Sari la conținut

Dumneavoastră ați făcut vreodată ceva cu mâinile?

Acum o săptămână sună telefonul. Număr necunoscut de mine. Răspund. La telefon o voce politicoasă de bărbat îmi spune că a văzut interviul pe care i l-am acordat lui Florentin Țuca și că ar dori să mă cunoască. Din interviu se puteau presupune anumite preocupări ale mele legate de spiritualitate, de chestiuni care merg mai spre profunzimea lucrurilor.  Domnul care mă apelase era pasionat de Guenon și de corifeii acestuia din România. Pentru a preîntâmpina o ulterioară discuție în contradictoriu, am ținut să precizez că eu sunt creștin ortodox practicant și ca atare am anumite rețineri față de doctrina lui Guenon și școala perenialistă. Totuși, întrucât am înțeles pasiunea sa pentru subiect, precizase că tradusese articole și cărți și îi cunoștea personal pe unii dintre autori,  aș parcurge unul sau două volume care i-au plăcut lui. 

Duminica ajungem să ne întâlnim la Timișoara într-o cafenea. În fața mea apare un domn mai mic de statură însă bine legat, zdravăn pe picioare, elegant, politicos, civilizat. Din sacul de sport din spate scoate vreo 20 de volume pe care le pune pe masă.  Mă uit peste ele și nu prea știu cu ce să încep. A urmat însă o conversație de două ore din care anumite aspecte merită, zic eu, să iasă din zona privată.

  • Am înțeles că Dumneavoastră aveți anumite rezerve față de Guenon și .. spune interlocutorul meu.
  • Corect, așa e.
  • De ce?
  • Vedeți Dvs. eu nu am neapărat rezerve față de Guenon sau tradiționalism, ci față de ezoterism în general, spun eu. Îl consider fundamental eronat și incompatibil cu doctrina creștină. 

Se așterne tăcerea. După o pauză în care încerc să îmi calibrez corect cuvintele, fără a dori să fac nici pe deșteptul nici a jigni interlocutorul care în mod evident acordase un timp substanțial temei în discuție, încerc să îmi explic opinia.

  • În măsura în care am înțeles eu corect, ezoterismul presupune existența unei doctrine secrete, a unor taine care nu sunt accesibile marilor mase ci sunt rezervate unui grup de indivizi speciali, celor inițiați. Eu nu cred așa ceva. Eu cred ce scrie în Biblie, anume că nu există adevăr ascuns sau taină care să nu fi fost dezvăluită tuturor. Eu cred că o babă care se roagă unei icoane, are același acces la Dumnezeu ca și un intelectual care a citit zece biblioteci. Intelectualul „inițiat” nu are acces la nimic mai special. Mai mult decât atât, aș merge chiar mai departe afirmând că „inițierea” și promisiunea accesului la unele taine a constituit de la bun început o ispită aruncată intelectualului căruia i s-a cultivat orgoliul „Tu nu ești la fel ca babele proaste care merg la biserică. Ești special. Tu ai putea înțelege mai multe.” Finalmente e o ispită demonică. Dumnezeu se împărtășește în același fel și analfabetului și profesorului universitar. Așa zic, eu, poate greșesc. 

Interlocutorul mă privește tăcut. Îmi spune apoi că mama sau bunica lui aveau câteva clase. mergeau la biserică și nu aveau griji metafizice, căutări.

  • Da, eu cred că erau mai plăcute lui Dumnezeu decât poate suntem noi. Smerenia și liniștea sufletească sunt lăudate în ortodoxie, în măsura în care mă pot pronunța.

Din nou se lasă tăcerea iar eu cam stingher încep să răsfoiesc prin teancul de cărți din față.

  • Preocupările mele spre această zonă au venit mai degrabă din studiul geopoliticului și chiar la Revoluției din 1989. Eu am văzut că între organizatorii loviturii de stat existau oameni cu astfel de preocupări ezoterice, după cum același lucru se întâmplă și în centrele de putere globală. De aceea m-am apucat să cercetez, cine sunt, ce vor, ce-i mână în luptă..
  • Ați citit ce au scris istoricii militari, procurorul X … ?

Sunt nevoit să-mi dezamăgesc din nou interlocutorul.

  • Nu, nu-i citesc, sau citesc foarte selectiv. Văzând privirea nedumerită caut să mă explic. E foarte multă lume care nu știe despre ce vorbește și atunci vorbesc prostii. Plus, un mare număr de „istorici” provin din fostele instituții și atunci au o agendă de apărat. Mai important decât toate însă… Mă opresc pentru a formula cu atenție… Vedeți Dvs., cei care au coordonat Revoluția din Decembrie conduc și acum România.
  • Iar procurorii și istoricii simt că e o zonă sensibilă pe care nu vor să o atingă, completează ideea interlocutorul meu.
  • Exact. Haideți să mă corectez puțin. Nu pot să spun că nu îi citesc, dar sunt foarte atent și încerc să nu pierd timpul Vă recomand documentarul făcut de regizoarea germană Susanne Brandstaetter intitulat Șah-Mat apărut în 2004. În el veți vedea interviuri cu primul ministru al Ungariei, cu șefi CIA. În mare asta s-a întâmplat. Personal, eu am avut discuțiile mele inclusiv cu oameni apropiați de Ceaușescu însă sincer nu mi s-a părut că au înțeles exact ce s-a întâmplat. De fapt nici Ceaușescu nu a înțeles, dacă ar fi înțeles…

Mai vorbim un pic despre Revoluție, despre centrele de pregătire de Bicske din Ungaria și din Germania de la Zirndorf. Aflu că pe domnul din fața mea Revoluția îl prinsese militar în termen la trupele de comando. În 22 decembrie se prezentase comandantului spunând că el nu va trage în populație. Ulterior a fost scos în fața unității comandantul întrebând dacă mai sunt soldați care au o poziție similară. (Informație pe care am avut posibilitatea să o verific, deși l-am crezut imediat pe domnul din fața mea). Așa ceva e greu de întâlnit. Îmi arăt admirația.

  • Ce ați făcut Dumneavoastră este extrem de greu. Nu numai curajul, puteau să vă trimită la curtea marțială, dar și capacitatea de a face față presiunii restului unității. Foarte puțini oameni sunt capabili să-și mențină opiniile contra presiunii unanime a celor din jur.  

Ar mai fi două momente pe care aș dori să le aduc în discuție. La un moment dat, în contextul 1989, interlocutorul îmi spune că într-adevăr s-au făcut și câteva lucruri pozitive în vremea comunismului.

  • Poftim?! S-au făcut câteva lucruri bune? Domnul meu, între anii 1950 și 1970 societatea românească a cunoscut o dezvoltare incomparabilă cu orice altă perioadă istorică. S-au făcut școli, s-a eradicat analfabetismul, generații întregi au fost trimise la facultate, s-au făcut fabrici, mii de fabrici, spitale, stadioane. În ciuda imaginii idilice care se creează acum și exceptând o subțire pătură de intelectuali, societatea românească interbelică era o lume a înapoierii, a analfabetismului, a copiilor care veneau desculți la școală. Eu cunosc o istorie din localitatea Dvs. unde tatăl unui prieten de familie era învățător. În poza de la finalul anului școlar jumătate din copii apar desculți. Asta era realitatea anilor 1930. Sigur că în anii 1980 s-a intrat în criză, adevărat că sistemul era epuizat, adevărat că s-au făcut abuzuri multe, dar să nu uităm și ce s-a realizat și de unde am pornit.

Am șocat așadar din nou cu părerile mele anapoda. Discuția alunecă spre intelectualii români.

  • Dumneavoastră îi citiți pe X, pe Y?
  • Nu. Nu-i citesc pentru că mi se pare că nu au nimic interesant de spus. Urmăresc foarte puțini oameni din România, cu majoritatea mă cunosc personal, avem relații apropiate. Dau și câteva nume…

Domnul din față completează:

  • Știți că acum câteva luni m-am întâlnit cu Mihai N.?  M-am uitat la mâinile lui și știți ce l-am întrebat? L-am întrebat dacă el a lucrat în viața lui ceva cu mâinile. După părerea mea orice bărbat adevărat trebuie să știe să lucreze ceva fizic, altfel o ia razna. 
  • Aici aveți dreptate, zic eu … Sunt 100% de acord. 

Privesc apoi cu plăcere o lucrare de restaurare pe care domnul din fața mea o realizase pentru aniversarea soției. Ne-am despărțit apoi, fiecare cu gândurile lui. Eu aveam deja în cap lista cu lucrările de reparații din casă pe care le amân de luni de zile. Să le fac singur, provocând soarta sau mai bine chem un meșter?

7 comentarii la „Dumneavoastră ați făcut vreodată ceva cu mâinile?”

  1. Timp pierdut. Comunismul nu a facut nimic bun. Ce socant sa vad un adult in toata firea care lupta impotriva cenzurii, cenzurand el insusi pentru un astfel de comentariu. Bogdane, absolut penibil! Pacat de podcastul cu avocatul Tuca.

  2. Vasile Stoiculescu
    27 februarie 2025 at 14:20 (Edit)
    Hai sa te intreb ceva daca tot m-ai blocat pe facebook, poate imi raspunzi aici, sau o sa ma blochezi si aici, ca atat s-a putut: ai vreo legatura cu Dugin si licuricii rusnaci in Romania sau nu? Fii sincer, fii barbat! Pe mine nu ma supara daca ai, dar sa stiu macar din ce parte vii

  3. Stimate domn, nu v-am blocat pe facebook, pur și simplu v-am șters din categoria „prieteni” unde nu aveați ce căuta. Pentru a purta un dialog cu o persoană pe care nu o cunosc personal o condiție prealabilă este respectul și politețea. Dvs. prin limbajul folosit nu îndepliniți aceste cerințe minimale, după cum se vede și în comentariul de mai sus. Nu am de ce să mă tutuiesc sau să mă trag de șireturi cu un necunoscut. Nu inistați pentru că nu vă voi mai acorda atenție.

  4. Bogdane, oamenii ăștia probabil așteptau de la tine vreun extras de cont în ruble, eventual deschis la Sberbank… :-))
    Schizofrenia discursului globalist de tipul ”cine nu e cu noi e cu rușii” nu e decât o nouă față a DISPERĂRII unor indivizi care au început să simtă efectele disonanței cognitive. Și ăsta e DOAR începutul… Am câteva exemple în jurul meu în care recunosc deja simptome mai avansate. Și se pare că efectul Trump a accelerat manifestările, pentru că iluzia silogismului de tipul ”lumea bună este globalistă, deci dacă eu sunt adeptul globalismului fac parte din lumea bună” începe să se destrame.
    Dar știi ce e interesant? Cu cât omul e mai ”educat”, cu atât disonanța e mai profundă. Și aici ajungem la subiectul ÎNDOCTRINĂRII care a distrus învățământul românesc pe toate palierele lui. De mici suntem condiționați să ne încadrăm într-un șablon identic prestabilit (hai să mă risc să-l denumesc psy-op) care nu permite deviații și le taxează drastic. Și cu cât cetățeanul parcurge mai multe etape din acest spălător de creiere numit ”învățământ occidental”, cu atât se afundă mai rău într-o ideologie pervers mascată sub declarații de ”demoncrație” și ”diversitate”. În realitate, falsa democrație permite doar unui grup minoritar atent ales să IMPUNĂ schizofrenii sataniste majorității (mâncați gândaci și viermi, bărbații pot naște, matematica este rasistă, încălzism, vaccinism, elgibitism, etc.), iar diversitatea este bună DOAR în interiorul dogmei globaliste și doar atunci când servește intereselor ACELUIAȘI grup minoritar de ”aleși” (de ex. diversitatea celor zecemiipatrusute de genuri fluide pe care nu le-a văzut nimeni, dar hei! nici pe extratereștri nu i-am văzut ÎNCĂ). ALEGEREA membrilor ”elitei” se face trecând întreaga societate prin furcile caudine ale sistemului ”de educație” în căutarea celor mai obedienți sau a celor mai ÎNDRĂCIȚI membri ai ei. Am avut șansa de a studia personal zeci de ani de zile acest mecanism, spre norocul meu ajungând până la vârful nevăzut al acestuia.
    Recomand aici vizionarea unei trilogii SUPERBE care ar trebui să dea de gândit adepților ”sistemului”: Divergent – Insurgent – Allegiant. Pentru că dincolo de distopia science-fiction din film vom regăsi elemente consistente și înfiorătoare ale vremurilor pe care le trăim ACUM. Nici că se putea o paralelă mai potrivită cu realitatea anului 2025 din lagărul globalist! Vestea cea bună este că DINCOLO DE GARD există NORMALITATE. Dar pentru a vedea asta este nevoie de SMERENIE, ca opus al aroganței elitei globaliste. Din nou, creștinismul ne salvează poate chiar și de la auto-anihilare. Iar lectura creștină poate fi, dincolo de toate virtuțile ei, o hârtie de turnesol impecabilă în a devoala Lucrarea întunericului. Trăim vremuri biblice…

    1. RESPECT Bogdan! Nu știu dacă resimți IMPORTANȚA discursului public pe care voi, liderii de opinie anti-globaliști, îl aveți pentru viitorul NORMAL al acestei țări. NU vă opriți și NU cedați, nici măcar un pas. Și nu, nu este o laudă, ci mai curând o… responsabilizare suplimentară… 🙂 Post Luminat să ai, Doamne Ajută!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.