Sincronicitate și Simbol – Capitolul 29: Logica geopolitică a lichidării lui Nicolae Ceaușescu

Am decis să încarc un capitol din cartea Sincronicitate și Simbol

https://librariaeminescu.ro/istorie/sincronicitate-si-simbol-in-executarea-lui-nicolae-si-a-elenei-ceausescu-p-300539

Pe cine supărase Ceaușescu ca să ajungă să împărtășească soarta lui Belshazzar? Pe scurt Ceaușescu supărase pe toată lumea. 

În articolul „A trădat Stalin revoluția bolșevică?”, parte a volumului „Integrarea în Turnul Babel”, am argumentat că experimentul comunist nu poate fi înțeles fără a face o distincție între linia comunismului național, reprezentată de Stalin, și comunismul internaționalist, avându-i ca primi reprezentanți pe Troțki și susținătorii acestuia din Komintern, în marea lor majoritate elemente alogene. De asemenea, este absolut necesar să înțelegem că Troțki și Kominternul în ansamblul său au fost pioni atlantiști cu misiunea de distrugere a principalului rival geopolitic – Rusia. Spre finalul anilor 1930, confruntarea între comuniștii naționali și internaționaliști se încheie temporar cu victoria lui Stalin. Imediat începe Al Doilea Război Mondial.

Între ceea ce se întâmpla în Uniunea Sovietică și ceea ce se realiza în partea de Europă ocupată de armatele sovietice există un ecart de timp, care face și mai dificilă înțelegerea problemei. Stalin a folosit vechile structuri kominterniste, singurul aparat de partid pe care îl avea la îndemână, pentru lichidarea vechilor elite anglofile ale Europei de Est. Concomitent, el încurajează ridicarea din rândul clasei muncitoare locale a unei noi elite național-comuniste capabile să imite modelul sovietic, adică să înlocuiască comuniștii internaționaliști folosiți în prima fază. Așa se explică de ce în România este creditat la început grupul kominternist din care fac parte Ana Pauker, dar și Brucan, sau tatăl lui Petre Roman etc, pentru ca ulterior, după ce aceștia și-au făcut treaba, să fie înlăturați în favoarea unor comuniști indigeni de tip Gheorghiu Dej etc. Pe acest fond general al confruntării permanente între internaționaliști și național-comuniști în sânul puterii comuniste și în primul rând în cadrul puterii hegemonice URSS, trebuie înțeles și destinul geopolitic al lui Ceaușescu. Înainte de a trece însă la acesta, trebuie menționat că o astfel de confruntare a elementelor pro-internaționaliste (de fapt pro-atlantiste) și suveraniste a avut loc nu numai în cadrul structurilor politice, ci și în cadrul structurilor informative, atât în cadrul URSS cât și în cazul țărilor satelit.^[1]

Ascensiunea lui Ceaușescu a avut loc pe fondul promovării comuniștilor naționali, pe o linie care trebuia să fie continuatoarea pozițiilor lui Gheorghiu Dej. El capătă importanță geopolitică majoră în contextul Războiului Rece, în special în urma criticării intervenției sovietice în Cehoslovacia din august 1968. Drept urmare, Ceaușescu este perceput în cercurile de decizie atlantiste ca o oportunitate de a submina inamicul geopolitic. Lui Ceaușescu îi este alimentată atitudinea rebelă față de Moscova, i se iartă derapajele personale care aveau să conducă la „cultul personalității”, i se trece cu vederea ideologia național-comunistă, este primit cu onoruri la Washington, Londra și în cele mai importante capitale ale blocului occidental, lucru nerepetat în istoria României. I se pun la dispoziție și credite importante în dolari necesare programului de industrializare a țării dorit de președintele român. Obiectivul principal al promovării lui Ceaușescu a fost ca prin disidența sa să se obțină spargerea blocului comunist, într-o mișcare de tip Imre Nagy sau Dubček, având ca finalitate ieșirea din structurile militare ale Tratatului de la Varșovia.

Importanța geopolitică a lui Ceaușescu scade însă dramatic de la începutul anilor 1980, pe măsură ce la Moscova în vârful piramidei politice ajung personaje crescute și protejate timp de decenii de șeful KGB, Yuri Andropov. „Reformatorii” Andropov, Yevgeni Primakov și Gorbaciov sunt cei pe care Aurel Rogojan și Iulian Vlad îi numeau ca fiind „cel puțin apropiați de cercurile de la Washington”. „Reforma” însemna de fapt destrămarea blocului estic, desființarea pactului de la Varșovia, unirea Europei sub patronajul NATO. 

Ceaușescu era obișnuit să gestioneze problemele cu conservatorii ruși de tip brejnevist pe care îi deranjase prin atitudinea din 1968 și prin constanta atitudine rebelă: afișarea cu președinții americani la București și la Washington, vizitele la Londra și Washington, acceptarea creditelor din occident și chiar sfidarea supremă: înființarea unei direcții anti-KGB în cadrul Securității. El nu era însă pregătit să facă față atacurilor venite de la „reformiștii” din URSS și din Europa de Est. Paradoxal, dar și pentru aceștia liderul român reprezenta un obstacol în calea „reformelor”, adică a prăduirii plănuite a țărilor lor.  

Cel mai greu pare să fi fost pentru Ceaușescu să înțeleagă că, refuzând să adopte calea reformatorilor sovietici, el de fapt își pierdea și sprijinul sponsorilor occidentali ai acestora. Pentru serviciile secrete occidentale infiltrarea la vârful puterii sovietice s-a făcut pe filiera Andropov – Primakov – Gorbaciov^[2] și a însemnat deschiderea unei ferestre de oportunitate, „window of oportunity”, pentru unificarea Germaniei și a întregii Europe în cadrul NATO, un obiectiv geopolitic de importanță colosală. Or, independentul Ceaușescu ar fi fost o piedică importantă pentru absorbirea întregii Europe de Est în orbita euro-atlantică.^[3]

A devenit Nicolae Ceaușescu pur și simplu inutil pentru foștii săi protectori sau i s-a dat un ordin pe care românul ar fi refuzat să-l asculte? Nu știm. Treptat, însă, președintele României devine tot mai izolat și este complet depășit de evoluțiile internaționale. Nu înțelege de ce el, care fusese copilul alintat al occidentului, devine brusc un paria, se sperie. 

Pe plan economic, schimbările intervenite în economia mondială și în primul rând inflația, cauzată de abandonarea etalonului aur de către americani și creșterea prețului petrolului produc o explozie a dobânzilor. Acest lucru conduce la o explozie a sumelor în devize pe care România trebuia să le ramburseze creditorilor săi. Prins în această menghină, Ceaușescu supune populația României la un efort imens în vederea rambursării datoriei externe. Acest lucru i-a fost o capcană fatală. Ceaușescu a pierdut complet simpatia populației, iar plata datoriilor era ultima dorință a creditorilor, alchimiști financiari după cum îi numește Soros, care pot genera oricând dolari din nimic. Dimpotrivă, plata integrală a datoriei externe constituia un precedent periculos care putea fi urmat de alte țări.^[4] Și mai rău, în neobrăzarea sa, Ceaușescu încerca să facă din România un creditor internațional, discutând la modul serios cu Iranul și Libia înființarea unei instituții financiare rivale pentru FMI și Banca Mondială.

În anii ’80 Ceaușescu pierde așadar sprijinul geopolitic și financiar al occidentului, căruia din pion folositor ajunsese să-i devină un obstacol în calea integrării Europei de Est în NATO, pierde sprijinul populației al cărei nivel de trai devenise insuportabil și, în opinia noastră, pierde și sprijinul structurilor informative, care se hotărăsc să-l abandoneze. Prin exacerbarea cultului personalității, Ceaușescu pierde și sprijinul vechilor săi tovarăși din partidul comunist, în timp ce tinerilor activiști avizi de putere le stătea oricum ca un ghimpe în coastă. În fine, Ceaușescu, asemeni lui Belshazzar, a greșit și față de poporul ales, prin susținerea arătată palestinienilor și Iranului și, mai ales, prin contra-plata în dolari cerută pentru emigrarea fiecărui evreu. Aidoma i-a deranjat și pe vest-germani. 

Devenit indezirabil pentru toată lumea, Ceaușescu trebuia înlocuit. Pentru a se crea premisele succesiunii sunt reactivate vechile rețele kominterniste iar coordonarea locală a operațiunii îi este încredințată lui Silviu Brucan. Misiunea sa este de a găsi  o persoană capabilă să asigure tranziția, fără a genera o opoziție majoră din partea birocrației de partid, a structurilor informative și a armatei. Aceasta persoană a fost Ion Iliescu. 

De ce l-au ales Brucan și șefii săi externi pe Ion Iliescu și nu pe altcineva? Iliescu prezenta câteva însușiri care îl recomandau: o origine ideologică și posibil etnică sănătoasă, inclusiv un trecut kominternist al tatălui său^[5], abilitate de negociere, adaptabilitate, acceptabilitate în rândul aparatului intern de partid. Studiile la Moscova îl recomandau cu prisosință și pentru sovietici, care, deși în pragul colapsului, reprezentau încă un factor de putere în Europa de Est. Desigur, o inițiere în cadrul unei societăți secrete și depunerea unui jurământ nu ar fi putut decât să-l recomande și mai cu putere pe cel care avea să preia conducerea statului de la Ceaușescu.

Odată scanat și aprobat, Iliescu începe să fie promovat de către propaganda direcționată de CIA încă de la mijlocul anilor 1980, adică din momentul în care americanii aveau asigurată conducerea Kremlinului de către elemente fidele lor. Pentru ca schimbarea de regim de la București să aibă loc în „fereastra de oportunitate” deschisă de către Gorbaciov, sunt întrebuințate toate resursele: presiuni economice cu efect direct asupra nivelului de trai al populației, propaganda, reactivarea vechilor kominterniști în cadrul partidului și rețelele etnice ale acestora, rețelele etnice maghiare din Transilvania, asigurarea pasivității în interiorul structurilor informative și în final cooptarea unor elemente din cadrul armatei. Așa se face că în 25 decembrie 1989 colonelul Kemenici avea să constate că „de o parte erau doar ei, doi bătrâni, iar de partea cealaltă eram noi toți”.

---

^[1]                 Pacepa este un exemplu în acest sens, element alogen, infiltrat la vârful structurilor informative, fidel structurilor atlantice. Defectarea acestuia la comandă sovietică este încă o dezinformare demontată în mod corect de colonelul Filip Teodorescu, în aceeași emisiune din anul 2017. Sinteza Zilei 8.10.2107 https://www.youtube.com/watch?v=5IG1OjQOSu8

^[2]                 Cine a lichidat Uniunea Sovietică? Gorbaciov a fost un pion, dar al cui?  https://bogdanherzog.ro/cine-a-lichidat-uniunea-sovietica-gorbaciov-a-fost-un-pion-dar-al-cui/

^[3]                 Acest lucru este explicat de experții CIA în documentarul Șah-Mat al Suzanei Brandstaeter.

^[4]                 Este posibil ca lui Ceaușescu să i se fi dat o opțiune în virtutea unor servicii mai vechi, să fi fost avertizat și, în încăpățânarea caracteristică, fiind convins că are poporul de partea sa, el să nu fi luat în seamă aceste avertismente, dacă ele au existat. Personal, deși nu am o dovadă în acest sens, tind să cred că așa a fost și că astfel de discuții l-au determinat pe Ceaușescu să grăbească plata datoriilor „ca să fie lăsat în pace”, pe o logică de bun simț țărănească – „dacă le dau banii înapoi ce or să mai vrea de la mine”. Plata datoriilor a fost într-un astfel de scenariu nu o cauză, ci un efect.

^[5]                 Ne amintim cum a fost introdus Iliescu pentru prima dată pe postul național de televiziune în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989 de către redactorul șef Teodor Brateș, „Fiu de patriot, el însuși patriot”.