În toamna anului trecut, după ce investisem o sumă destul de aspră pentru buzunarul meu, m-am hotărât să mă duc la o conferință despre Bitcoin. Am ales Bitcoin Amsterdam cu un pannel de vorbitori atractiv, dar un drum complicat pentru mine. Ca un făcut, după ce am cumpărat biletele de avion și am achitat taxa de participare a apărut, la doar două săptămâni diferență, o altă conferință „Lugano Plan B”, în sudul Elveției, cu un pannel de vorbitori și mai interesant și mult mai ușor de ajuns pentru timișoreni întrucât avem zbor direct de Bergamo. Cum planurile erau deja făcute, am fost la Amsterdam.
Anul acesta am vrut să particip la Lugano. După ce am luat biletele de avion care au costat … aproape nimic, mi-a trecut prin cap să cer o acreditare media. Elvețienii mi-au răspuns că „da… o să vedem noi”. După ce au trecut vreo două luni de la cerere m-am hotărât să plătesc taxa de participare care începea să se scumpească odată cu trecerea timpului. Ca un făcut, la două săptămâni după plată am primit și acreditarea media. La Lugano, primul cod QR apărut pe telefon a fost cel pentru acreditare așa că am rămas cu ea iar biletul achitat le-a rămas elvețienilor. Ca beneficiar al acestei acreditări, mă simt obligat să povestesc și altora ce am văzut acolo.
„Facem colazione în Elveția?”, mă întreabă amicul cu vechi state în Italia care mă duce cu mașina din Milano la Lugano.
„Să vedem cum stăm cu timpul” răspund eu prevăzător, gândindu-mă că „a face colazione” sună cumva între un nou tip de perversiune și un mic accident de circulație. Până la urmă s-a dovedit că am avut dreptate: în locul unui mic dejun zdravăn, în Elveția la colazione primești o brioșă care costă cât un mic accident de circulație în România.
Dar să lăsăm mâncarea, că nu pentru mâncare am venit în Elveția. Dar pentru ce am venit de fapt? Am venit pentru oameni. Anul trecut, când m-am hotărât să merg la Amsterdam, am vrut în primul rând să mă lămuresc cum arată oamenii care, ca și mine, au dat în damblaua asta cu Bitcoinul. Vroiam să văd cu ochii mei cam cum arată cei preocupați de așa ceva: sunt programatori obezi, computer nerds cu ochelarii cât fundul de borcan, hipioți întârziați? Spre ușurarea mea, lumea venea dintr-o altă zonă, destul de greu de descris într-un singur cuvânt – un melanj de libertarieni, oameni care nu au încredere în sistemele politice, oameni care fac sport, keto diet. Anul acesta, la fel, cu mențiunea că la Lugano mulțimea e ceva mai tânără. Organizatorii au emis un bilet special pentru studenți la 99 de franci și e plin de ei. Asta spre deosebire de categoria Cypherpunks – pentru care biletul e de 3500 CHF. Eu cu acreditarea mea media mă lăfăi în primul rând. Dar cypherpunk-iștii ăștia sunt oameni care au cumpărat Bitcoin la $1-$10/ BTC așa că … e loc.
Care e treaba cu Lugano? De ce Lugano?
Păi la Lugano, este sediul firmei Tether, firma care emite cea mai importantă monedă stabilă (stablecoin) din lume. Stablecoins sunt monede digitale corelate 1-la-1 cu monedele standard. Adică un dolar emis de Tether e tranformabil oricând într-un dolar obișnuit. De ce e nevoie de așa ceva? Răspuns: pentru ca un investitor să poată vinde oricând vrea Bitcoini și să aștepte evoluția prețului având în portofoliu bani normali, ca la bancă. Tether domină piața asta, de departe. Profitabilitatea lor? Cam 4 miliarde de dolari anual. Tot ei au dus o fantastică muncă de lămurire la nivel local astfel încât la ora actuală Lugano e o citadelă Bitcoin: peste 300 de comercianți acceptă plăți direct cu Bitcoin, primăria Lugano acceptă plata taxelor în Bitcoin etc. Mai mult decât atât, au făcut și o monedă locală, Luga, corelată 1-la-1 cu francul elvețian. Tether ca firmă și Lugano ca oraș sunt implicați în replicarea acestui concept în cât mai multe zone din lume. La conferință s-a menționat că 20 de orașe din întreaga lume așteaptă la coadă ca să studieze experimentul Lugano. Eu mă gândesc că am putea încerca în Timișoara, dacă ai avea cu cine… Am și vorbit cu CFO-ul orașului Lugano, dar despre asta … în postarea viitoare.
