De la Bozeman la Yellowstone

Atunci când nu întâlnești vreo turmă de elani drumul de la Bozeman la intrarea în Parcul Național Yellowstone durează cam o oră și jumătate, timp suficient să se dezlege limba. Călătoresc într-un Uber, condus de un tip pe nume Clinton, care pare cam cu 10 ani mai bătrân decât mine. E adevărat că, pe de altă parte, mie orice om trecut de 40 de ani mi se pare cu zece ani mai bătrân decât mine. Am senzația că am rămas la 35 de ani, ceea ce de fapt este și adevărat. Singurul lucru care se încăpățânează să contrazică această stare de fapt este telefonul care din motive de neînțeles pentru mine poate fi setat pe varianta de selfie. Clinton e un tip lat în spate, îmbrăcat într-o cămașă în carouri, groasă, peste care a pus o vestă. Avem de mers aproape două ore împreună, înjghebăm o conversație. Îl întreb cum merg lucrurile, dacă merită Uberul și îi spun că în orașul meu sunt cam 5000 de oameni care trăiesc din asta sau măcar își suplimentează veniturile.

În Bozeman, pare-se ar fi la fel. Treptat îmi spune mai multe. Îl întreb dacă s-a schimbat ceva în oraș de când cu showul de pe Netflix. Da, s-au schimbat, lucrurile și în bine și în rău. Acum nu mai trebuie să mergi zeci de kilometri până la un magazin mare, a apărut chiar și un mall. Would you believe it?! Sunt mai mulți bani aduși de turiști și s-au mutat oameni cu bani din alte orașe.

-Asta e bine sau rău, îl întreb eu?

– Totul s-a scumpit, spune Clinton. Au crescut mult și taxele. Politicienii nu știu decât să tipărească bani și habar nu au cum trăiesc oamenii.

– De acord că știu doar să tipărească bani, dar cu partea cealaltă… Nu știu, sau nu-i interesează cum trăiesc oamenii?

-Nu-i interesează, e de acord Clinton. Apoi continuă, explicându-mi că pătura de mijloc a devenit tot mai subțire. Sunt oameni bogați, extrem de bogați, iar restul o duc de la o lună la alta, între aceste două extreme e tot mai puțină lume. Completează cu o informație interesantă despre care nu aveam habar. Parcul Yellowstone e concesionat (leased) pe 20 de ani unui investitor privat, un miliardar din Denver. El are firma Xanterra cea care administrează parcul și face profituri de sute de milioane de dolari. Vara cazarea la un hotel din Gardiner, o mică localitate înainte de intrarea în parc, a ajuns să coste $600 de dolari pe noapte. În Bozeman e mai ieftin, cam 300.

– Își poate permite lumea să plătească tarifele astea?

– Nu, nu prea. Unii economisesc câțiva ani ca să poată veni aici cu familia. Înainte nu era așa. Și-au bătut joc de țara asta extraordinară.

Eu sunt însă norocos. Sunt norocos pentru că iarna nu-i ca vara. Vara vine lumea puhoi, anul trecut au fost peste 4,5 milioane de vizitatori, marea majoritate între mai și octombrie. Vin, stau în coloană și ies din parc, mulți în aceeași zi. Iarna, așa ca mine, vin doar 1% din turiști.

Mă uit pe geamul mașinii. Acum două nopți au fost -29 de grade. Acum însă nu aș spune că e extrem de frig. Peisajul mi se pare asemănător cu cel de la Vatra Dornei. Pe marginea drumului, case de lemn, marea majoritate cam vechi și câte un pick-up truck. Încă nu am văzut casele milionarilor atrași de faima nou dobândită, doar mici ferme de vite, chiciură, apar și primii bizoni, fum alb în cloud.

Downtown Gardiner, Montana with Electric Peak & the Roosevelt Arch in the background; Jim Peaco; February 1999

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.