O soluție de ultimă instanță

 

de Conf. Dr. Nicolae Țăran   

Studiul de caz prezentat în continuare vizează evaluarea riscului generat de o posibilă penurie de gaz natural (GN) în România pe parcursul următorilor ani. O primă evaluare a a acestui risc poate fi realizată pe baza datelor prezentate în continuare.

     Geo                    2019 (mmc)
  PIIMPEXP  CSEXC
Belgia  0,0  23,2  4,4  18,5  0,3
Bulgaria  0,0    3,0  0,0    2,9  0,1
Cehia  0,2    9,5  0,0    8,7  1,0
Danemarca  3,1    1,1  1,3    3,1 -0,2
Germania  6,0  94,8  0,0  95,7  5,1
Estonia  0,0    0,5  0,0    0,5  0,0
Irlanda  2,6    2,9  0,0    5,5  0,0
Grecia  0,1    5,2  0,0    5,3  0,0
Spania  0,1  37,2  1,1  35,5  0,7
Franța  0,0  55,010,9  42,4  1,7
Croația  1,0    2,0  0,1    2,9  0,0
Italia  4,8  71,0  0,3  74,5  1,0
Letonia  0,0    1,4  0,0    1,4  0,0
Lituania  0,0    2,7  0,5    2,2  0,0
Luxemburg  0,0    0,8  0,0    0,8  0,0
Ungaria  1,7  18,6  7,0  10,3  3,0
Malta  0,0    0,4  0,0    0,4  0,0
Olanda33,5  59,347,7  44,9  0,2
Austria  0,9  14,2  2,8    9,3  3,0
Polonia  5,7  17,7  0,7  21,9  0,8
Portugalia  0,0    6,1  0,0    6,1  0,0
România10,0    2,7  0,0  11,2  1,5
Slovenia  0,0    0,9  0,0    0,9  0,0
Slovacia  0,1    6,7  0,0    4,9  1,9
Finlanda  0,0    2,6  0,0    2,6  0,0
Suedia  0,0    1,1  0,0    1,0  0,1
UE 69,8440,576,8413,420,1

PI – producție indigenă; IMP – importuri; EXP – exporturi; CS – consum; EXC – excedent; mmc – miliarde metri cubi de GN. Sursa datelor: (1).

   În opinia mea, datele precedente reflectă cu claritate faptul că marea majoritate a statelor din UE  sunt extrem de dependente de importurile de GN, întrucât ponderea importurilor în consumul de GN din UE era de 83,1% în 2019. Iar dacă vom cuantifica dinamica acestui indicator în perioada 2000 – 2019, vom constata că nivelul acestuia a crescut de la 60,9% la 83,1% (1). Datorită acestui fapt, este evident că dependența excesivă de importurile de gaz natural reprezintă „călcâiul lui Ahile” pentru UE în ansamblul său. Nota bene, datele precedente reflectă faptul că Olanda și România au beneficiat în 2019 de cea mai mică pondere a importurilor în consumul de gaz natural: 10,7%, respectiv 25,4%.

   Pe de altă parte, datele prezentate în următorul tabel reflectă o importantă disfuncție a pieței europene de GN: distribuția cotelor de piață ale furnizorilor este una de tip Pareto, iar foarte multe tranzacții sunt netransparente. Astfel, cei mai importanți furnizori de GN pe această piață, Rusia și Norvegia, dețineau în 2019 mai mult de jumătate din volumul inputurilor, iar o cantitate semnificativă a inputurilor provenea de la „furnizori nespecificați”.

Exportatori  EXP vs UE 
20002019
Rusia120,7166,0
Norvegia  46,8  65,4
Algeria  55,5  30,6
Qatar    0,3  21,1
Nigeria    4,4  13,3
SUA    0,0  12,5
AEI  56,4  64,4
FN    8,1  67,2
Total292,2440,5

EXP vs UE  – exporturi de GN în UE (mmc); AEI – alți exportatori identificabili; FN – furnizori nespecificați. Sursa: (1).

   Într-adevăr, datele precedente reflectă faptul că, în 2019, pe piața UE de GN, Rusia (37,7%) și Norvegia (14,8%) livrau 52,5 % din volumul importurilor, 17,5% din importuri era acoperită de Algeria (6,9%), Qatar (4,8%), Nigeria (3%) și SUA (2,8%), iar 15,3% din importuri erau livrate de un număr imens de companii obscure și foarte puțin viabile (!).

   În al doilea rând, o altă disfuncție importantă a acestei piețe o constituie iminentul decalaj dintre cerere și ofertă care va apare în următorii anii. Pe de o parte, consumul de GN din UE va crește semnificativ în următorul deceniu datorită substituirii consumului de cărbuni și de țiței prin consum de GN. Pe de altă parte, importurile de GN ale țărilor din UE, cu excepția celor din Rusia, implică o dublă problemă: fie au un grad scăzut de sustenabilitate din cauza rezervelor insuficiente, fie sunt prea scumpe din cauza costurilor prohibitive generate de substituirea GN prin gaze naturale lichefiate (GNL). Datele prezentate în continuare reflectă acest fapt.

       Geo              2019 (mmc)
   REZ  PICSEXC
Rusia  38.000   679   444 235
Iran  32.000   244   224   20
Qatar  24.700   178     41 137
Turkmenistan  19.500     63     31   32
SUA  12.900   921   847   74
China    8.400   178   307-129
Venezuela    6.300     27     27     0
Arabia Saudită    6.000   114   112     2
EAU    5.900     63     75  -12
Nigeria    5.400     49     13   36
Algeria    4.300     86     45   41
Irak    3.500     11     20    -9
Azerbaijan    2.800     24     12   12
Kazahstan    2.700     24     18     6
Australia    2.400   154     54 100
Egipt    2.100     65     59     6
Canada    2.000   173   120   53
Kuwait    1.700     18     25    -7
Norvegia    1.500   114      4 110
G 19182.1003.1852.478 707
Alte state  16.700   8041.451-647
Nivel global198.8003.9893.929   60

REZ – rezerve de GN; G 19 – grupul statelor cu cele mai mari rezerve de GN. Sursa: (2).

   Înainte de orice, datele anterioare reflectă faptul că exporturile de GN în UE ale Rusiei, operaționalizate de Gazprom, sunt mai sustenabile comparativ cu cele din Norvegia, SUA și Algeria și mai ieftine comparativ cu cele din Qatar, SUA, Nigeria și Algeria. Astfel, Rusia poate să-și mențină circa 56 de ani producția de GN din 2019. Din acest punct de vedere, Norvegia, SUA și Algeria înregistrază niveluri mai mici ale raportului dintre rezervele și producția de GN din 2019: 13 ani, 14 ani și 50 ani. În ceea ce privește ceilalți competitori ai Gazpromului pe piața europeană de GN, aceștia beneficiază de următoarele niveluri ale indicatorului menționat: Qatar (139 ani) și Nigeria (110 ani). Însă, spre deosebire de Rusia, care livrează în UE circa 92% din uriașelor sale exporturi de GN printr-o rețea imensă de gazoducte, competitorii săi, cu excepția Norvegiei, nu beneficiază de un asemenea avantaj competitiv. Drept urmare, Qatarul, Nigeria și SUA livrează în UE 27 doar GNL, Norvegia livrează și GN (91%) și GNL (9%), iar structura exporturilor algeriene pe aceeași piață este următoarea: GN(71%) și GNL (29%) (1). Cu alte cuvinte, costurile GN livrat de Gazprom în UE sunt semnificativ mai mici comparativ cu GNL provenit din Qatar, SUA, Nigeria și Algeria, iar sustenabilitatea exporturilor rusești este cu mult mai mare comparativ cu a celor din Norvegia, SUA și Algeria. 

   La prima vedere, România nu pare să fie afectată, cel puțin deocamdată, de o iminentă penurie de GN, deoarece beneficiază în acest moment de cel mai mic nivel din UE al raportului importuri vs consum: circa 10%. Însă, dacă analizăm situația pe termen lung, vom constata că sunt relativ ușor de identificat două schimbări majore în ceea ce privește cererea și oferta pe piața românească a GN.

   Nota bene, este foarte probabil ca actuala cererea de GN de pe piața românească să se dubleze în următorul deceniu. Din cel puțin două motive. În primul rând, pentru că în România consumul de GN per capita a fost în 2019 de 580 de metri cubi, un nivel cu mult mai mic comparativ cu nivelul mediu din UE al acestui indicator: 920 de metri cubi. În al doilea rând, potrivit Pactului Ecologic European, România trebuie să închidă termocentralele alimentate cu cărbune și să le înlocuiască până în 2030 cu termocentrale alimentate cu GN (1).

   Dacă analizăm, chiar și succint, fezabilitatea surselor de aprovizionare cu GN, disponibile în prezent sau în perspectivă, vom constata că dublarea în România a actualului consum de GN (circa 10 mmc) în următorul deceniu reprezintă un obiectiv extrem de problematic.

   Mai întâi, pentru că rezervele de GN de pe teritoriul României au scăzut, potrivit experților britanici, de la 600 de mmc în 2009 la doar 100 mmc în 2019 (2). Datorită acestui fapt, costurile GN indigen vor crește semnificativ în comparație cu cu alte țări, Drept urmare, ne putem aștepta în anii următori la o reducere semnificativă a actualul nivel al producției indigene de GN (circa 9 mmc). 

   Apoi, în condițiile unui îndelungat „război energetic” dintre Rusia, pe de o parte, și, pe de altă parte, SUA și aliații săi din UE și NATO, piața energetică europeană și cea globală de GN au fost și sunt puternic bulversate. Acest război, care a fost declanșat de Ucraina prin blocarea tranzitării teritoriului său a exporturilor Gazprom spre Europa, a generat multiple consecințe. Fără îndoială, cea mai importantă consecință a acestui conflict o constituie decizia Gazprom de a scurtcircuita, în pofida sancțiunilor americane, gazoducturile ucrainene  de tranzit pentru exporturile sale prin 4 bay pasuri strategice: Nord Stream 1, Nord Stream 2, Turk Stream și Balkan Stream, o decizie care este aproape finalizată datorită sprijnului acordat de Germania, Austria, Ungaria, Serbia și Bulgaria. Datorită acestui fapt, Gazpromul va putea, începând cu cea de a doua jumătate a acestui an, să-și reducă cu circa 130 mmc pe an livrările prin rețeaua ucraineană de gazoducte.

  În cazul României, această reușită a Gazpromului și a aliaților acestuia nu reprezintă o veste îmbucurătoare. Dimpotrivă. Pentru că autoritățile din România au pariat pe o înfrângere a Rusiei și a aliaților săi din actualul „războiul energetic” care încă nu s-a încheiat. În consecință, România a refuzat în mod categoric o ofertă a Gazpromului de a deveni un „cap de pod” pentru exporturile sale spre Bulgaria, Macedonia de Nord, Ungaria, Serbia, Ungaria și Austria. În plus, și-a redus drastic importurile de GN din Rusia prin gazoductul Trans – Balkan substituindu-le prin importuri din Ungaria. Astfel, dacă în 2009 importurile românești de GN proveneau în totalitate din Rusia, în 2019, structura acestora era următoarea: circa 1 mmc din Rusia și circa 1,5 mmc din Ungaria. De fapt, cele 1,5 mmc de GN livrate în 2019 de companiile maghiare în România proveneau din exporturi rusești livrate Ungariei! Spre deosebire, Ungaria a împortat în 2019 circa 17,7 mmc de GN din Rusia, iar ulterior a exportat din această cantitate circa 3 mmc în Ucraina, 1,5 mmc în România și 1,5 mmc în Croația (1)!  Cu alte cuvinte, Ungaria, la fel ca și Germania, Austria, Bulgaria și Serbia, și-a apărat interesele  „înotând împotriva curentului”, în timp ce România a susținut embargoul american impus Gazpromului în pofida nevoilor sale stringente de GN. 

    În acest context, dublarea importurilor românești de GN în următorul deceniu devine extrem de problematică. În primul rând, pentru că piața românească de GN nu mai reprezintă în acest moment o oportunitate pentru Gazprom. Datorită finalizării Turk Stream, compania rusă poate livra GN în Turcia, Bulgaria și Macedonia de Nord fără să mai utilizeze gazoductul Trans-Balkan care traversează teritoriul României. În consecință, dezafectarea acestui gazoduct devine foarte probabilă. Rezultă, deci, că România va trebui să identifice în scurt timp surse alternative pentru importurile rusești livrate prin tronsonul Isaccea – Negru Vodă al gazoductului Trans-Balkan. 

   Dar există asemenea surse alternative, în condițiile în care România este ocolită în acest moment și de Balkan Stream, un gazoduct prin care sunt livrate exporturile rusești de GN în Serbia și Ugaria, dar și de TAP, o magistrală prin care sunt transportate GN în sudul Europei din zona Mării Caspice? Aparent, România beneficiază în acest moment de o sursă alternativă de GN care pot fi utilizată nu doar pentru substituirea exporturilor din Rusia, ci și pentru dublarea actualului consum de GN. O asemenea sursă este gazoductul BRUA, o magistrală care vizează satisfacerea cererii de GN pentru  Bulgaria, România, Ungaria și Austria. Din nefericire, însă, gazoductul BRUA nu poate fi utilizat într-un viitor previzibil. Din ce motiv? Pentru că, în acest caz, s-a pus căruța înaintea cailor, ca să spun așa. Cu alte cuvinte, unde nu-i cap, vai de picioare! Astfel, gazoductul BRUA a fost proiectat și construit pentru livrarea unor însemnate cantități de GN din zona Mării Caspice în Bulgaria, România, Serbia, Ungaria și Austria. Paradoxal sau nu, GN care urma să fie transportat prin BRUA a fost „deturnat” în mod „misterios” de către proprietarii gazoductului TAP! Și astfel, punerea în funcțiune a BRUA a devenit incertă, deși construcția sa este aproape terminată!

   În aceste condiții, România poate salva situația doar dacă va urgenta începerea exploatării GN din zăcământul său offshore din Marea Neagră. Dar această urgentare este costisitoare și problematică în ceea ce privește fezabilitatea financiară a acestui proiect. Înainte de orice, este necesară achitarea costurilor generate de activitățile de identificare a acestui zăcământ. În al doilea rând, nu se știe în acest moment dacă comercializarea GN obținut din acest zăcământ va fi rentabilă în raport cu actualele prețuri de pe piața europeană a GN. 

   În sfârșit, România poate evita o foarte probabilă penurie de GN printr-o soluție de avarie: utilizarea BRUA pentru importul de GNL din Qatar și SUA prin terminalul bulgar de la Marea Neagră. Evident, această soluție va asigura „independența” României de gazul rusesc, însă costurile aferente vor fi greu suportabile. Cu alte cuvinte, dai un ban, dar stai în față!

   În opinia mea, decidenții de la București pot evita regresia vicioasă pe care am descris-o în acest studiu de caz doar printr-o normalizare a relațiilor cu Gazprom și cu filialele acestuia din Germania, Austria, Serbia și Ungaria. În mod cert, într-un moment în care recrudescența rusofobiei interbelice propagată sistematic de anumite cercuri de interese este la apogeu și nu doar în România, această soluție de ultimă instanță implică mult curaj și multă responsabilitate… 

Surse de date:

  1. https://ec.europa.eu/eurostat/web/main/data/database
  2. https://bp.com/en/global/corporate/energy-economics/statistical-review-of-world-energy.html

          Timișoara, 2 februarie 2021                                                                                           Nicolae Țăran

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.