Propaganda ca magie aplicată

Statuia lui Giordano Bruno. Bruno a fost ars pe rug nu pentru că era om de știință ci pentru vrăjitorie…. (deși granița între cele două nu este foarte ușor de stabilit, după cum corect punctează și Culianu )

În „Eros și magie în Renaștere. 1484”, Ioan Petru Culianu analizează metoda prin care magicienii Renașterii, Giordano Bruno în principal, își propuneau să aplice „legături” subiectului actului magic. Mijlocul prin intermediul căruia se realiza vraja era eros-ul, cel care asemenea gravitației face legătura între magician și subiect. Orice legătură se poate traduce în termeni erotici, inclusiv ura, care nu este altceva decât un eros inversat. 

Abordarea teoretică a unor modele de gândire vechi de câteva secole ar putea fi de interes exclusiv academic, dacă Culianu nu ar face afirmația surprinzătoare că magia nu a dispărut odată cu Renașterea, ci dimpotrivă, ea a progresat cu ajutorul tehnologiei: 

„Magicianul se ocupă astăzi cu relațiile publice, cu propaganda, cu prospecții ale pieței, cu anchete sociologice, publicitate, informații, contrainformații și dezinformare, cenzură, operațiuni de spionaj și chiar cu criptografia, această știință care făcea parte, în secolul al XVI-lea, din magia propriu-zisă. Această figură-cheie a societății actuale reprezintă o prelungire naturală a manipulatorului brunian, ale cărui principii continuă să le urmeze, având grijă să le dea o formulă tehnică și impersonală.(…) 

Tehnologia nu este altceva decât o magie democratică, permițând oricui să se bucure de acele facultăți speciale pe care magicianul se laudă că le posedă. 

Dimpotrivă, nimic n-a înlocuit magia pe propriul ei teren, cel al relațiilor intersubiective. În măsura în care au întotdeauna o latură operațională, sociologia, psihosociologia și psihologia aplicată reprezintă în zilele noastre prelungirile directe ale magiei renascentiste.”268 

Aceste speculații ale lui Culianu au atras pe bună dreptate atenția domnului profesor Ion Coja, care le analizează în detaliu în cartea sa „Marele manipulator și moartea lui Culianu, Ceaușescu, Iorga”. Fără a ne propune să repetăm demersul domnului profesor, considerăm că o scurtă oprire asupra subiectului este folositoare. În ceea ce ne privește suntem interesați de distincția între propagandă și cultul personalității. 

Cazul Ceaușescu oferă o oportunitate perfectă pentru a înțelege teoriile lui Culianu cu privire la propagandă ca act de magie și al erosului ca mijloc de transmisie între magician și subiect. De fapt există două acte de magie distincte, cu subiecți distincți. Subiectul primei „legături” magice, vinculi în termenii lui Giordano Bruno, a fost poporul român. Subiectul celei de-a doua legături a fost Ceaușescu însuși. 

Începând cu anii ’80, din motive pe care le vom explica mai târziu, Ceaușescu devine indezirabil pentru Occident. Împotriva lui se dezlănțuie o fantastică mașină de propagandă care se suprapune peste lipsurile tot mai mari îndurate de poporul român.269 Lipsurile ca și intensitatea propagandei se acutizează la finalul anilor ’80, pe măsură ce serviciile secrete occidentale dobândesc certitudinea că la Moscova, măcar temporar, este instalat un regim „cel puțin apropiat lor”270 iar Ceaușescu, intrat în panică, rambursează accelerat datoria externă.271Rezultatul propagandei și al lipsurilor este că la finalul anilor ’80 majoritatea românilor îi urăsc pe Nicolae și Elena Ceaușescu. Nu trebuie să uităm că în termeni brunieni ura este o formă inversată de eros. 

În „vinculi” propagandistic aplicat poporului român ca subiect întâlnim și elementul de flatare la care făceam referire în capitolele anterioare. Poporul român este flatat de mașina de propagandă spunându-i-se că merită o viață mai bună, lipsurile îndurate fiind vina exclusivă a lui Ceaușescu. Odată Ceaușescu eliminat, „lucrurile se vor rezolva de la sine, totul va fi bine”. Dacă acest lucru a fost confirmat de realitate sau nu, lăsăm la aprecierea cititorului. 

În paralel, familiei Ceaușescu îi este creat un „cult al personalității”. Ceaușescu, „vrăjit” cu acest cult timp de ani de zile, devine complet incapabil să înțeleagă sentimentele reale ale populației. El se crede iubit. Toate mărturiile din detenția de la Târgoviște confirmă cerința lui Ceaușescu de a fi dus pe platformele industriale, să vorbească muncitorilor – la București sau chiar pe loc, la combinatul de oțeluri speciale din localitate. Din cântecul revoluționarilor „Ole, Ole, Ceaușescu nu mai e” pe care îl aude prin fereastră, Nicolae înțelege „Ceaușescu unde e?” și crezând că lumea îl caută, vrea să le vorbească revoluționarilor de la geam. Știrile despre încercările lui Ceaușescu de a fugi în străinătate nu sunt altceva decât dezinformare, fiind negate complet de cei care l-au avut în detenție. Nicolae și Elena Ceaușescu erau convinși că sunt iubiți de popor. Oare incapacitatea cognitivă de a realiza adevăratele sentimente ale populației nu este și ea o dovadă de magie? 

Este important să distingem între noțiunile de cult al personalității și propagandă, întrucât sunt două chestiuni distincte, chiar diametral opuse. În timp ce propaganda se adresează maselor cărora li se cultivă imaginarul într-o anumită direcție dorită de magician, cultul personalității, cel puțin în practica anilor ’80, avea în primul rând rolul de a-l „vrăji” pe lider, de-al face să se creadă iubit de popor. Lucrurile au funcționat, după cum am putut constata în 1989, Ceaușescu cerând să fie dus în fața mulțimii care probabil l-ar fi linșat, cuprinsă de ura cauzată de anii de lipsuri îndurate și de cei 60.000 de morți invocați de noua putere și de posturile de radio occidentale. Fără vraja creată prin „cultul personalității”, Ceaușescu ar fi putut abandona puterea voluntar, conștient de sentimentele reale ale românilor și de schimbările geopolitice intervenite. 

Nu se poate nega predispoziția și co-responsabilitatea lui Ceaușescu pentru cultivarea propriei persoane, însă ne punem problema dacă, realizând aceste defecte, cei care le-au încurajat nu au făcut-o intenționat? Efectul „cultului personalității” asupra poporului român a fost exact cel dorit de dușmanii lui Ceaușescu – comparând lipsurile zilnice cu cele afirmate în mass-media regimului, populația ajunsese să nu mai aibă încredere în nimic venit dinspre conducerea țării. Acest lucru conferea și mai multă credibilitate presei occidentale și adâncea totodată ura pentru familia Ceaușescu. 

„Vrăjirea” lui Ceaușescu de către magicienii care i-au creat și întreținut cultul personalității avea să ducă la un fapt absolut remarcabil: regimul își distruge propriul aparat de propagandă. În disperarea de a face economii, sunt închise posturile locale de radio, programul televiziunii naționale se reduce la două ore pe zi și acelea dedicate exclusiv întreținerii cultului personalității, nu mai sunt transmise filme sau marile competiții sportive. În cazul în care ideea inutilității propagandei i-a fost indusă lui Ceaușescu, cel care a făcut-o a fost ori foarte prost, ori diabolic de inteligent. Rezultatul? Pentru știri populația ascultă posturile de radio ale propagandei occidentale, pentru divertisment și competiții sportive, transmise generos în anii ’70 de televiziunea națională, oamenii se îndreaptă acum spre televiziunile țărilor vecine. Blocurile sunt înțesate de mari „antene colective” direcționate spre posturile TV din Iugoslavia, Ungaria, Bulgaria, iar cei mai potenți financiar își instalează antene parabolice. În România, mai accentuat decât în celelalte state ale Europei de Est, se dezvoltă o subcultură a casetelor video, prin care cultura occidentală penetrează adânc în special tineretul urban, neglijat complet de un aparat de propagandă amputat de Ceaușescu, care nu înțelegea miza jocului. 

Suprapunerea celor două „vinculi”, propaganda și cultul personalității, a condus inevitabil la sfârșitul violent din 1989. Iar violența, așa cum arătam, are la rândul său efect hipnotic, sporind gradul de sugestibilitate al subiectului – poporul român. 

Dar acestea nu au fost singurele „legături” făcute prin propagandă. Un alt act de magie a putut fi observat în seara zilei de 22 decembrie, când românii au acceptat imediat preluarea conducerii țării de către oamenii pe care i-a văzut la televizor, adică Ion Iliescu și Consiliul Frontului Salvării Naționale. Poporul român a acceptat persoanele respective fără să-și pună prea multe întrebări, pentru că fusese pregătit timp de ani de zile pentru acest lucru. Majoritatea numelor care aveau să apară în primul organ al puterii „revoluționare” CFSN erau deja cunoscute prin intermediul posturilor de radio occidentale și în primul rând Europa Liberă, BBC și Vocea Americii. Nume provenite din zona politică – Ion Iliescu, Corneliu Mănescu, Silviu Brucan – fuseseră prezentate alături de cele ale unor disidenți din zona culturală de tip Doina Cornea sau Mircea Dinescu, fiind menționate cu obstinație timp de ani de zile. Când în final au apărut victorioși la televiziunea națională, publicul nu numai că i-a acceptat, dar îi și dorea, pentru că fusese pregătit în acest sens. Așteptarea fusese creată. Actul de magie despre care vorbește Culianu constă în crearea așteptării/dorinței din partea subiectului, în cazul de față poporul român, pentru un scenariu imaginat de mag. Magicianul îl face pe subiect să-și imagineze și să-și dorească ceea ce de fapt i-a pregătit dinainte. Adevăratul magician sau manipulator nu este nici aparatul de propagandă (TVR sau Europa Liberă), care constituie doar un mijloc, nici Ion Iliescu sau ceilalți lideri politici care au apărut pe ecran, ci aceia care scriseseră scenariile propagandei occidentale în anii ’80. Pentru că, așa cum spunea Culianu: „Magicianul din De vinculis este prototipul sistemelor impersonale de mass-media, al cenzurii indirecte, al manipulării globale și al brain-trusturilor ce-și exercită controlul ocult asupra maselor…” Dar de ce au ales acești magicieni moderni să-l dea jos pe Ceaușescu și să-l promoveze pe Ion Iliescu? 

Note de subsol

268  Culianu I.P. Eros și Magie în Renaștere, 1484, p. 144-145. 

269  Cauza acestor lipsuri este în opinia noastră multiplă: decizia de rambursare anticipată a datoriilor luată de Ceaușescu este fără îndoială cea mai importantă, dar au contribuit și alți factori externi precum șocurile petroliere sau interni – decizii de investiții aberante. La toate se adaugă așa zisa „revoluție tehnico-științifică” despre care vorbea Brucan în interviul de la Radio Europa Liberă în 1988. 

270 Ca să folosim sintagma corectă a lui Aurel Rogojan în interviul realizat cu generalul Iulian Vlad pe 24 Aprilie 2015 https://www.youtube.com/ watch?v=VUdrJ6L3n48 

271 4 miliarde de dolari sunt rambursați doar în 1987. Ceaușescu avea să anunțe rambursarea totală a datoriei externe pe 31 Martie 1989. E un caz unic în istoria lumii moderne. Au fost achitate în total 25 de miliarde de dolari. Ceaușescu a dorit să achite datoria chiar anticipat, în primăvara lui 1988 însă acest lucru nu a fost acceptat de către creditori. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.