Doi sefi de serviicii secrete, Canaris, șeful spionajului militar german (Abwehr) și Moruzov, șeful Spionajului militar român, amândoi de fapt spioni ai Angliei, au avut un rol determinant în direcționarea lui Hitler spre Răsărit, contra Uniunii Sovietice.
Despre Moruzov, lipoveanul intrigant devenit șef de serviciu secret, vom mai vorbi. Astăzi însă ne oprim la Wilhelm Canaris, grecul devenit șef al Abwehrului, omul care a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a dezlănțui un război catastrofal între Germania și Rusia. Dacă în 1939 nu a reușit, peste doi ani, în 1941 efortul său continuu de a-l alimenta pe Fuehrer cu informații false despre intențiile sovietice și despre capacitatea militară a Armatei Roșii avea să de roade – Hitler avea să comită greșala fatală pentru viitorul Germaniei și al Europei. Ce a urmat se știe, să urmărim însă, tot sub formă de „teaser” pentru viitoarea lansare de carte, cele spuse de Nikolai Starikov pe baza studierii arhivelor rusești:
„A șasea povestire. Despre principalul agent englez
Să ne întoarcem acum în călduroasă lună august 1939. Sabotarea zborului lui Ribbentrop spre Moscova și a potențialelor înțelegeri dintre Moscova și Berlin erau atunci principalele obiective ale srviciilor secrete engleze în cazul URSS-ului. Era un moment crucial în condițiile în care zborul lui Ribbentrop era iminent. Dar ce ar fi trebuit să facă serviciile secrete engleze în cazulGermaniei? Exact același lucru: să saboteze zborul lui Rbbentrop la Moscova. Dar cine lua atunci cele mai importane decizii în Reich? Cine perora că germanii nu ar trebui să negocieze cu „bolșevici cei îngrozitori”, ci cu „britanicii cei civilizați”? Fuhrer-ul, desigur. Pentru englezi era, deci, foarte util ca Hitler să primească cât mai multe informații care să-i amplifice anti-sovietismul. Dar toți cei care i-au furnizat lui Hitler asemenea informații în perioada 15 -23 august 1939 au fost agenți englezi? Bineânțeles că nu. Dar pentru un agent englez acest tip de influențare era OBLIGATORIE, chiar dacă și-ar fi pierdut viața sau libertatea. Era în joc viitorul „mașinii de făcut bani” la nivel mondial, nu-i așa? De aceea, cel care s-a implicat atunci în mistificarea informațiilor despre Rusia pentru a-i stimula rusofobia lui Hitler a fost șeful serviciului militar de informații al Abwehr-ului-ului, amiralul Canaris, cel care în aprilie 1945 avea să fie spânzurat pentru că era… spion englez.
În același moment istoric, 1939, se suprapun, deci, o serie de evenimete cruciale: încercarea lui Canaris de a amplifica resentimentele Fuher-ului față de Rusia, întârzierea scrisorii lui Stalin, doborârea avionului lui Ribbentrop și zborul neautorizat al avionului german la Moscova.
Evident, Canaris a început să lucreze pentru englezi cu mult înainte de 1945. A devenit șeful serviciilor de informații ale armatei germane pentru că era un spion englez și nu invers. Dacă nu mă credeți, priviți raportul despre armata sovietică din 1941 al Abwehr-ului. Potrivit acestui raport, germanii nu știau că sovieticii aveau tancuri T-34 sau tancuri KV. Cantitatea și calitatea acestor tancuri au șocat armata germană, deși un tanc KV a fost capturat de către finlandezi în timpul războiului lor cu sovieticii. Hitler a susținut ulterior că el nu ar fi inceput niciodată un război împotriva URSS-ului dacă știa că sovieticii dețin atât de multe tancuri și divizii. Sarcinile lui Canaris în perioada1940-1941 erau foarte clare. Trebuia să facă tot posibilul ca intre Germania si URSS sa inceapă un război, deoarece era singura șansă de salvare a Marii Britanii de la o catastrofă. Iar după cel de-al Doilea Război Mondial ar fi urmat crearea unui singur centru de putere la nivel internațional și a unei singure valute globale, o valută neconvertibilă în aur. Înfrangerea englezilor, chiar și cu sprijinul SUA, respectiv ascensiunea rușilor și a germanilor ar fi însemnat că aceștia aveau să negocieze ca parteneri egali cu englezii și americanii după cel de-al Doilea Război Mondial. Iar aceasta, ar fi insemnat un grav eșec al scenariului: o singură valută și o singură „ mașină de tipărit bani” la nivel planetar.
În 1941, deci, Canaris i-a prezentat Fuhrer-ului o estimare extrem de subapreciată a potențialui militar sovietic, conform cărei armata lui Stalin părea ridicolă în comparație cu cea germană. Acum, când știm că șeful Abwehr-ului lucra pentru englezi, putem înțelege de ce Canaris l-a dezinformat atunci atât de grosolan pe Hitler. La fel se întâplase și în august 1939 când Canaris a încercat să-l influențeze pe Hitler să nu-și trimită mesagerul la Moscova deoarece cu rușii nu se putea ajunce nicio înțelegere.
……………..
Este vorba, deci, de două opinii contradictorii. În timp ce Canaris susținea cu fermitate că Stalin nu dorea pacea cu Germania, Halder oferea soluții extrem de simple și de fezabile pentru finalizarea tratatului de neagresiune sovieto – german. Dar aceste opinii, atât de contradictorii, nu erau opiniile unor simplii ofițeri, erau opiniile șefului Abwehr-ului și ale șefului de Stat Major al Wermacht-ului. Iar dacă comparăm cele două puncte de vedere, putem observa cu ușurință că, de fapt, amiralul Canaris mințea. Mințea ca să dovedească că era imposibil să se ajună la o înțelegere cu Kremlinul. Să fi fost vorba doar de incompetență? Dacă opinia lui Canaris referitoare la reticiența lui Stalin în negocierile cu Berlinul s-ar fi datorat incompetenței, rezultă că incompetența Amiralului era infinită. Vom analiza în continuare această pseudo-dilemă.
Tratatul de pace așa cum se prezintă astazi nu îi multumeste pe ruși, Informația furnizată de Canaris este falsă. Ce și-ar fi putut dori Stalin in august 1939? Pace și numai pace. Ideea că Moscova ar fi dorit un război cu Germania in 1939 era o idee absurdă chiar și penrtru rusofobii germani. URSS-ul dorea atunci sa evite un război cu germanii și să încheie războiului cu Japonia. Ori, un tratat de pace sovieto – german ar fi reprezent atunci o oportunitate perfectă pentru Rusia.
Plecarea lui Ribbentrop la Moscova este posibilă doar peste 8 zile. În realitate, Ribbentrop a plecat la Moscova peste doar 2 zile.
Moscova vrea să interzică utilizarea forței împotriva statelor terțe. O altă minciună. În paginile anterioare am subliniat acest fapt. În proiectul sovietic de tratat de pace cu Germania nu era consemnată o asemenea obligație mutuală. Dacă o asemenea prevedere ar fi fost solicitată de către ruși, atunci acceptarea acestei reglementări de către germani ar fi fost inacceptabilă deoarece ar fi insemat pierderea suveranității statale și punea su semnul întrebării dezlănțuirea intempestivă a războiului cu Polonia. De aceea, proiectul de tratat de pace sovito – german propus de sovietici nu prevedea o reglementare conform căreia tratatul devenea caduc dacă una din părțile semnatare ar fi atacat o terță parte. În consecință, proiectul sovietic a fost acceptat de către diplomații germani și a devenit tratatul de neagresiune sovito – german. Acest document atât de important a fost semnat de fapt în 24 august 1939 la ora 2 dimineața.
. Dar cum am putea explica calitatea execrabilă a rapoartelor furnizate Fuhrer-ului de către Canaris în perioada în care Berlinul a negociat un tratat de pace cu Moscova? Există doar două explicații în privința acestui fapt. Fie șeful Abwehr-ului a fost un idiot care a raportat povești si minciuni superiorilor săi, fie a vrut să-l intoxice pe Hitler prin rapoarte falsificate. Al doilea punct de vedere, spre deosebire de primul, s-a dovedit a fi veridic. Activitatea lui Canaris în beneficiul englezilor nu este un fapt incert, ci o certitudine. Voi cita acum un fragment ditr-o carte scrisă de un renumit istoric britanic: „ Motivul pentru care Canaris și-a trădat țara rămâne un subiect controversat. Dar nu există nicio indoială că a folosit numeroase canale de comunicare cu Marea Britanie. Dintre cele cunoscute, unul trecea prin Vatican și a fost folosit pentru a proclama pacea împreună cu Lordul Halifax, un alt canal a fost ambasadorul britanic din Madrid, Sir Samuel Hoare și un alt canal a fost Madame Synanska , soția fostului atașat militar polonez la Berlin … Canaris o vizita ocazional, se spunea că a fost amanta sa, dar ea a negat. După plecarea lui Canaris de la Madrid, seful unității locale a MI6 o contacta si aceasta raporta tot ce ii spunea Canaris. Totul era apoi codificat si transmis prin radio la Londra.”
…..
Canaris a fost șeful Abwehr-ului pînă în februarie 1944 când, din ordinul Fuhrer-lui, a fost destituit și încarcerat in închisoarea Cetatea Lauenstein. Avea libertate să se plimbe in perimetrul închisorii și nu a fost tratat ca un deținut, insă nu putea părăsi închisoarea. Este straniu, nu? Ulterior s-au întâmplat și alte lucruri stranii: Hitler l-a trecut în rezervă pe Canaris în 10 iunie 1944, dar în scurt timp a fost reactivat devenind Amiral pentru Comisiile Speciale.” După atentatului din iulie 1944 împotriva lui lui Hitler, Canaris a fost arestat de catre SS-Brigadefuhrer Schellenberg, șeful serviciilor de informații SS care erau in competiție cu Abwehr-ul și cu care Amiralul obișnuia să călăreasca dimineața. Schellemberg a decis cu acea ocazie să îl lase să evadeze pe Canaris: „Voi aștepta la mine in cameră vreme de o oră. Între timp, tu fă ce vrei. În raportul meu voi scrie ca te-ai dus in dormitor să te schimbi. Răspunsul Amiralului a fost ciudat: „Nu intenționez să evadez sau să mă sinucid. Sunt sigur că nu se va întâmpla nimic.”
Oare de ce a fost Canaris atât de sigur? Pentru că cel mai important spion britanic putea deveni un mijloc de schimb sau de manipulare diplomatic.
După arestare, Canaris a fost anchetat. Deși au existat probe suficiente pentru a fi condamnat la moarte pentru trădare, a supraviețuit pană la sfârșitul perioadei nazisteț. De ce a ezitat Hitler? Pentru că Amiralul era util atâta timp cât mai exista șansa unei înțelegeri cu Londra. Dar atunci când Hitler a înțeles că britanicii nu mai vor să negocieze cu el, Canaris a fost executat prin spânzurare în 8 aprilie 1945 pentru inaltă trădare.
Un singur spion poate schimba uneori intreaga istorie. Sau cel puțin poate încerca. Și toate astea s-au întâmplat pentru ca o imensă „ mașinărie de tipărit bani” la scară mondială să devină un fapt real….”
Nikolai Starikov