Ieri, la masa de prânz luată la firmă aflu că la școala generală Y din Timișoara e un băiat care vinde droguri, să-i zicem Coco. Coco e cam prim clasa a VII-a, a VIII-a. Dacă eu, care n-am copii, am aflat asta vă dați seama că știe toată lumea. Copiii știu, părinții știu (că de acolo am aflat eu), toată școala știe – profesori, diriginți, director. Dacă știu eu, știe și poliția, știe și procuratura, știu și securiștii. Nimeni nu face nimic. Nimic interesant. Interesantă este însă întrebarea DE CE NU FACE NIMENI NIMIC?
Dacă aș întreba-o pe prietena mea Bella de la poliția timișoreană implicată în multe acțiuni de recuperare a minorilor mi-ar zice: „Bogdane, ce să facem? Să-l arestez nu pot că-i minor. Părinții nu-i fac nimic. Profesorii nu au nicio putere, dacă îi trag cumva vreo palmă au încurcat-o ei. Poate își mai cheamă Coco și niște prieteni mai mari și le dă o bătută soră cu moartea. Legea nu ne dă voie să facem nimic, când îl ridic și-l duc la secție unde-i mut EU fălcile cu două palme, a doua zi e pe stradă înapoi.” BUUUN. Asta cu siguranță e adevărat, DAR…
Ca om trecut de 36 de ani, am suficientă maturitate ca să înțeleg că în lumea asta nu există trafic de droguri cât de cât semnificativ care să nu fie direct sau indirect controlat de serviciile secrete. Sistemul e părtaș în multiple feluri la distrugerea copiilor. Și nu vorbim DELOC doar de România.
Să luăm cazul lui Coco. Coco ăsta vinde droguri copiilor de clasa a VIII-a din Timișoara. OK, dar el nu are plantație sau laboratoare acasă. Un șmecher ceva mai bătrân îi plasează marfa. Coco însuși, ca să nu o încaseze, s-ar putea să dea cu ciocu’ la băieții buni spunând după caz: ce copii cumpără de la el, ce meserii au părinții acestora etc. În acest mod elegant pot apărea informații folositoare. De exemplu: un bătrân procuror în pragul pensiei, adică pe la 45 de ani, află cu stupoare că are un copil consumator tocmai atunci când se pregătește să instrumenteze dosarul X. Plus, evident, rămâne traseul banilor. Coco își păstrează un procent, dar grosul îl dă mai departe la șef și tot așa pe lanț în sus până se ajunge la vreun general sau chiar la fondurile negre ale unei instituții.
Acum se pune problema: este o astfel de instituție atât de coruptă încât să se facă părtașă cu bună știință la distrugerea unei generații? Un tip de răspuns ar putea fi: DA. Altul ar fi: „Dacă nu am acoperi noi nișa asta ar veni oricum alții. Atunci am pierde și informațiile, și controlul, și banii pe care îi folosim pentru BINELE ȚĂRII.” Okeiș, dar ce faceți voi spre binele țării atât de important încât să trecem cu vederea faptul că sunteți complici la distrugerea copiilor? „EEE. Asta nu putem să-ți spunem, dar dacă noi nu am acționa, țara asta s-ar duce cu totul de râpă.” Cam așa se poartă un dialog cu oamenii sistemului.
Nu putem încheia un subiect atât de vast într-o postare de sâmbătă după-amiaza, așa că promit că voi reveni. Aș vrea să punctez doar două chestiuni de final: 1. Vă puteți imagina vreun copil traficând droguri în școli acum 35 de ani? 2. Admițând că la noi instituțiile se murdăresc pentru a-și suplimenta fondurile (personale/ instituționale), de ce același lucru se întâmplă în țările (ne)civilizate precum Anglia, Franța sau SUA, unde poliția e complice și în nenumărate cazuri de trafic de oameni. Pe aceste subiecte FOARTE INTERESANTE am mai scris (link) și promit să revin.
