Amu’s câteva luni eram cu Draghi, vechiul meu coleg de clasă, pe terasă la Chic Royal și sorbeam o bere. Chic Royal, după cum sugerează și numele, este ceva între o bodegă și o sală de nunți-botezuri, pe malul Begheiului. Acest local și terasa atașată aparțin motanului Oreo care a ajuns de pripas și de atunci își face veacul pe acolo. Înțeleg că din când în când apare scărmănat de alți motani de care nu e văzut prea bine. Cel mai mare dușman al lui este un motan mai mare, Gogu.
Dacă ajungi să stai înăuntru la Chic-Royal îți miros hainele timp de două luni a ciorbă de burtă. Dar asta doar iarna, vara pe terasă e ok. Personalul e amabil, bere nemțească, liniște. Cum stăteam eu așa cu Draghi și dezbăteam oare când o să se dezlănțuie tulburările civile în Oiropa iaca sună telefonul. Răspund.
-Alo! De partea cealaltă liniște. Alo?! Insist eu. Liniște din nou. După câteva secunde o voce feminină, ușor siderată,
-Mă scuzați am greșit… Ăăă, am crezut că sun pe altcineva… În spate mi se pare că aud gălăgie, vorbe, poate chiar râsete.
-Nu-i nicio problemă, zic ridicând din umeri.
Mai comandăm o bere. Pe când să uit de apel primesc un mesaj pe What’s Up: „Îmi cer scuze, cineva mi-a dat numărul Dvs. din greșeală. Nu am vrut să vă deranjez.” Nu știu ce îmi vine să scriu înapoi: “E prea târziu. Ați sunat la SRI. De acum sunteți în baza noastră de date.” Răspuns: “Hi, hi, hi, ha,ha, ha..”. Văzând că țin la cioace, persoana de la celălalt capăt al What’s Up-ului continuă jocul. Ba la un moment dat îmi trimite și un mesaj vocal. Scriu că nu pot vorbi și că revin când ajung acasă.
Odată ajuns acasă, pe lângă mesajele vocale primesc și un telefon, nu de la o femeie, ci de la amicul Clau-Fibră. I se spune „Fibră” pentru că lucrează la o companie de telecomunicații. Se dezleagă enigma. Clau-Fibră, Bursucul și Dihania, la care se adăuga blonda care mă sunase pe mine, erau pe o altă terasă. Cum blonda avea nevoie de ceva ajutor în reparații electronice Bursucu s-a oferit să-i dea numărul de telefon al comeseanului Fibră. Întrucât e un bursuc cu șoric de porc, a dat blondei numărul meu de telefon, nu al lui Fibră. Așa a ajuns blonda să mă sune pe mine.
În timp ce cei trei bandiți se tăvăleau pe jos de râs, blonda îmi scrie că e divorțată cu doi copii, că are o veioză defectă, și că aș face un mare bine societății dacă aș repara-o. Nu glumesc, nu exagerez. Na frate, ce să faci?! Mă hotărăsc să meditez asupra situației. Cum meditam eu așa, la un moment dat apare un pitic care cu accent maghiar îmi spune:
– Baszd meg! Du-te, repară veioza la el!.
În aceleași timp, o altă apariție, chinezul bătrân din Kill Bill, mă previne cu vocea lui Ilarion Ciobanu:
-Cine s-a fript la priză de apartament nu se bagă la curent trifazic! N-ai auzit c-au fost victime înainte?
Ca să nu o lungesc prea mult, mă hotărăsc să las veioza nereparată. Am văzut în filmul „Columna” că aceia care nu-l ascultă pe Ilarion Ciobanu ajung să fie făcuți de râs în fața babelor din Dacia pentru tot restul zilelor.
Mai trec câteva săptămâni, timp în care Clau-Fibră tot încerca să mă bage la înaintare iar Dihania avea subiect permanent de miștocăreală. Într-o sâmbătă, găsindu-mă eu pe o altă terasă împreună cu un prieten mai în vârstă primesc mesaj. “Vaaai! Acum știu cine sunteți. Eu îl cunosc pe amicul Dvs. profesorul X. Îl respect foarte mult etc, etc.” Cum nici eu nu-s de ieri, când am auzit eu treaba asta cu “respectul” mi-am dat seama că s-a închis fereastra de oportunitate, s-a luat curentul. Totuși ce se întâmplase? Ce-i venise blondei?
A doua zi enigma se dezleagă. Cum blonda întrebase de mine, Clau-Fibră ca să se dea șmecher îi spune „stai că îți arăt eu ce face chiar acum”. Având IP-ul terasei unde mă aflam, intră pe camerele de luat vederi și ne arată pe mine și pe amicul meu în timp real. Blonda îl recunoaște pe prof și de aici povestea cu respectul. Prăpădindu-se de râs Dihania adaugă:
-Bă, știi cum te avea aia în telefon? Bogdan Electrician! I-am spus că tu eventual îi angajezi un electrician…
Deși Dihania chiar are școala vieții de data asta nu a nimerit-o. Pentru o femeie divorțată care are nevoie de reparații la veioză electricianul e exact „ce trebe”. Știi meserie, stai în față. Nu știi: respect! În fine, să concluzionăm:
Uno: Respectul nu-i bun nici în ceai. E un fel de bromură pentru femei.
Due: Nu mai ține vrăjeala de intelectual care nu știe să facă nimic. Apucați-vă de meserii serioase: instalator, electrician, mecanic auto.
Tre: Dacă vă apare în vis Ilarion Ciobanu spuneți-i să-și vadă de treaba lui, așa-i transmite Bogdan Electricianul.
Ce misto, chiar mi-am imaginat tot filmul! Totusi, cred ca v-a pazit Ingerasul!
Nu îngerașul ci Ilarion Ciobanu. Sigur muream curentat.
Măi frate, am râs cu lacrimi! :-)))
Toate snoavele de genul ăsta ar trebui adunate împreună într-un volum ”De Râsul Lumii”. Nu de alta dar prea ne încordăm toată ziua contra nebuniei publice, în majoritatea cazurilor inutil. Mai trebuie și câte un moment de respirație inspirată.
Stilul în care a fost scrisă snoava asta îmi aduce aminte de un volum de nuvele cu tentă SF de prin anii 80, la fel de savuros și de spumos. Genul de carte la care râzi cu ea în mână toate cele 100 de pagini, de zice lumea din jurul tău că te-au luat toți drăcușorii la șuturi. Din păcate, nu mai țin minte numele autorului și titlul volumului…