A trădat Stalin revoluția bolșevică?   (fragment)

Fragment din articolul publicat în „Integrarea în Turnul Babel”

  1. O seară în București

– Cum de s-a destrămat URSS-ul și tot sistemul comunist în doar câțiva ani de zile, am întrebat eu? Cum de a picat sistemul comunist, asemenea unui castel de cărți de joc, în ciuda bombelor atomice, a armatelor și a KGB-ului atotputernic?

Era o seară caldă de toamnă, cu câteva luni înainte de a împlini 40 de ani. De o bună bucată de vreme eram deja trezit la realitatea celor ce se întâmplă în Occident. Eram deja poate prea treaz, nu mai aveam iluzii și nici multe speranțe. Înțelesesem cum funcționează sistemul și îl vedeam învingător peste tot: anihilând tradițiile și culturile naționale, provocând războaie nimicitoare, îndoctrinând mințile tinere cu aberațiile Școlii de la Frankfurt, ostracizând și ucigând pe oricine îi stă în cale. Deznădăjduit în fața complexității planului inamic, eram la un pas să depun armele, chiar înainte de începe lupta. Rămăseră puține întrebări de pus, poate doar unele curiozități de ordin istoric.

Interlocutorul meu era una din acele persoane, arareori întâlnite de mine, cu care conversația se leagă imediat, arzându-se etapele introductive. Uneori e suficient să afli cărțile citite de cineva, ca să înțelegi pe cine ai în față. În seara respectivă subiectul conversației ajunsese la Rusia și la URSS.

– Există mai multe teorii, mi-a răspuns interlocutorul, cert este că în interiorul sistemului sovietic, inclusiv în serviciile de informații, au existat întodeauna două tipuri de forțe: un segment foarte puternic pro-occidental, care dorea integrarea țării în lumea vestică și unul pro-național. La sfârșitul anilor ’80 se poate spune că au învins pro-occidentalii, care au dinamitat sistemul din interior. Dar există și teoria contrarie.

– Adică? Am întrebat eu, surpins de posibilitatea existenței unui scenariu alternativ.

– Există și teoria că sistemul ar fi fost dinamitat din interior cu asistența tacită a segmentului pro-naționalist.

– Cum așa? De ce s-ar fi auto-sabotat?

– Se spune că o parte din aparat ar fi ajuns la concluzia că ideologia comunistă e un vehicul mort și că din punct de vedere economic Rusia subvenționa de fapt celelalte țări socialiste, furnizându-le materii prime la prețuri sub cele de  pe piața internațională. În același timp sovieticii trebuiau să suporte cam de unii singuri cele mai importante cheltuieli, cele militare, cam aceeași situație în care se găsesc americanii acum, cu NATO. Pe termen lung sistemul s-a dovedit catastrofal pentru ruși, nemulțumind populația, așa că au hotărât să-l dinamiteze. Au pasat povara economică pe care o reprezenta Europa de Est, au făcut comerț doar la preț de piață și au câștigat timp să-și refacă armata. Acum sunt din nou niște adversari redutabili pentru Occident.

Nu era pentru prima dată când auzeam teoria potrivit căreia susținerea economică a sistemului socialist s-a făcut pe spatele Rusiei. Prima dată mă confruntasem cu ea într-o conferință ținută de unul dintre cei mai reputați profesori de economie din România, fost membru în consiliul de administrație al Băncii Naționale și un susținător înfocat al capitalismului.  Nu avea să fie nici ultima dată când mi s-a spus că elitele sovietice ale anilor ’80 nu mai credeau în sistemul pe care îl supervizau. Un bătrân ziarist grec, coresponent la Moscova în anii ’80, avea să-mi confirme, peste ani de zile, același lucru. „I-am cunoscut pe toți, nicăieri nu am întâlnit oameni care să creadă mai puțin în comunism decât în elita sovietică”, îmi spunea bătrânul comunist grec cu regret în voce, chiar și acum, la 30 de ani de la prăbușirea sitemului. Închid însă paranteza pentru a reveni la discuția din seara de toamnă bucureșteană:

– Dar această luptă din interiorul sistemului sovietic se pare că e o poveste foarte veche. Despre Stalin, de exemplu, circulă zvonul că ar fi fost un spion al Ohranei țariste infiltrat în mișcarea bolșevică.

– Poftim?!

– Da, există această teorie. Stalin a naționalizat comunismul, l-a rusificat. Cu viclenie, s-a dat de partea celor care fuseseră trimiși să distrugă Rusia, a câștigat puterea și treptat i-a eliminat aproape complet. De aceea a fost nevoie de marile epurări din anii ’30 și abia după aceea a început să-l prezinte presa din vest ca pe un mare tiran, după ce occidentalii au realizat că fuseseră păcăliți, iar agenții lor – lichidați. De fapt la ruși întotdeauna a fost o alternanță, cu Hrușciov a câștigat aripa adversă, apoi iarăși .. și tot așa până în 1990 când s-a spat buba.

Deși conversația din acea seară s-a lungit mult în noapte sărind de la un subiect la altul, toate la fel de interesante, ipoteza fascinantă a unor nuanțe atât de diferite în cadrul sistemului comunist a găsit în mine o rezonanță deosebită.

Că Stalin ar fi trădat revoluția bolșevică și că ar fi fost de fapt un naționalist în haine roșii, pare o absurditate care ar trebui desconsiderată fără multe discuții. Cum am putea afirma că „marele ucigaș”, vinovat pentru moartea a zeci de milioane de oameni, nu  ar fi fost de fapt comunist?

Nici până în ziua de azi nu am aflat dacă Stalin a fost sau nu agent al Ohranei și probabil că nici nu voi afla vreodată, deși am asistat la momentul în care Nikolai Starikov, un admirator deschis al lui Iosif Visarionovici, a fost întrebat direct acest lucru. Starikov s-a mulțumit să zâmbească răspunzând că: „această teorie este promovată de detractorii lui Stalin”. Am ajuns însă la concluzia că liderul sovietic a deranjat atât de tare elitele globale încât cărțile care îl denigrează abundă și în ziua de azi în librăriile bucureștene. În același timp cărțile scrise de Troțki, sunt afișate la loc de cinste în aceleași librării. Incredibil, nu?

În ceea ce privește trădarea comunismului de către Stalin, absurdul aparent al afirmației este dublat de perplexitate, întrucât acuza vine din două surse complet antagonice. Prima și cea mai importantă sursă sunt Troțki și tovarășii săi. În lucrarea de dimensiuni apreciabile  „Revolution Betrayed” apostolul revoluției mondiale susține tocmai acest lucru: comuniștii au fost înșelați de către Stalin.

Paradoxal, același lucru îl afirmă și …. membri marcanți ai emigrației albe, cei care au luptat și au pierdut în Războiul Civil. De exemplu Konstantin Rodzaevsky, liderul Uniiunii Fasciste Ruse, aflat în exil la Harbin în China, îi scria în 1945 lui Stalin: „Nu dintr-odată, ci treptat am ajuns la această concluzie. Am decis că Stalinismul este exact ceea ce noi în mod greșit am numit fascism rus. Este fascismul nostru rus, curățat de extreme, de iluzii și greșeli”[1]

Problema nu reprezintă doar o controversă isotrică fără relevanță în zilele noastre. Dacă acceptăm teza lui Troțki că Stalin ar fi fost doar un naționalist/bonapartist deghizat în comunist, se impune reevaluarea întregii mișcări comuniste atât în URSS cât și în Europa de Est sau chiar la nivel mondial.

Rezultatul ar fi că, atunci când evaluăm comunismul, nu o mai putem face în mod unitar, ci segmentat: pe de o parte comunismul-internaționalist ( troțkist/ globalist) iar pe de altă parte comunismul-național (stalinist, maoist, național-bolșevic).  Într-un astfel de scenariu, a critica comunismul fără a specifica sub-tipul devine o lipsă de onestitate intelectuală.

[1].Bolton, K. (2012) Stalin. The Enduring Legacy, Black House Publishing, p. 4

One comment

  1. In Rusia se da cu adevarat lupta intre Fortele Binelui si Fortele Intunericului pentru sufletele de pe aceasta planeta. restul tarilor sunt cam cucerite de Fortele Intunericului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.