care au creat și au finanțat aceste armate secrete.

Armate secrete de tip Gladio, înființate pentru organizarea unei rezistențe anticomuniste în caz de invazie sovietică au funcționat în Italia, Germania, Portugalia, Spania, Franța, Elveția, Belgia,  Grecia, Turcia etc. Existența lor a fost deconspirată prima dată la mijlocul anilor ’80, de către judecătorul italian Felice Cason, care investiga un atac terorist atribuit Brigăzilor Roșii, o grupare italiană de extremă stângă. Din cercetările judecătorului, care redeschisese un dosar demult clasat ca atentat comunist, a rezultat exact contrariul, că acesta fusese organizat de către extremiști de dreapta cu scopul de a-i blama pe comuniști și a influența opinia publică în defavoarea acestora. Executantul atentatului, Vincenzo Vinciguerra, confruntat cu evidențele și-a recunoscut faptele însă a dezvăluit că nu a acționat singur ci, acțiunile sale au făcut parte dintr-o strategie generală de a bloca accesul la putere al partidelor și al persoanelor cu vederei de stânga considerate indezirabile. Scopul scuză mijloacele, iar scopul era prevenirea preluării puterii de către comuniști/ socialiști/ stângiști, într-un proces electoral democratic, chiar dacă acest lucru se realiza organizând atentate cu bombă și omorând oameni nevinovați. Interpelat cu privire la organizarea unor astfel de acțiuni șeful contraspionajului italian Giandelo Maletti[2]a confirmat existența lor,  apărându-se însă în fața opiniei publice italiene cu afirmația că astfel de operațiuni nu s-au desfășurat doar în Italia, ci în întreaga Europă de Vest. Scandalul la nivel continental a luat numele de Gladio, după denumirea secțiunii italiene. Au fost declanșate anchete parlamentare, inclusiv la nivelul Parlamentului European, apoi, treptat ecourile s-au stins, presa nu a mai vorbit, deși de la începutul anilor ’90 ne rămâne un film documentar realizat BBC[3].

Realitatea este de necontestat, structurile Gladio sub coordonarea CIA și a NATO au organizat numeroase atentate teroriste în Europa de Vest cu scopul influențării opiniei publice și al eliminării unor persoane inezirabile din punct de vedere politic. În aceste atentate au murit sute de oameni nevinovați, aflați întâmplător într-o piață oarecare sau așteptând liniștiți trenul într-o gară. Operațiunile desfășurate în cadrul Gladio au constituit o temă de cercetare pentru istoricul evețian Daniele Ganser a căruit teză de doctorat a fost ulterior publicată sub formă de carte sub numele de “NATO’s secret armies – Operation Gladio and Terrorism in Western Europe[4]”. Să trecem în revistă câteva din operațiunile organizate de structurile Gladio în Europa de Vest, așa cum apar ele în lucrarea lui Ganser[5]:

  1. Turcia – organizarea unei lovituri de stat și uciderea prim-ministrului turc Adnan Menderes;
  2. Algeria – organizarea de către OAS și CIA a unei încercări de lovitură de stat împotriva administrației generalului de Gaulle;
  3. Italia – lovitură de stat prin forțarea ieșirii de la guvernare a unui grup de socialiști italieni;
  4. Grecia – versiunea greacă a Gladio (HRF) preia controlul ministerului apărării și instalează o dictatură de dreapta;
  5. Mozambic – asasinarea lui Edurardo Mondlande. Liderul mișcării FRELIMO;
  6. Italia – atentatul din Piazza Fontana din Milano soldat cu 16 morți și 80 de răniți;
  7. Turcia – lovitură de stat;
  8. Italia – atentatul cu bombă de la Peteano comis de Vincenzo Vinciguerra . Sunt omorâți trei carabinieri;
  9. Italia – masacrul de la Brescia – opt morți și 102 răniți;
  10. Italia – atentat cu bombă în trenul Milano – München, “Italicus Express”, 12 morți și 48 de răniți;
  11. Italia – este arestat generalul Vito Miceli șeful serviciului secret al armatei sub învinuirea de conspirație împotriva statului. În cursul procesului ies la iveală planurile NATO cu privire la armatele secrete “stay behind”;
  12. Turcia – La Istanbul, o demonstrație de 500.000 de oameni este atacată cu focuri de armă trase spre tribuna vorbitorilor. 38 de morți și sute de răniți;
  13. Spania – Masacrul Atocha. Atac asupra biroului unui avocat cu strânse legături cu partidul comunist. 5 morți;
  14. Italia – Este răpit și ulterior asasinat fostul prim-ministru Aldo Moro, mebru al partidului creștin democrat. Moro era în curs de a constitui un guvern de uniune națională care includea și membrii ai Partidului Comunist Italian;
  15. Turcia – Kenan Evren, comandantul unității turce a Gladio dă o lovitură de stat militară;
  16. Germania – Un mare depozit ilegal de arme este descoperit la Lüneburger Heide. Extremiști Gladio sunt bănuiți că ar fi înfăptuit masacrul de la Oktoberfest. 13 morți, 213 răniți;
  17. Turcia – Operațiuni de tip Gladio direcționate contra kurzilor, soldate cu mii de morți în anii următori;
  18. Italia – Vincenzo Vinciguerra dezvăluie în cadrul procesului său Operațiunea Gladio și implicarea NATO în acte de terorism. Este condamnat la închisoare pe viață;
  19. Belgia – Atacuri armate în supermrket-uri din regiunea Brabant soldate cu 28 de morți. Investigațiile ulterioare dezvăluieo conspirație de tip Gladio între SDRA 8, grupul de extremă dreaptă WNP și Pentagon (DIA);
  20. Italia – Judecătorul Felice Casson descoperă documente referitoare la Operațiunea Gladio în arhivele militare itlaiene și îl forțează pe primul ministru Giulio Andreotti să confirme în fața parlamentului existența armatei secrete;
  21. Belgia – Pe 5 Noiembrie NATO, infirmă categoric declarațiile premierului italian Andreotti cu privire la Gladio, iar în ziua următoare, pe 6 Noiembrie, își retrage propriu comunicat refuzând să mai răspundă la întrebări;
  22. Belgia – Parlamentul European condamnă categoric NATO și SUA pentru manipularea politicii europe prin crearea armatelor stay-behind;

1991-2001. SUA – CIA refuză o cereri de documentare asupra Operațiunilor Gladio  cu textul standard ”CIA nu poate  nici confirma nici nega existența sau inexistența documentelor solicitate”;

  1. Italia /SUA – Comisiei parlamentare care investighează asasinarea premierului Aldo Moro îi este refuzat accesul la documente de către CIA, cu același text standard.

Într-un interviu recent[6], profesorul Claudio Mutti afirma că nu numai asasinarea lui Moro, dar și sfârșitul politic al altor lideri politici cum ar fi socialistul Bettino Craxi sau creștin-democratul Giulio Andreotti, se datorează unor operațiuni asemănătoare desfășurate cu complicitatea Mossadului, deranjat de apropierea dintre politicienii italieni și statele arabe. Ca să îl cităm pe profesorul italian “când cineva încearcă să facă politică independentă, atunci se petrec atentatele, când politica este aservită intereselor atlantice atunci se trăiește în pace”.

 

3. Un model repetat

Doresc să subliniez încă o dată că faptele enumerate mai sus nu sunt niște supoziții neverificate, sau “teorii conspiraționiste” ele fiind documentate în justiția italiană și în anchete parlamentare. Ele nu sunt specifice doar Europei Occidentale, organizarea unor lovituri de stat de către CIA în state care nu respecă linia politică atlantistă fiind un fenomen global. Înlăturarea premierului iranian Mossadegh în 1953 și lovitura de stat din Chile organizată împotriva guvernului lui Salvador Allende sunt primele exemple care îmi vin repede în minte.

Noam Chomsky și William Blum[7]au întocmit o listă detaliată a intervențiilor militare și a loviturilor de stat organizate de CIA și armata americană in care sunt identificate: China (1940-1960), Iran (1953); Guatemala (1954); Thailanda (1957); Laos (1958-60);  Congo (1960); Turcia (1960, 1971 & 1980); Ecuador (1961 & 1963); Vietnamul de Sud (1963); Brazila (1964); Republica Dominicană (1963); Argentina (1963); Honduras (1963 & 2009); Irak (1963 & 2003); Bolivia (1964, 1971 & 1980); Indonesia (1965); Ghana (1966); Grecia (1967); Panama (1968 & 1989); Cambodgia (1970); Chile (1973); Bangladesh (1975); Pakistan (1977); Grenada (1983); Mauritania (1984); Guinea (1984); Burkina Faso (1987); Paraguay (1989); Haiti (1991 & 2004); Rusia (1993); Uganda (1996) și Libia (2011).  Nici măcar această lista nu este nici actualizată nici completă, întrucât lipsesc episoade precum Iugoslavia (1999) sau recentele Ucraina (2014) și Siria (2008-2016).

Metodele “false flag” folosite în atentatele teroriste marca Gladio nu sunt un specific european. Același model, repetabil la infinit poate fi identificat și……………..

………………………………………………………………………………………………………………………………………

 

[1]Höhne, Heinz; Zolling, Hermann (1972). The General Was a Spy: The Truth about General Gehlen and his spy ring. New York: Coward, McCann & Geoghegan. 

 

[2]„CIA urmând directivele propriului guvern, a dorit să creeze un naționalism italian care să facă orice pentru ca Italia să nu alunece spre stânga și în acest scop s-ar putea să fi recurs la acțiuni teroriste. ..Italia a fost tratată ca un fel de protectorat al Statelor Unite. Îmi este rușine să mă gândesc că încă suntem subiectul unei supravegheri speciale”. https://www.theguardian.com/world/2001/mar/26/terrorism

[3]  Documentarul “Operation Gladio” realizat de BBC în 1992 poate fi accesat integral la https://www.youtube.com/watch?v=GGHXjO8wHsA

[4]Ganser D., NATO’s secret armies – Operation Gladio and Terrorism in Western Europe, Frank Cass, 2005

[5]Ibid, p. 250-258

[6]Victory Hour 4 Mai 2014.

[7]Chomsky N., Blum W. – Killing Hope: US Military and CIA Interventions Since World War II, 1995

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.