Tocmai lăsasem la Poșta Mare un pachet cu teste ADN. Era pe vremea când National Geographic avea un proiect global intitulat „Prima Evă” sau așa ceva, prin care voiau să cartografieze traseul umanității de când a ieșit ea din Africa. Nu prea cred eu în poveștile astea dar ideea era că în schimbul a 30 de dolari îți spuneau profilul genetic, haplogrupul din care făceai parte.
-Bă, ție o să-ți iasă că ești sârb! Mi-a prorocit „Vidra” sau „Pictorul” cum îi mai ziceam și care la vremea respectivă era bun prieten cu noi. Erau timpurile în care nevestele din grup se suportau încă între ele. Cum acest lucru solicita un efort pronunțat prietenia nu mai putea dura mult. Nu știu ce i-a venit să spună chestia asta cu sârbii pentru că la vremea respectivă nu aveam mare simpatie pentru vecinii noștri de la sud de Bega și de Dunăre.
Dar să revin. Era o dimineață de toamnă a cărei frumusețe contrasta puternic cu entuziasmul meu pentru lucrul de birou. Luai hotărârea să zăbovesc un pic prin zona de vile din spatele poștei plimbându-mă agale pe lângă vechile vile interbelice cumpărate acum în bună parte de țigani. Zăbovesc câteva secunde în fața uneia. Ținută elegantă care mă caracterizează sau poate modul aristocratic de a-mi înălța bărbia trebuie că i-au spus ceva bătrânei țigănci din curte pentru că zărindu-mă a ținut să precizeze:
-Magazinul de haine vechi e în fundul curții.
Nu se aștepta însă la ce avea să urmeze așa cum o văcuță Holstein care paște în luncă nu se așteaptă să fie răpită de extratereștrii sau atacată de chupacabra.
-Nu mă interesează magazinul de haine vechi, m-ar interesa casa, spun un într-un moment de inspirație care, ca să fiu sincer, nu mă caracterizează. Văzând stupoarea de pe fața doamnei, completez:
-Am văzut acum câteva luni un anunț pe casă. Mai e valabil? Am o firmă, precizez într-un final ca să capăt cât de cât credibilitate.
Țiganca îmi face semn să intru în curte și se duce după soțul, un burtos de vreo 70 de ani. În fața acestuia dau explicații. În trecut văzusem un banner atârnat de conacul respectiv iar eu am o firmă. Ca să capăt prestanța necesară dialogului precizez că sunt asociat cu doi profesori universitari și că ne căutăm un nou sediu. Nu, nu vreau să cumpăr haine vechi de la ei din curte. Ca să nu o lungesc prea mult, gazda mă ia în final în serios, îmi face turul complet al casei, îmi arată balustradele și ușile din lemn masiv și se oferă să ne închirieze casa cu cinci sau șase mii de Euro. Mă invită la o cafea. Accept.
Cafeaua o servim în salonul de la demisol sau parter, nu mai țin bine minte, stând o masă lungă la care ar încăpea vreo 20 de persoane. Pe masă o Biblie, iar pe credenț niște poze cu fetițe. Înțeleg că sunt nepoatele de la Nuernberg. Nu stau în România. De aceea casa nici nu e de vânzare, pentru că va fi moștenirea nepoatelor.
-Domnu’, noi avem bani, nu-i problemă. Am avut întotdeauna. Și pe vremea lui Ceaușescu aveam. Aveam aur. Mergeam în Germania când voiam. Suntem de neam bulibașă din Gătăia. De aia nu vând, că lăsăm moștenire la copii. Ce să facem cu banii?! Dar vă închiriez, fără probleme. Facem contract pe 5 ani, nu aveți nicio problemă cu noi.
Deși aveam un „rating” financiar mai potrivit magazinului din curte decât achiziției conacului insist să aflu cât cere țiganul pe vilă. Nu reușesc să scot nimic de la el. Nici el de la mine. Ca să încheiem totuși într-o notă constructivă și arătând că mă simpatizează, Bulibașa din Gătaia spune împăciuitor:
-Oricum la anul vine sfârșitul lumii…
-Și atunci de ce vreți să facem contract pe 5 ani, nu mai bine vindeți acum?
-Nu vând. Da’ sfârșitul lumii vine sigur, așa scrie în carte, îmi spune arătând spre Biblia de pe masă. Noi suntem pocăiți, eu sunt pastor.
-Păi atunci, știți că în Biblie e scris: „Ceasul acela nu-l cunosc nici îngerii, nici Fiul, ci numai Tatăl”…
Omul se uită la mine cu respect real.
-Dumneavoastră chiar știți…
În fine. Ne despărțim prieteni. Peste șase săptămâni vine răspunsul la testul genetic. Sârb! Sau mai exact un profil genetic de „sorb” care sunt niște sârbi din nord, din Germania, zona Cottbus. Vedeți Dvs, Boje moi nu bate cu parul.
Aceasta este o poveste despre cum au ajuns să îmi placă sârbii.
Să zic… să tac… hai să zic dacă tot m-am apucat de scris.
Om bun, SINGURUL lucru pe care l-au mapat proiecte globaliste de genul ”prima Evă” a fost să cartografieze ADN-ul uman pe categorii etnice astfel încât să poată proiecta mai bine noile arme biologice configurate să atace doar ANUMITE etnii. Cunoscătorii ȘTIU deja ce grozăvii se procreau prin laboratoarele din Ucraina distruse de ruși în 2022. Cât despre covid… numai de bine, nu?
Partea cea mai tristă este că au făcut maparea asta PE BANII VOȘTRI. Am și eu pe cineva în familia extinsă care a făcut testul. Așa a fost…
Să nu amestecăm mere cu pere. În cazul testelor despre care vorbesc există anonimitate totală. Nu se știe cine a trimis eșantionul cu marca AB12D34FJFYB etc. Pur și simplu accesezi rezultatul online pe baza unui cod. În rest stai liniștit, arme biologice direcționate pe anumite profile genetice se produc de zeci de ani, din păcate. Laboratoarele NATO din Ucraina între altele se ocupau (se ocupă) exact cu acest profiling.
Să nu amestecăm mere cu gâște. Eu nu am scris despre teste personalizate la nivel de INDIVID, știu din familia mea că treaba merge așa cum ai descris-o tu. Eu am vorbit despre profilarea ETNICĂ, ori atât timp cât se știe geografic DE UNDE a provenit mostra chiar nu mai contează persoana care a cerut testul. Aici e înșelarea.
Domnule Herzog, va rog frumos sa imi dati un raspuns referitor la urmatorul lucru:
– ce parere aveti despre teoria conform careia in lume exista niste grei, niste oameni foarte puternici, sa le spunem papusari, care conduc toata lumea, iar restul(conducatori gen Putin, Trump etc.) sunt: 1. pioni albi; 2. pioni negri.
De exemplu cei care lupta impotriva globalizarii, impotriva LGBT, fac parte din prima categorie, cea a pionilor albi. Aici ar intra oameni ca Putin, Trump etc. Insa si acestia la o adica nu misca in front cand e vorba de lucruri serioase, ci doar par ca fac asta… Cumva, chestia cu COVID-ul a aratat acest lucru, cand intr-un mod incredibil s-au conformat acesti conducatori si au propus vaccinarea cetatenilor, au luat alte masuri absolut aberante, tampe.
Pionii negri se stie cine sunt, nu ii mai amintesc(neomarxistii de ex.).
Practic in lume exista niste papusari care, in spatele cortinei hotarasc ce si cum.
Sunt cu adevarat Putin si Trump sau altii din categoria pionilor albi, niste luptatori anti-sistem, nationalist etc. sau nu?! Sunt acestia independenti sau condusi de papusari?
Va rog spuneti-mi parerea dumneavoastra referitor la aceasta ipoteza, la aceasta „teorie”.
Multumesc frumos.
Eu zic că Putin și Trump luptă împotriva aceluiași inamic comun, oligarhia financiară globală. Spun acest lucru de mai bine de 10 ani, de când Trump și-a anunțat candidatura.
Mi-a placut povestirea si ironiile vesele strecurate in ea.
In ceea ce priveste treaba cu profilul genetic, haplogrupul si Africa, sunt fazaneala curata, prima data tre’ sa stiti daca va trageti din O-Hunter-i, Agricultori-A, Nomazi-B, sau amestec saturat A-B.
Zona Carpato-Danubiano-Pontica si Sumer-ul sunt mai misterioase decat Africa (sic) !
Putin si Trump chiar lupta cu oligarhia financiara globala ?
Pai si cu Big-Pharma, bratul inarmat biologic al oligarhiei financiare globale care s-a hotarat sa scarpine genomul fazanilor planetari, cum ramane ? Ca si cei doi pliznai tocmai pomeniti au achiesat conditiile…