Pentru ca o civilizație să poată exista este nevoie de organizare. La fel stau lucrurile și în Calea Lipovei. Problemele gastronomice intră întotdeauna în zona de expertiză a Grasului de Abanos care prevăzător îl ține deoparte pe Uica Marius. E conștient că dacă s-ar lăsa pe seama acestuia am avea de mâncare exact cât trebuie. Așa ceva e de neconceput pentru prietenul care a făcut ceva foame la viața lui. Ca să se pună la o masă organizată el cumpără mâncare pentru minim două, reminiscență a vremurilor când dădea din coate ca să ajungă la oala cu potol pe lângă ceilalți patru frați ai lui. În Calea Lipovei se zvonește că cu ani în urmă el ar fi fost o felină agilă. A jucat fotbal de performanță iar pe stadioanele rivale era încurajat de spectatori cu tradiționalul „Cra, cra” rezervat în Banat panterelor negre. Când, ca mulțumire pentru încurajări, pantera ridica coada ca să-și lege șireturile, stadionul ceda nervos. „Huo! Cioara! Uită-te la el cât e de nesimțit!!!” Din vremurile cu pricina felina a păstrat apetitul, dar și viteza. Acum zece ani a făcut pariu cu o jucătoare de handbal din Norvegia care îl auzise vorbind despre sport în timp ce devora o porție de ciolan cu fasole. „Ce știți voi despre sport?” l-ar fi apostrofat românca găsită de un camarad din Calea Lipovei în Oslo. Provocată la concurs de viteză pe 100m fata s-a dus acasă, s-a îmbrăcat în trening și a venit înapoi la restaurantul unde prietenul nostru tocmai comandase o felie de tort la desert. S-a ieșit din restaurant și s-au tras liniile în zăpadă pe strada Borzești iar taximetriștii au aprins farurile ca să asigure iluminatul nocturn. Ca să nu lungim vorba, pantera bine hrănită din Lipovei a trecut vâjâind pe lângă handbalistă.
-Data viitoare să-ți iei căciulă cu urechi, ca rușii, să nu te tragă curentul când trec pe lângă tine! Apoi i-a explicat cu amabilitate fetei perplexe cum își făcuse calculele:
-Te-am văzut de când ai intrat cât ești de ixată.
Lumea se tăvălea pe jos de râs. Adevărul e că Grasul confirmă o lege a fizicii, ca orice obiect cu masă mare are putere de atracție. El și cu Uica Marius sunt cei mai buni prieteni ai Piticului.
Oricât ar fi Piticul de gurmand, și vorbim de cineva care își lua cu el o pungă cu șnițele la o ședință de dializă, nu poate face față unei competiții cu Grasul care are aproape de două ori kilogramele lui. Pentru așa ceva e nevoie de mult antrenament dar și de puțin ajutor de la mama natură. Aici intervine Bursucul din Fibiș. Dotat cu simț artistic, Bursucul a descoperit de multă vreme că un apus de soare la mare este mult mai memorabil dacă îl însoțești cu un ied la proțap sau cu miel grecesc făcut kleftiko. Când s-a întors acasă după opt luni de stat în Filipine, nu a făcut-o înainte de a-i învăța pe asiatici să gătească sarmale, iar când și-a repornit afacerea locală nu a făcut-o arogant afișându-se direct ca arhitect, ci prezentându-se celor din jur ca producător de cârnați și parizer. Deși este un tip foarte inteligent, sau poate tocmai din cauza asta, Bursucul nu respectă nicio regulă, în special pe cele referitoare la mâncare. Dacă într-un birt de prieteni scrie pe ușă că nu ai voie să intri cu mâncare de afară, Bursucul va aduce o lubeniță și îi va cere barmanului să i-o servească acolo. Dacă scrie: „Nu servim înghețată” Bursucul va merge la prima tonetă va lua o înghețată și o va linge pe terasa respectivă.
-Cum adică să nu mă lase cu lubenița? Păi eu consum aici, le fac vânzare. Ce e vina mea că ei nu servesc lubeniță?!
Când nu i se dă dreptate, Bursucul face urât. Dacă sunt chestii profesionale se poate ajunge la tribunal. Odată ajuns aici, Bursucul câștigă chiar și contra celor de care se teme toată lumea: a câștigat contra primăriei, a bătut ordinul profesional din care face parte. E tare!
Adevărul e că nu a fost nu știu ce competiție între Gras și Bursuc. Piti Mușchi muncise la grătare de dimineața iar stocuri erau suficiente. A câștigat Grasul, însă la luptă, nu vâjâind ca pe lângă norvegiancă. Și la pariuri i se dădeau cam 60-70% șanse. E greu de învins un om care după 15 de mici simte nevoia să schimbe gustul din gură cu ceafă sau piept de porc. A rămas memorabil în Giulești micul dejun de 100 de mici servit de Gras plus încă trei poliști și spălat apoi cu ciorbe de burtă. Bursucului, fire mai poetică, între blocurile din Lipovei trebuie că i-au lipsit ciocârliile din Fibiș, apusul de soare de pe plajele filipineze sau sclipirea Mării Adriatice printre turlele bisericii din Mali Loșinj. Putem aprecia că în acea zi de duminică, în Calea Lipovei din Timișoara proza a învins poezia. Acesta e avantajul terenului propriu.
