Fratele Gheorghe și căutarea împărăției

Într-un început de iulie, pe o căldură de se topeau și pietrele, eram la Mănăstirea Frăsinei. Ajunsesem la timp pentru repartiția camerelor din arhondaric și acum îl așteptam pe fratele Gheorghe care trebuia să sosească cu o altă mașină. La lăsarea serii, apare și el însoțit de încă trei oameni, unul cam de vârsta lui, adică undeva între 70 și 80 de ani, iar ceilalți doi semnificativ mai tineri, pe la 40. Cu toții veniseră la parastasul Părintelui Ghelasie, eveniment care reunește anual câteva zeci de oameni, majoritatea ucenici ai neobișnuitului părinte. Mă pomeneam și eu acolo deși nu aș putea spune cu exactitate ce mă adusese. Pe Părintele Ghelasie nu l-am cunoscut iar cărțile, recunosc, nu i le pot citi. Nu îmi fac mustrări de conștiință pentru că n-au putut nici alții, cum a fost Sf. Dumitru Stăniloae, cel mai mare teolog român.

Atunci de ce m-am mai dus la Frăsinei? Poate la îndemnul unor ucenici la care țin foarte mult, așa cum sunt Părintele Valerian Pâslaru sau Dan Popovici, sau poate de gura lui Gheorghe:

-Vii la Frăsinei? Mergem, trebuie să vii!

Crea cumva o familiaritate căreia îți era greu să-i reziști. Ți se băga în suflet și asta fără să te întrebe dacă ai chef sau nu. Trebuia să ai. Când l-am cunoscut avea deja vreo 75 de ani și arăta ca un Moș Crăciun, un pic mai aranjat la păr și la barbă. Ca orice Moș Crăciun avea cu el o geantă în care se ascundeau bomboane pentru copii alături de pomelnice luate de la toți cunoscuții.

L-am întâlnit prima dată la lansarea cărții mele despre Ceaușescu. Îl adusese Corneliu ca pe un amic de-al său, ba mai mult – fost revoluționar, așadar interesat de subiect. S-a dovedit că mai mult decât atât, Gheorghe îl cunoscuse și pe tatăl meu:

-Dacă ai fi tu măcar un sfert omul care a fost taică-tu… mare om ai fi! Mi-a repetat de câteva ori în cadrul unei conversații care s-a lungit cam la două ore, timp în care el a vorbit cam trei sfert din timp.

Altă dată am mers cu el la Mănsătirea Sf. Filimon, la Părintele Valerian. „Oare e bine că mergem?” îl întrebam eu pe drum, gândindu-mă că părintele nu ne cunoaște, poate e ocupat, poate numai noi îi mai lipsim acum. Gheorghe însă se uita contrariat la mine:

-Împărăția lui Dumnezeu se ia cu asalt! Suntem bărbați, nu ne cerem voie.

Odată ajunși la Sf. Filimon și obișnuit cu rânduielile mănăstirești, Gheorghe s-a lipit și de o ascultare. Împreună cu el am dat ore întregi la târnăcop ca să dezgropăm o buturugă în timp ce un sătean se uita la noi încurajându-ne „pe asta nu o scoateți nici într-o săptămână”. Gheorghe însă a ținut să pună rămășag pe un litru de țuică iar când am terminat munca s-a dus să-și ceară premiul „harnicului” vâlcean. Când în sfârșit am intrat să vorbesc cu Părintele Valerian, Gheorghe n-a rezistat mai mult de jumătate de oră singur și a intrat peste noi în chilie:

-Părinte, i-a spus lui Valerian, știți cine a fost taică-su? A fost coleg cu sora Dumneavoastră. Dacă el ar fi măcar un sfert cât a fost taică-su!…

Dar să mă întorc la Frăsinei. Deși de la vizita la Sf. Filimon când asudasem împreună dând la târnăcop nu trecuseră decât vreo doi ani, acum Gheorghe avea un baston și mergea greu.

-Ce-ai pățit, măi Gheorghe?

-Am picat cu bicicleta și apoi era să mor în pandemie. Dacă nu se ruga Valerian pentru mine, eram gata. E tare în rugăciune părintele, foarte puternic. Nu sunt mulți ca el. Dar treptat îmi revin, fac recuperare.

Șontâcăind ajungem la arhondaric unde îmi prezintă și amicii cu care venise. Între ei Sabin, la rândul lui fost revoluționar din Timișoara și, dacă se poate, mai povestitor decât Gheorghe. Din poveștile depănate înainte de culcare am aflat mai întâi cum Gheorghe s-a dus la București prin 1988 să caute un vindecător despre care scrisese Păunescu în Flacăra. Apoi a venit rândul lui Sabin să povestească cum în Brazilia cunoscuse la rândul lui un mare vindecător. Această istorie a fost urmată de alta despre o trecere ilegală de frontieră din România în Iugoslavia cu un avion de mici dimensiuni, ispravă la care Sabin participase. Și tot așa vreo trei ore… Mai tinerii însoțitori ai lui Gheorghe și Sabin se luaseră cu mâinile de cap. Unul dintre ei, polițist parcă, își pusese capul pe saltea și își acoperise urechile cu perina. Eu n-aveam treabă. Întotdeauna mi-au plăcut poveștile. În plus, plănuiam în ascuns ca bunele intenții pe care le afișam, acelea de a mă trezi pentru slujba de noapte, să rămână doar la stadiul de intenție. Ți-ai găsit însă! La două noaptea Gheorghe și Sabin au aprins lumina în cameră trezind pe toată lumea ca să meargem la biserica mănăstirii.

La întoarcere, când cei mai tineri voiau să mai prindă un pui de somn, Sabin deschide o nouă discuție:

Scrie „căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate celelalte se vor adăuga vouă”. Zice TOATE, nu câteva, nu asta sau cealaltă. Dar ce este Împărăția lui Dumnezeu? Unde este ea? Știți? Cum noi ridicam din umeri, continuă tot el. Păi hai să ne uităm. Uite, la Luca …

Ultima oară l-am vizitat pe Gheorghe cu câteva luni înainte să treacă „hotarul de taină”. Stătea acasă întins pe o canapea și avea dificultăți mari să se ridice.

-Am picat cu bicicleta aia măi, și de atunci nu îmi mai revin, ne-a spus, adăugând apoi: nu ai mai luat interviurile alea de care am vorbit. Băi, dacă ai fi fost tu măcar jumătate cât taică-tu…

Cum noi nu înțelegeam de ce starea lui de sănătate se degradase în ciuda gimnasticii de recuperare pe care spunea că o făcea, soția lui Gheorghe ne-a lămurit. Gheorghe avea o problemă neurologică serioasă, sistemul nervos nu îl mai asculta, iar el refuza medicația punând degradarea sa accelerată pe seama unei căzături cu bicicleta. Căzătura respectivă era mai degrabă un efect, nu cauza.

Apoi am aflat că Gheorghe s-a dus. Poate datorită faptului că se apropia sărbătoarea Sfântului Gheorghe mi-am adus de discuția despre „Împărăția lui Dumnezeu” din arhondaricul de la Frăsinei. Mi-a trecut prin cap că Gheorghe și Sabin scăpaseră o nuanță care acum mi se pare importantă. Scrie „CĂUTAȚI mai întâi împărăția lui Dumnezeu”, nu scrie „GĂSIȚI”. Cu alte cuvinte, mi-am spus eu, Dumnezeu răsplătește efortul – căutarea, nu neapărat succesul – găsirea. Iar despre Gheorghe, deși nu știm dacă a găsit împărăția, știm cu siguranță că a căutat-o.