Zilele acestea am participat la o întâlnire care se desfășoară după „regulile Chatham House”? Știți ce înseamnă asta? Chatham House e sediul Institutului Regal pentru Afaceri Internaționale, un think tank britanic, iar regulile împământenite aici spun că nu ai voie să identifici participanții la discuții și organizațiile din care provin dar ai voie să folosești informațiile primite după cum crezi de cuviință. Adică ai voie să spui despre ce s-a vorbit, dar nu ai voie să spui „X a afirmat asta” Vreau să respect aceste reguli de care am avut cunoștință de la început și care mi se par de bun simț. Există un cadru care odată agreat trebuie respectat. La începuturile carierei mele profesionale aveam un coleg, Nea Gavrilă, un bătrânel simpatic care învățase singur să lucreze la computer și citea Science et Vie, ne spunea: „În România ar trebui dată o singură lege cu un singur articol: Să se respecte toate legile în vigoare”. E adevărat că pe atunci și legile erau mai normale.
M-am gândit așadar ca respectând „regula” să le transmit celor interesați ce s-a vorbit la întâlnirea la care am participat, una reprezentativă pentru formatorii de opinie apropiați de conservatorismul occidental. Cu ani în urmă am mai participat la astfel de întâlniri, însă mai întâi dybbukul iar apoi războiul din Ucraina m-au făcut să iau o pauză. Nu aveam niciun chef să călătoresc mii de kilometri doar ca să mă cert cu participanții ale căror opinii mă așteptam să difere destul de mult de ale mele. Anul acesta, locația relativ accesibilă și dorința de a vedea cum se pune problema în anumite cercuri m-au determinat să mă pun în mișcare.
Despre ce s-a vorbit? Hai să începem cu subiectele despre care nu s-a vorbit. Contrar așteptărilor mele NIMENI nu a vorbit despre războiul din Ucraina. Niciun cuvânt, nada! Nu am auzit pe nimeni pronunțând cuvântul Ucraina. De fapt cred că și Rusia a fost menționată extrem de rar. Cum se interpretează asta? Luați-o cum doriți, poate că știu că războiul este pierdut și vor să bage subiectul sub preș, poate că știu că pe termen lung oricum vor câștiga epuizând Rusia într-un conflict de uzură, poate vor să evite subiectul pentru că poate da naștere la partizanate în rândul dreptei europene. Despre ce s-a vorbit atunci? Subiecte destul de diferite: omul și tehnologia, catastrofa demografică europeană, dar mai ales s-a vorbit despre islam. Nu e vorba doar de faptul că eu sunt atent la subiect, mai ales în contextul filmului Citizen Vigilante despre care am scris anterior. Islamul este adus în discuție atât în contextul conflictelor internaționale, al schimbărilor demografice din Europa și al paradigmei culturale. Nu se vorbește de imigranți, se vorbește de islam. O observație onestă ar fi că „europenii sunt la fel de sătui de imigranții din India ca și de cei din Pakistan, sau că nigerienii sau jamaicanii sunt la fel de greu integrabil ca și marocanii. M-am abținut însă de la polemici inutile. În privat însă, am întrebat: „de ce se vorbește doar de islam și până la urmă cine i-a adus pe oamenii respectivi în Europa?” Răspunsul primit m-a lăsat perplex.
Despre ce s-a mai vorbit? Despre stânga și comunism. „Stânga și islamul: ăsta e dușmanul!” Stânga comunistă. Stânga care în prostia ei a ajuns să se solidarizeze cu Gaza, cu teroriștii Hamas. S-a vorbit, cu îngrijorare aș putea, spune despre posibilitatea organizării unui curent de tip Tucker Carlson în cadrul conservatorismului occidental. S-a vorbit și despre Viktor Orban, despre Trump bineînțeles și despre necesitatea asigurării succesiunii politice. Vorbind despre Orban cu oameni de-ai casei a devenit foarte clar că Trump nu l-a ajutat cu nimic pe reprezentantul său nr. 1 din Europa. Poate că n-a vrut, poate că nu a putut, poate că Orban oricum era epuizat electoral… dar, mă gândesc eu, dacă nu i-au ajutat pe maghiari, de ce i-ar ajuta pe români?!
Aș mai avea o mențiune care sper că nu încalcă regulile stabilite. Între speakeri au fost și oameni cu influență, oameni a căror putere nu stă în semnătură, ci în abilitatea de a consilia cu privire la conținutul documentelor semnate. Așa cred eu cel puțin. Ei, pe unii din ei i-am auzit vorbind prostii. Prostii cu potențiale consecințe grave. Vorba unui alt participant în pauza de cafea: „Ăsta ne ia de fraieri sau chiar crede ce spune?” Opinia, mea ca și cea a persoanei care lansase întrebarea, era că speakerul chiar credea ce spune.
În concluzie, ce ar fi important de reținut? Dacă aș fi politolog aș fi atent la preocuparea vădită de a recâștiga terenul pierdut de neoconservatori în ultimii ani, în mod special ca urmare a masacrelor din Gaza. Cum stânga pare pentru moment pierdută, neoconii încearcă o direcționare a dreptei spre susținerea necondiționată a războaielor din Orientul Mijlociu. Dacă aș fi activ în zona de intelligence aș fi preocupat de eforturile de a recrea cadrul ideologic din preajma atentatelor de la 11 septembrie. În fine, dacă aș fi corporatist aș înțelege de ce colegii vor începe să povestească despre pericolul islamic în pauza de masă, la coadă la „împinge-tava”.
Ar mai fi ceva de spus? Am uitat să specific anatema în discursul conservator european. O las totuși nenumită. Cine a citit cu atenție textul de mai sus probabil a înțeles deja despre ce este vorba.
Din păcate, din tot ceea ce citesc rezultă că nu a fost o întâlnire conservatoare în sensul clasic al cuvântului, ci mai mult una neo-conservatoare, chiar cu serioase accente sioniste. Cam în stilul proaspăt plecatului la cazanul cu smoală, pe numele lui de scenă lindsay graham. În orice caz, nimic demn de atenția suveranismului de tip ”Țara Mea First”, adică acel curent ideologic care se opune DUR globalismului sau imperialismului de toate culorile cu stăpân unic ascuns în tenebrele mafiei financiar-bancare. Vorba unei glume de pe vremuri: ”avem ciorapi negri de toate culorile”.
In conceptia „conservatoare” occidentala, Rusia si Ucraina sunt considerate subiecte de periferie si nu li se da prea multa atentie.
Acest tip d gandire este specific occidentalilor, inclusiv amerlocilor si astfel am gasit si raspunsul la intrebarea de ce au bombardat ei gara din Timisoara in 1944: asa,
de plictiseala, pentru ca era un obiectiv fara importanta, de periferie…
Pumnalele in inima Europei sunt intr-adevar neo-marxismul intretinut de centrele de putere ale „marilor familii” si islamul care vrea sa beleasca tabieturile occidentalilor si sa-i aduca la ascultarea legilor islamice, scop clar si declarat al islamistilor intrati in Europa.
Oamenii cu influenta au un mod specific de a vorbi unora pe care-i considera tot „elemente de periferie”, fazani, si aceasta falsitate provine tot din plictiseala, stiind ca aceste intalniri nu au nici un impact asupra celor hotarate in sferele inalte ele puterii nevazute.