Continuam publicarea unor pasaje din cartea 1917 de Nikolai Starikov.
Exista fara doar și poate o serie de similitudini între situația pre-revoluționară din Rusia anului 1917 și ceea ce se întâmplă în zilele noastre in Statele Unite: aceleași campanii de campanii pline de claomnii ale presei, același terorism al grupărilor radicale, bolșevici atunci, „anti-fa” acum, aceiași finanțatori, aceiași regizori.
Acum 100 de ani însă, pentru ca tăvălugul care va distruge ultimele monarhii ale marelui continent să poată începe, trebuia eliminat un om, un călugăr obscur, cu numele de Grigori Efimovici Rasputin.
Primul Război Mondial trebuia să înceapă în 1912, criza balcanică de atunci trebuind sa catalizeze un conflict între Austria și Rusia. Rusia era dispusă să intervină în Balcani, însă războiul a fost evitat la rugămințile personale ale lui Rasputin, care s-a pus în genunchi în fața țarului, implorându-l să aleagă negocierile și pacea.
Noua criză din Balcani, declanșată în vara lui 1914, ca urmare a asasinării Arhiducelui Franz Ferdinand, a fost însă sincronizată cu… prima încercare de asasinat asupra lui Rasputin, care a avut la 30 Iunie, la două săptămâni de la atentatul de la Saraievo. Cu Rasputin în convalescență, țarul Nicolae al II-lea a căzut în cursa aliaților și a ales războiul cu Austria.
Coincidențe, putem spune, însă detectivul Starikov ne atrage atenția asupra altor surprize: știați de exemplu că primele măsuri luate de Kerenski, în prima zi de lucru în calitate de ministru al justiției în Guvernul provizoriu au fost:
- Închiderea dosarului penal cu privire la asasinarea lui Rasputin.
- Găsirea mormântului şi scoaterea sicriului cu trupul stareţului.
Deci cine și de ce l-a vrut mort pe Rasputin? Să citim un fragment din „1917” cartea care va apărea cu ocazia centenarului.
___________________________________________________
„La întrebarea cine a fost principalul organizator al asasinatului, istoriografia dă un răspuns răspicat: ducele Feliks Iusupov. Acest tânăr de 27 de ani, absolvent al Universităţi Oxford, era moştenitorul unei familii nobile şi bogate. El îşi descrie gândurile în felul următor: „După toate întâlnirile mele cu Rasputin, din toate cele văzute şi auzite, m-am convins că în el se ascund tot răul şi principala cauză a tuturor nenorocirilor din Rusia: nu va mai fi Rasputin, nu va mai fi nici acea forţă malefică în mâinile căreia au căzut domnitorul şi împărăteasa…”[1]
În această situaţie, o acţiune patriotică era să fie eliminaţi cei care „trag pe sfoară” Rusia şi jugul ţarist. Feliks ar fi ajuns el singur la această idee. Însă nu este totul atât de simplu. Se pare că frumosul şi educatul Feliks avea o mică ciudăţenie: îi plăcea să poarte îmbrăcăminte de femei. Din copilărie, ducele Iusupov purta rochii acasă, iar la vârsta de 20 de ani a apărut aşa îmbrăcat în public. El vizita în haine de femei locuri publice, restaurante şi teatre nu doar din Rusia, ci şi din străinătate. Într-o seară la un teatru parizian, Feliks a observat că „un bărbat în vârstă dintr-o lojă învecinată se uita la el insistent cu lornionul”.[2] Acest bărbat era monarhul englez Edward al VII-lea…
După un astfel de succes, Don Juan al Europei s-a întors în patrie în culmea fericirii şi a decis să apară pe scena cabaretului din Sankt Petersburg. În rochie, bineînţeles. „Frumoasa” Feliks a apărut în faţa publicului într-o tunică de tul albastru, cusută cu aţă de argint. Costumul era decorat cu multe briliante mari din colecţia familiei”[3] După ele a şi fost recunoscută „steaua cabaretului” de către apropiaţi ai părinţilor lui Feliks. Tatăl ducelui a fost furios, dar treptat s-a liniştit şi a decis să-şi vindece fiul de astfel de înclinaţii stranii. Părinţii l-au trimis pe fetişist şi homosexual să se trateze la… Rasputin. Rasputin îl trata pe Feliks aşezându-l pe prag, biciuindu-l şi hipnotizându-l. Să recunoaştem că experimentul l-a care l-a supus Rasputin pe Iusupov a fost destul de specific.
Nu ştiu dacă tratamentul lui Rasputin l-a ajutat sau pur şi simplu ducelui Iusupov i-a venit mintea la cap, dar în 1914 el a renunţat la fuste şi crinoline şi s-a căsătorit cu fiica marelui duce Aleksandr Mihailovici Romanov. Soţia ducelui Iusupov, Irina, era nepoata răposatului ţar Aleksandr al III-lea şi verişoara ţarului Nikolai al II-lea. Acesta este primul nostru conspirator: un travestit şi homosexual bogat, cu orientare sexuală instabilă, căsătorit cu verişoara ţarului. Este puţin probabil ca o astfel de persoană să poată plănui cu sânge rece asasinarea lui Rasputin. În schimb, un astfel de individ putea fi împins uşor în direcţia dorită. Viitorii conspiratori au acţionat cu cele mai bune intenţii, care, în final, au fost folosite pentru distrugerea ţării. Prin uciderea lui Rasputin s-a încercat să se evite revoluţia, moartea dinastiei şi a Rusiei, însă ele au pierit în incendiul a cărui primă scânteie a fost asasinarea sfântului stareţ!
Cel de-al doilea conspirator a fost mare duce Dmitri Pavlovici Romanov. Mama lui, marea ducesă Aleksandra Gheorghievna, prinţesă elenă, a murit în timpul naşterii. Dmitri a apărut pe lume, iar mama lui, dându-i viaţă, a părăsit lumea. Tatăl lui s-a îndrăgostit de ducesa Palei şi a uitat de fiul lui. Dmitri a fost luat sub tutelă de către guvernatorul Moscovei, marele duce Serghei Aleksandrovici, şi soţia lui, Elizaveta Fiodorovna. După ce pe 4 (17) februarie 1905 teroristul Kaliev l-a ucis pe marele duce, Elizaveta Fiodorovna s-a retras în mănăstirea ctitorită de ea. Dmitri a rămas să locuiască în Ţarskoe Selo, la ţar şi ţarină. El li se adresa cu tată şi mamă, ei fiind tutorii lui oficiali. Marea ducesă Elizaveta Fiodorovna i-a pus la dispoziţie un palat grandios pe Bulevardul Nevski în Petersburg, care a fost cumpărat de răposatul soţ de la ducesa Beloselski-Belozerski. Tânărul „orfan” s-a mutat acolo.
El era prieten de mult timp cu Feliks Iusupov. Moşia lui Feliks din suburbia Moscovei era învecinată cu moşia marelui duce Serghei Aleksandrovici, unde locuia Dmitri Pavlovici. Potrivit descrierilor făcute de contemporanii lui, el era o persoană frivolă şi blajină. Dmitri Pavlovici ştia despre rolul uriaş pe care îl juca Rasputin în familia lui Nikolai al II-lea, despre faptul că îi salvează viaţa prinţului Aleksei. Dar toate aceste lucruri nu l-au făcut pe tânărul duce să se simtă jenat. În semn de recunoştinţă faţă de grija şi dragostea familiei ţariste, Dmitri Pavlovici ia parte la complotul care avea drept scop uciderea celei mai apropiate persoane „a mamei” sale şi principalului sfetnic „al tatălui” său. Ce putem spune?! Tânărul era bun la suflet şi săritor, plin de recunoştinţă şi onest. Doar o astfel de persoană putea să plătească în acest mod familiei ţariste pentru binele pe care i l-a făcut. Prietenul Feliks a fost pentru el mai important pentru că şi marele duce Dmitri Pavlovici era homosexual. Iar Feliks Iusupov, care iubea atât de mult îmbrăcămintea pentru femei, i-a fost mai mult decât un simplu prieten…
Şi Dmitri Pavlovici avea motive să-l urască pe Rasputin. Ţarul şi ţarina se gândeau să-l însoare cu una dintre fiicele lor. Rasputin le-a deschis ochii în legătură cu orientarea sexuală a favoritului lor. Totodată, el le-a povestit cine i-a trezit acestuia dorinţa pentru „adevărata” iubire. Numele seducătorului era Feliks Iusupov. Dezamăgiţi şi indignaţi, împăratul şi soţia lui nici nu au mai vrut să audă despre căsătoria cu fiica lor. Pentru răul făcut este pedepsit şi ducele Iusupov. El urma să termine şcoala de cadeţi, însă i s-au închis uşile unei cariere strălucitoare în cadrul regimentelor de gărzi. Feliks Iusupov are un nou motiv să-l urască pe Rasputin, iar Dmitri Pavlovici intră complet sub influenţa exercitată de prietenul lui.
De menţionat un detaliu important: probabilitatea ca Feliks şi Dmitri Pavlovici să fie pedepsiţi era minimă. Marele duce era membru al familiei Romanov, iar Iusupov, datorită căsătoriei cu verişoara împăratului, putea şi el spera că nu va fi judecat.
Cel de-al treilea conspirator a fost Vladimir Mitrofanovici Purişkevici, moşier, monarhist, membru al Uniunii Poporului Rus şi al Uniunii Populare Ruse „Mihail Arhanghel”. Adică era o persoane cu vederi de extremă dreapta, membru al Sutelor Negre. A fost ales în Duma de Stat deputat din partea guberniei Basarabia. A intrat în Palatul Taurida ca o persoană necunoscută, însă a reuşit în scurt timp să-şi câştige o reputaţie de scandalagiu. El era una dintre „figurile exotice” din Parlamentul rus. De exemplu, la 1 mai, Purişkevici s-a prezentat la şedinţă cu şliţul de la pantaloni „decorat” cu o garoafă roşie, vrând astfel să-şi bată joc de reprezentanţii partidelor de stânga. În timpul discursurilor ţinute de alţi deputaţi, el nu stătea la locul lui, ci se plimba printre rânduri şi făcea comentarii direct din sală. Prin comportamentul său, numele a devenit o poreclă injurioasă, iar pentru o comparaţie cu el un nobil putea să cheme la duel.
În anul 1910, când Duma a dezbătut proiectul de lege cu privire la zemstvă [administraţie locală în Rusia ţaristă – N.T.] în guberniile din vest, el a aruncat cu un pahar în liderul cadeţilor, Miliukov pentru că era de părere că acţiunile acestui partid sunt dăunătoare pentru Rusia. Pe Rasputin Purişkevici îl ura deoarece consider activitatea lui fatală pentru monarhie. În noiembrie 1916, la reuniunea Parlamentului, el declara: „Trebuie ca în continuare recomandările lui Rasputin să nu fie suficiente pentru desemnarea persoanelor în funcţiile cele mai înalte. În momentul de faţă, Rasputin este mai periculos decât a fost cândva Dmitri cel Fals… Domnilor miniştri, dacă sunteţi adevăraţi patrioţi, mergeţi în Cartierul General al Armatei, aruncaţi-vă la picioarele ţarului şi rugaţi-l să scape Rusia de Rasputin şi adepţii lui, mai mari sau mai mici”.[4]
O persoană smintită, dezechilibrată şi care lupta cu fanatism împotriva duşmanilor – portretul ideal al unui potenţial criminal. În plus, Purişkevici beneficia de imunitate, întrucât era deputat. Prin urmare, era foarte greu să fie tras la răspundere.
Iusupov, Purişkevici şi marele duce Dmitri Pavlovici au fost cei trei ucigaşi. În afară de ei, în complot au fost implicaţi alţi doi homosexuali: locotenentul Suhotin şi doctorul Lazavert. Ştia despre asasinatul care se pregătea şi preşedintele Dumei de Stat, Rodzianko, unchiul drept al ducelui Feliks Iusupov. „Sunt convins că uciderea lui Rasputin va fi considerată un act de patriotism”[5], i-a spus şeful Parlamentului nepotului său. Nu va trece nici măcar o lună şi el îl va convinge pe marele duce Mihail Aleksandrovici să nu accepte tronul, contribuind în acest mod la lovitura de stat din februarie. Iar după nouă luni, Rodzianko este nevoit să fugă din Petersburg, pentru a se salva de bolşevici. Înţelept a fost şeful Parlamentului rus. Un om cu viziune.
Ce l-a făcut pe el să declare această crimă un act de patriotism? Această versiune apare aproape în fiecare carte consacrată figurii lui Rasputin: prin intermediul lui Grigori Efimovici Rasputin s-ar fi purtat negocieri cu nemţii. Ori voiau să le înceapă, ori Rasputin dorea să iniţieze începerea lor. Pentru asta a fost ucis de „patrioţii homosexuali”…
Însă a fost Rasputin într-adevăr „prietenul nemţilor”? A purtat el negocieri separate cu privire la încheierea păcii, împotriva căreia luptau atât de acerb marii duci şi deputaţii din Dumă?”
………………………………
[1] Iusupov F., Sfârşitul lui Rasputin, Moscova: Otecestvo, 1990; http://bookz.ru/ authors/knaz_-feliks-usupov/feliksusp01/page-3-feliksusp01.html
[2] Bohanov A.N., Romanovii. Secrete ale inimii, Moscova: AST, 2000, pag. 205
[3] Ibidem
[4] Iroşnikov M.P., Nikolai al II-lea, ultimul împărat rus, Sankt Petersburg: Duhovnoe Prosveşcenie, 1992, pag. 199
[5] http://www.newsru.com/world/20sep2004/rasputin.html
_______________________________________________
Ce s-a întâmplat cu conspiratorii de mai sus? Cine a tras glonțul ucigaș în fruntea starețului?
Răspunsul la aceste întrebări se găsește în cartea lui Nikolai Starikov, 1917, disponibilă din toamnă în librării.
