„Așa ne este dat nouă românilor”.

În weekend am avut o discuție care a degenerat destul de urât și putea să se termine și mai urât. Ea a început destul de benign cu afirmația unui prieten sindicalist cum că sindicatele s-au ridicat de la „negocierile” cu Bolojan pentru că acesta le impusese să formuleze amendamente la propunerile guvernului în termen de câteva ore. Sindicaliștii, oricât s-ar fi decrepit ei, au spus că termenul impus de guvern e anormal de scurt. 

– Cum, zice un prieten userist, e o urgență națională! Trebuie luate măsuri. Tu, care lucrezi în domeniul privat, ai spor de antenă? 

Evident că eu n-am niciun spor de nimic. Toată viața am trăit cum m-a dus pe mine capul. Am prețuit independența personală mai mult decât salariul de corporatist ceea ce m-a făcut să plec din zona asta cu peste 20 de ani în urmă, într-un moment în care câștigam substanțial mai bine decât românul mediu. Totuși nu pot să înghit scuze de astea și nici superioritatea pe care o afișează useriștii, care adesea mută paiul, față de angajații la stat.

– Bine mă, dar șase luni de zile s-a oprit timpul în loc ca să fie anulate două tururi de alegeri. Atunci nu erau urgențe? Acum trebuie musai să ne decidem în două ore? Cine poate să creadă așa ceva?!

După aceea discuțiile au degenerat, că e pesedeul de vină, că românii sunt de vină („așa ne este dat nouă românilor”) or, mai nou, rușii sunt de vină. A ieșit de porc, cum se întâmplă când lumea are și niște beri la bord.

Că astfel de discuții au loc la o bere în societatea inițiatică „ FC Cambuza” din Calea Lipovei nu ar fi o problemă. Problema e că același tip de gândire l-am întâlnit și acum vreo doi ani de zile la lansarea unei cărți scrise de guru economic al țării, academicianul Florin Georgescu. Cred că am mai scris despre asta. Georgescu, din postura de perpetuu bugetar, înfiera antreprenorul român care „ține banii la saltea” în loc să crediteze economia. Ca urmare, economia românească e sub-capitalizată, ne-bancarizată și neperformantă. La evenimentul respectiv au fost prezenți vreo 4 (patru) foști prim miniștrii ai țării. Toți au vorbit pe aceeași linie. Singurul care nu a vorbit prostii a fost … Mugur Isărescu. E adevărat că nici nu a prea spus nimic, niște ironii fine și … a trecut vremea. Restul, toți la unison: „românii sunt de vină, nu înțeleg capitalismul”.

La final l-am întrebat și eu pe cel care mă invitase: 

-Dumneavoastră cum apreciați, cam cât la sută din deciziile economice de după Revoluție au fost luate independent de guvernul de la București și câte ne-au venit direct din afară? Trecem de 20%?” 

-Nu cred, mi se răspunde. 

-Și atunci de ce e de vină poporul român sau antreprenorul român? Personal îmi amintesc cazuri în care se spunea clar: „dacă nu închideți/ privatizați/ ne dați nouă” companiile X, Y, Z România nu mai primește credite. Ce libertate decizională ai în astfel de cazuri? Nu e normal ca aceia care au impus deciziile economice să-și asume și consecințele?

Dacă mai există vreun lucru capabil să mă enerveze, e tipul acesta de fugă de răspundere. Pe măsură ce situația se va agrava și lumea va ieși în stradă veți vedea tot mai puțină lume mucușoristă. După care vor inventa un nou partid care să blameze greaua moștenire și se vor văita că „așa ne este dat nouă românilor”.