Cele patru grupuri de presiune asupra Președintelui Putin

Mă gândeam în urmă cu câteva zile să fac o scurtă recapitulare a situației în care se află acum conducerea Rusiei. Mă gândeam la un titlu de tipul „Escaladare sau capitulare” sau „Inevitabila escaladare”. Iată însă că unul dintre veteranii jurnalismului din Rusia, Alexander Prohanov, în vârstă de 88 de ani, a scris un articol care sumarizează destul de bine situația.

Am reintitulat articolul „Cele patru grupuri de presiune asupra Președintelui Putin”, mai pragmatic decât titlul orginal care nu prea spune nimic cititorului din România.

Citiți cu atenție scenariile de escaladare și luați în calcul următoarele: aceleași grupuri de presiune care abia așteaptă escaladarea rusă în Ucraina sau în Europa sunt cele care încearcă să-l șantajeze pe Trump. Înțelegeți voi ce și cum, că nu sunteți tâmpiți! Ok?

Și acum textul, mai poetic, pe stil rusesc:

„Ascult cronicile militare de pe fronturile SVO. Au luat Mihailovka, au luat Petrovka, au eliberat Sidorovka. Încă zece kilometri pătrați ai noștri. Am îmbunătățit poziția pe linia de contact. Dar linia de contact nu trece prin Sidorovka și Petrovka, ea trece pe Ural, arde Perm. Și în aceste condiții, emisiunile televizate de tip talk-show devin tot mai aprinse și mai furioase.

Bloggeri echipați, generali cu multă experiență, politicieni impecabili caută o ieșire din impasul în care s-a aflat Rusia în al cincilea an de război. Unii propun să invadăm o republică baltică înverșunată și să arătăm Europei că nu este intangibilă, că războiul se mută în Europa. Acești sfătuitori furioși nu au calculat câte drone și rachete vor zbura în răspuns din țările NATO asupra orașelor și fabricilor rusești. Europa așteaptă această lovitură, o atrage pe Rusia spre această lovitură, seamănă în mod intenționat în mințile analiștilor ruși iluzia slăbiciunii sale, a incapacității și a lipsei de dorință de a lupta. Unei asemenea iluzii i-au căzut pradă militarii noștri, începând acum patru ani operațiunea din Ucraina.

O altă grupare de oratori de la talk-show-uri cheamă la lovituri nucleare asupra zonelor fortificate de la Slaviansk și Kramatorsk, să aruncăm trupele în breșa nucleară și să încheiem războiul fulgerător. Și de această lovitură așteaptă Europa, o atrage pe Rusia spre această lovitură, care ar face din Rusia inițiatoarea unui război nuclear mondial. Nu le trece prin cap ideea că în Ucraina sunt deja amplasate muniții atomice tactice și că acestea așteaptă doar un pretext pentru o lovitură de răspuns asupra orașelor rusești.

A treia grupare de strategi de televiziune cheamă la mobilizare, crezând că încă cinci sute de mii de militari vor răsturna inamicul, vor sparge frontul, vor curăța Donbasul. Ca și cum nu ar ști că războiul modern nu se duce cu asalturi masive și străpungeri de tancuri – el se duce cu drone care întunecă tot cerul și distrug țintele terestre. Și orice concentrare de trupe devine o țintă dorită pentru atacuri cu drone. Iar nenumăratele puncte de sprijin ale ucrainenilor și saturarea trupelor ucrainene cu drone fac tactica militară tradițională extrem de îndoielnică.

A patra grupare de strategi, care se face cunoscută prin scurgeri de informații, surse din interior, aluzii în articole de presă – această grupare propune să încheiem războiul pe linia de contact a trupelor. Înțeleg ei oare că o asemenea oprire, dacă inamicul va fi de acord, va prăbuși o imensă construcție pe care Rusia a clădit-o ani de zile, iar efectul militar al unei asemenea împăcări va duce la numeroase transformări în viața internă a Rusiei – unele dintre ele putând fi tragice.

Aceste patru grupări de influență încearcă să acționeze asupra președintelui, să-l determine spre una dintre aceste patru decizii. Situația amintește de o legendă rusă, de un epos vechi rusesc, în care un viteaz, după un drum lung, s-a oprit în fața unei pietre la o răscruce de drumuri și citește inscripția săpată în piatră: „Dacă mergi la stânga – vei pierde calul, dacă mergi la dreapta – îți vei pierde capul, dacă mergi drept – nu vei ajunge nicăieri”. Și viteazul stă gânditor, citește tăblița de piatră și întârzie să aleagă.

Președintele, în deciziile sale, se conduce după circumstanțele despre care îi raportează Serviciul de Informații Externe, Serviciul Federal de Securitate, Ministerul Afacerilor Externe, miniștrii responsabili de industriile de apărare, șeful Statului Major General. Dar printre aceste surse de informații, președintele mai are încă o sursă la care ascultă constant și care îl conduce pe hârtoapele și gropile Istoriei Ruse. Această sursă cerească misterioasă l-a îndemnat în perioada fără speranță a Istoriei Ruse să devină președintele unei țări distruse, epuizate, populate de un popor care pierea, chinuit de tulburări. Această sursă i-a sugerat să realizeze un grandios act geostrategic – să unească epocile dezmembrate: cea sovietică și cea care s-a deschis ca o prăpastie după prăbușirea Uniunii. El a transferat din epoca veche în cea nouă muzica imnului și Steagul roșu al Victoriei, unind straturile timpului rusesc care se desfăcea. Această sursă l-a îndemnat să readucă Crimeea în Rusia, să susțină revolta din Donbas. Acest sfătuitor ceresc nu-l va părăsi pe președinte cu sfatul său nici în aceste zile fatidice pentru ruși.

Să privească viteazul mai atent piatra care zace la răscruce, iar din adâncurile ei cerești de piatră să se ridice scrieri misterioase și să-i sugereze ostașului calea.

Tu tot nu vii. Te așteptăm de veacuri.

Vreau să înțeleg, dar nu mi-e dat.

Albește la marginea drumului piatra rusească.

Sub ea zace sămânța cea sfântă.