Evident că ultimele declarații publice făcute de Donald Trump nu sunt cele ale unui om normal. Declarațiile (și acțiunile) sunt atât de lipsite de noimă încât gura lumii l-a etichetat drept nebun. Totuși, mie tocmai această exagerare, această lipsă a oricărei cenzuri, venită din partea unui om obișnuit cu atenția mediatică îmi este foarte suspectă. Ceva îmi dă cu virgulă. Desigur, de la un om nebun te poți aștepta la orice, dar dacă Trump nu e nebun ci face pe nebunul?
De ce ar face pe nebunul? Unul dintre corespondenții mei, om informat dar pe care nu vreau să-l numesc, avansează o teorie interesantă. El îl compară pe Trump cu un pilot de avion deturnat de teroriști. Cu pistolul la tâmplă, pilotul (Trump) încearcă să căștige timp. Teroriștii (Netanyahu & Co.) amenință să doboare avionul (SUA, Washington, lumea) dacă nu le sunt îndeplinite cererile. De aici incoerența, amenințările urmate de amânări și de noi amenințări – din dorința de a câștiga timp și din disperare.
Că teroriștii cu pricina sunt în stare de orice nu ne îndoim. Ajunge o simplă privire la genocidul din Gaza sau la soarta unor președinți, inclusiv ai Americii. Scuză asta acțiunile lui Trump? Nu, dar măcar le conferă o oarecare logică. De exemplu, răpirea lui Maduro ar putea fi explicată prin faptul că înțelegând că se apropie o criză majoră în Orientul Mijlociu care va paraliza pe termen nelimitat aprovizionarea cu hidrocarburi, Trump a vrut să se asigure că stăpânește petrolul venezuelean. Îi scuză asta acțiunile? Nu, dar măcar le explică parțial.
Acest scenariu îmi amintește oarecum de strategia lui Toranaga din Shogunul lui Clavell. Toranaga se preface că se predă, e depresiv, își pedepsește supușii care îi critică atitudinea capitulardă care de fapt era doar un teatru absolut necesar.
Ori așa, ori a înnebunit cu adevărat.
Editare ulterioară
Mesajul de mai sus a fost postat pe contul de facebook cu specificarea clară că el nu invită la comentarii ci la reflecție asupra implicațiilor. În ciuda acestui îndemn multă lume s-a simițit suficient de provocată pentru a exprima o opinie. După ce am parcurs câteva comentarii aș dori să adaug următoarele: scenariul descris de corespondentul meu nu este unul optimist. El ridică problema naturii și dimensiunii potențialului șantaj care l-ar determina pe președintele Americii să intre într-un război catastrofal pentru propria țară și pentru propria carieră politică.

Domnule Nogdan Herzog, si eu ma gandeam exact la acelasi lucru zilele trecute. Trump ori e nebun, ori e cel mai bun presedinte din istoria USA si „joaca” strategic, inteligent.
Cred ca Trump e un geniu strategic, nu e prost si nici nu cred ca e un om rau. Poate gresesc, dar asa mi se pare…
Oricum, chestia cu pagerul a fost incredibila… Sinistra, as spune.
E o amenințare directă.
Si inca ceva: sunt atat de multe lucruri care se-ntampla in spatele usilor inchise si pe care nu le stim(nu avem de unde…) , incat e foarte greu sa stim adevarul. Foarte, foarte, greu. Sau aflam adevarul foarte tarziu, dupa ani sau zeci, sute de ani… Putem doar analiza.
Sunt absolut de acord.
Il urmariti pe jurnalistul Tucker Carlson? Cum vi se pare, domnule Herzog? Merita urmarit? Multumesc.
Da, merită.
Măi oameni buni, e CHIAR așa de greu de înțeles? Trumpilică a reușit performanța să învețe maskirovka de la Putin în doar câteva ore de întâlnire în Alaska. Sau poate a avut timp suficient să studieze mingea de fotbal primită cadou tot de la Putin încă din 2018, la Helsinki.
Una peste alta, Trump joacă maskirovka binișor, în timp ce Iranul joacă tot maskirovka, dar IMPECABIL. Ia ghiciți voi: CINE e fraierul de la masă? 😉
Noi avem proverbul cu nebunul care arunca piatra și cu ințelepții care filosofează de ce a aruncat-o. Trump e mult mai dus cu pluta ca Biden.Ală,săracul, era senil, dar Trump e și arogant și prost și nebun. Dar, nu el este problema….problema este cum a ajuns SUA un stat nefuncțional instituțional, eșuat dacă un președinte șantajabil cu Epstein a ajuns „candidatul manciurian” al Israelului, stat terorist și genocidar.
Faptul că Deep State-ul a pus un asemenea rățoi, suveranist ca alternativă a globalismului, dovedește cât de imbecil a ajuns și acesta. Ordinea internațională „bazată pe reguli”, „pe dreptul internațional”, „pe valorile democrației” a fost aruncată la coș. SUA prin manciurianul Trump, interlopul Israel și-a dezvăluit adevăratul chip pe care l-a avut dintotdeauna: de pe vremea genocidului impotriva amerindienilor, a segregației rasiale, a imperialismului și neocolonialismului. Azi Trump spune pe șleau: vreau petrolul venezuelean, iranian, vreau distrugerea Gazei, a sudului Libanului pentru proiecte imobiliare pentru că sunt smardoi. Vreau Canada, Groelanda, Cuba pentru că suntem șmecheri….Dar i-a trezit Iranul la realitate….Imperiul American și Trump sunt în curul gol.
Nici măcar Imperiul austro-ungar nu a dovedit o înapoiere militară dpdv tehnologic,militar (strategic,operational,tactic) cum s-a prezentat SUA și „partenerul israelian” în Razboiul de 12 zile și actualul Razboi cu Iranul.
P.S Trump era dus de pe vremea când se juca la „Ucenicul” iar umilirea Nadiei Comăneci nu e dovada unui mare afacerist, ci a unui nebun dornic să-și arate „superioritatea” asupra unei multiple campioane olimpice,mondiale și europene care, din decență,a ales să tacă și să zâmbească…. Exact așa cum face ministrul de externe al Iranului când e nevoit să asculte ghidușiile nebunului, numai că el are și câte o replică memorabilă…
Trump a castigat alegerile din 2016 pentru ca democratii l-au subestimat si nu au fraudat alegerile. A pierdut alegerile urmatoare din cauza celor douazeci de milioane de voturi false plasate de aceiasi democrati. A castigat alegerile din 2024 numai si numai datorita faptului ca „stapanul lumii acesteia” (luati-o atat in sens scripturistic, cat si in sens actual, politic) avea nevoie de el pentru a-si duce la indeplinire planurile : ca urmare a fost interzisa frauda la respectivele alegeri. Acum, stapanul isi cere „drepturile” santajandu-l probabil pe Trump cu dosare Epstein. Trump nu e nebun, nici nu se preface, e doar disperarea unui om aflat intre ciocan si nicovala.