Simptomul Depardieu

RIAN_01332488.LR.ruDomnul Bogdan Herzog, consilier municipal în cadrul Consiliului Local Timişoara, ne-a împărtăşit punctul dumnealui de vedere pe marginea acordării cetăţeniei ruse actorului francez Gerard Depardieu.

„La finalul săptămânii trecute a fost anunţat faptul că Gerard Depardieu a renunţat la cetăţenia franceză în favoarea cetăţeniei ruse, conferite celebrului actor de către preşedintele rus Vladimir Putin.

Faptul, aparent o problemă personală a unui actor zgârcit şi cu exces depersonalitate cred că necesită totuşi o analiză mai atentă.

Gerard Depardieu a fugit din Franţa de frica unei majorări a impozitelor care l-ar fi încadrat într-o zonă de taxare cu 75% pentru cetăţenii francezi care câştigă mai mult de 1 milion de Euro pe an. Iniţial Depardieu şi-a pus problema unei cetăţenii belgiene, ţară în care deţinea deja o proprietate. Ulterior, urmare şi a unei relaţii amicale cu preşedintele Putin, Depardieu a preferat cetăţenia rusă, la decizia lui contând şi cota unică de impozitare de 13% cu care ar urma să-i fie taxate veniturile de către fiscul rus.

Sigur, se vor găsi mulţi care să-l critice pe Depardieu pentru lipsă de patriotism, vor spune ei, uitând repede contribuţia marelui actor la realizările cinematografiei franceze din ultimii 20-30 de ani. Ubi bene ibi patria vor clama ei moralişti pe munca altuia.

Lucrurile nu sunt totuşi chiar atât de simple. Să punem decizia lui Depardieu alături de alte două recente informaţii:

· Prima – oferită de dl Prof Nicolae Ţăran – se pare că spaniolii, afectaţi masiv de criza economică şi de un şomaj care atinge cote de 25% pe ansamblul forţei de muncă şi spre 50% în rândul tinerilor părăsesc Spania pentru diverse ţări din America de Sud, în principal Argentina, Chile şi Uruguay într-un ritm de 100 de persoane pe zi.

· A doua – conform unor articole apărute în presa engleză – un număr crescând de veterani spun că Marea Britanie nu mai este ţara pentru care au luptat în cel de-al doilea război mondial. Totodată un număr crescând de britanici emigrează la rândul lor către fostele colonii, Australia, Noua Zeelandă, Canada sunt câteva din destinaţiile preferate.

Privita în acest context, problema cetăţeniei lui Depardieu încetează să fie o problemă personală şi tinde să devină una simptomatică. Occidentul cunoaşte un declin demografic fără precedent, francezii, englezii, germanii, ca şi românii de altfel, nu mai fac copii. Populaţia îmbătrâneşte, numărul celor care plătesc impozit este tot mai mic. Politicienii occidentali şi nu numai politicienii ci şi liderii culturali, mass media etc. în loc să adreseze cauzele acestui declin demografic au încurajat o politica de imigraţie dinspre imensele rezervoarele de populaţie ale Orientului Mijlociu, Africii şi Asiei. În foarte multe cazuri, aceşti imigranţi sunt însă neadaptabili la cultura şi civilizaţia europeană şi devin în fapt asistaţi social. O presiune suplimentară pentru acei europeni, din ce în ce mai vârstnici care încă lucrează.

Europenii, cei care lucrează, o fac până la vârste din ce în ce mai înaintate. Vârsta de pensionare a fost mărită în mai toate statele occidentale, tocmai pentru a face faţă cheltuielilor sociale în creştere. În acest ritm, mai devreme sau mai târziu vom ajunge să lucrăm până vom muri. Iar cei care lucrează, sunt taxaţi şi nu au timp să se ocupe de copii, sau nu mai au bani că să le ofere nişte standarde de viaţă comparabile cu cele în care au fost obişnuiţi ei înşişi. Rata de natalitate a imigranţilor, foarte mulţi din ei asistaţi social fiind, o depăşeşte net pe cea a populaţiei băştinaşe, plus că fenomenul migraţiei nu este în niciun caz oprit, ba dimpotrivă. Cartierele marilor metropole europene, Paris, Londra, Berlin, arată din ce în ce mai mult ca şi cartiere din Alger, Lahore sau Istanbul. Îmi este groază să mă gândesc la cum va arăta Europa în 50 de ani. Statistici realiste prognozează ţări cu majoritate musulmană într-un interval de 20-50 de ani.

Să îl criticăm atunci pe Depardieu că nu vrea să-şi doneze 75% din venituri unui guvern care nu mai ştie cum să îi impoziteze pe cei care încă muncesc şi o fac bine. Poate, dar, daţi-mi voie să prognozez că un număr din ce în ce mai mare de francezi, englezi, germani sau spanioli vor alege această cale, calea unui exil economic şi poate spiritual dintr-o Europă în care nu se mai regăsesc.

Am din ce în ce mai mult sentimentul că trăim ultimele decenii ale muribundului Imperiu Roman, care a sucombat nu atât datorită invaziilor popoarelor migratoare cât mai ales datorită propriei decadenţe şi lipse de ideal.

Nu am naivitatea să cred că acest declin accelerat al Europei este o consecinţă firească a dezvoltărilor istorice. Nu cred că libertinajul, scandalul, pornografia, lupta împotriva credinţei creştine, corectitudinea politică ca şi alternativa la libertatea de expresie, demonizarea sentimentului naţional şi căderea în derizoriu a unor cuvinte cum sunt onoare sau patriotism sunt nişte întâmplări ale istoriei.

Exista totuşi o mică speranţă, cred, şi poate tocmai de aceea exilul lui Depardieu în Est poate fi simptomatic. Odată cu căderea Imperiului Roman de Apus, pentru încă 1000 de ani flacăra civilizaţie europene a fost ţinută de imperiul Bizantin cu capitala la Constantinopol. Iar această A Doua Romă a rezistat tuturor asalturilor până când Europa Occidentala s-a regăsit pe sine însăşi, a demarat Reconquista şi a inventat Renaşterea.

În acelaşi timp cu amurgul civilizaţiei occidentale, un amurg wagnerian, Götterdämmerung, amurg al zeilor, speranţe pentru Europa încep să apară de la răsărit. Nu lipsită de propriile ei probleme interne, Rusia face paşi importanţi în direcţiile potrivite. Cancerul comunist, o boala necruţătoare care a produs mai multe victime în cadrul popoarelor rus şi ucrainean decât în cazul oricăror alte naţiuni a fost extirpat. Valorile tradiţionale sunt reconsiderate. După un deceniu de frământări şi dezastru economic odată cu anul 2000 Rusia a cunoscut un avânt economic fără precedent. Mai important poate decât orice, 2012 a fost primul an cu creştere demografică de după răsturnarea comunismului, lucru de neconceput în statele Europei Occidentale. Cultura decadentă, prezentată ca întotdeauna ca un semn de “toleranţă” şi “libertate de expresie” este refuzată la nivel de stat, după cum ne dovedesc recentele cazuri Pussy Riot şi respectiv interzicerea propagandei homosexuale. O familie rusă ar trebui să aibă 3 copii, este linia oficială a Kremlinului. Oare de ce nu şi a liderilor occidentali?!!

Sigur ca duşmanii nu dorm, iar cei care şi-au făcut un scop de generaţii din lichidarea occidentului european nu văd cu ochi buni, regăsirea celei de-A Treia Rome. Deci trebuie multa atenţie, “am încredere în Dumnezeu şi îmi ţin praful de puşcă la adăpost de umezeală”, spunea Cromwell.

Iar noi cu România, unde ne situăm în acest context de amurg occidental şi raze firave de lumină de la răsărit? Ajunşi ca întotdeauna cu întârziere în Europa, în momentul declinului acesteia va trebui să regăsim resursele interioare pentru o renaştere spirituală, singura din care poate apărea la un moment dat şi renaşterea culturală şi economică.

Nu putem să rămânem la infinit un etern rezervor de forţă de muncă pentru ţările din occident şi de aiurea. O ţară în care sunt atâtea de făcut trebuie să aibă ca obiective prioritare creşterea natalităţii şi oprirea migraţiei tinerilor doctori, a inginerilor, a profesorilor, a muncitorilor în agricultură. Dar îşi propune statul roman ceva concret în acest sens? La ora actuală în România nici măcar nu se analizează cu seriozitate dispariţia unei cincimi din populaţie în doar 23 de ani.

Cât de adânc ne-au afectat “cultura” de tabloid şi lipsa de ideal îndoctrinate cu toptanul către tineretul României de către televiziuni şi o presă care nu sunt nimic altceva decât mijloace de îndobitocire în masă, de prostire şi abatere a oamenilor de la problemele fundamentale cu care se confruntă?

Vom rezista ca ţară şi neam de-a lungul unui nou Ev Mediu European?

Ar trebui să începem să ne punem problema din nou, după 20 de ani, că poate ne îndreptăm spre direcţia greşită, un lucru profund, mai ales pentru o ţară care a crezut mai întotdeauna că salvarea vine din exterior.

PS: Ca o ironie a sorţii, după ce am scris articolul de mai sus mi-am dat seama că numele lui Depardieu, de fapt, e compus din două cuvinte “depart = plecare” şi “Dieu= Dumnezeu”. O întâmplare, un nume, un simbol? Când a fost rugat să identifice sursa răului, Alexandr Soljeniţîn a spus următoarele:
“Cu mai mult de o jumătate de secol în urmă, pe când eram încă un copil, îmi amintesc că unii oameni mai în vârstă explicau catastrofele care se abătusera asupra Rusiei astfel: oamenii au uitat de Dumnezeu şi de aceea s-au întâmplat toate acestea.

De atunci am petrecut aproape 50 de ani scriind despre istoria Revoluţiei; timp în care am citit sute de cărţi şi am colectat sute de mărturii personale. Am contribuit cu opt lucrări personale la efortul de curăţire a resturilor lăsate în urmă de acea vijelie.

Dar dacă mi s-ar cere acum să arăt cât mai concis posibil care este cauza acelei Revoluţii dezastruoase care a devorat 60 de milioane de oameni, nu aş putea să spun altceva decât să repet: oamenii au uitat de Dumnezeu şi de aceea s-au întâmplat toate acestea.”

În lipsa credinţei şi a spiritualităţii, banul şi comoditatea prezentului imediat guvernează occidentul actual. În acest context nu există motivaţie interioară pentru rezistenţă, onoare şi luptă, se pare mai rămâne motivaţie pentru fugă. Dar avem unde fugi?”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*