Aflând pe neașteptate că băieții de la Divertis susțineau un spectacol în oraș m-am hotărât să-mi încerc norocul și să caut un bilet în plus. L-am găsit.
Mai bine nu-l găseam. Aș fi rămas cu amintirea sketch-urilor cu Otto Brechner zis Rusnacul, cu Șogunul și altele pe care le știam pe de rost în anii 90. Așa am dat peste o trupă obosită, care reciclează aceleași poante vechi cu Ceaușescu, Iliescu și Constantinescu, interviurile cu „crescători de animale mici” și șoferii de Volvău și Volvălău. Dar e un pic mai rău decât atât. Dacă trecem de poantele răsuflate, ca să nu spunem bășite, (de la Băsescu firește) cu Iliescu & Co și venim spre anii 2020, Divertis o dă în tefelisme. Sunt ironizați cei care nu au vrut să se vaccineze, cei care cred că masonii ar avea un cuvânt de spus în conducerea lumii (și care pe cale de consecință ar crede că pământul e plat?!), precum și oricine are putea insinua că lumina nu vine de la Bruxelles. Cai de bătaie în prezent: PSD, AUR, Șoșo etc. De bonton – în principiu tot ce e apropiat de Europa, dar nu de Europa tradițională, ci de Europa woke, sorosistă, care ne-a scos din mizerie și ne-a gratulat cu burse și ONG-uri ca să ne facă un bine, să ne lumineze.
Vedeți Dvs., intelectualitatea asta de tip Divertis, generația băietanilor trecuți acum de 60 de ani, crescută în complexe de inferioritate față de occident, este complet incapabilă să recunoască că a fost trasă pe sfoară. Ei sunt oamenii incapabili să-și imagineze o lume care nu urmează niște instrucțiuni primite în plic de undeva de afară. Tot ei, cei care râd de ignoranța altora, sunt capabili să creadă că arabi înarmați cu cuttere de hârtie ar fi făcut atentatele de la 11 septembrie pentru că, nu-i așa, s-au găsit pașapoarte arăbești în molozul de la WTC. Tot ei cred că babele din Kiev doboară drone rusești cu borcane cu murături și că Nordstream-ul la-au sabotat 3 ucraineni de pe un iaht de agrement. În fine, tot ei nu văd nimic ridicol în a impune altora să-și scrie singuri o declarație pe propria răspundere ca să iasă din casă, și li se par perfect normali oamenii care poartă mască chiar și când sunt singuri pe stradă. Nuuuu, asta nu e ridicol…
Veți spune că e vorba de vârstă. Cătălin Mireuță, care mie mi-a plăcut întotdeauna cel mai mult după Gyuri, a ajuns la 64 de ani iar ceilalți sunt probabil și mai trecuți. Nu-i chiar așa! La 70 de ani George Carlin susținea niște show-uri care par avangardiste chiar și acum, după două decenii.
În fine, ținând cont că Gyuri Pascu a fost întotdeauna aproape jumătate din Divertis, iar el a plecat dintre noi, i-aș da noului spectacol Divertis cu indulgență o notă de 6,5/10. Generației Divertis, cea cuprinsă între 50 și 70 de ani, îi dau însă nota 3. Ea va fi cunoscută drept generația care a lichidat România și a făcut-o cu un zâmbet arogant în colțul gurii, neînțelegând nimic din ce se întâmplă în lume, miștocărind pe cei care au vrut să o trezească la realitate.
Later edit:
Am văzut că pe afiș cei de la Divertis au pus cu mândrie „SOLD OUT” în sensul că biletele au fost epuizate. Ironia sorții, pentru că „selling out” înseamnă și a trăda cu scopul de a obține un avantaj, un beneficiu personal…

Citind această recenzie de spectacol îmi este deja destul de clar că banii lui soroș reciclați prin GDS și alte oficine de propagandă tip ONG au ajuns și la băieții din Divertis. Pe undeva nu mă miră, căci popularitatea lor a scăzut masiv de mult timp, dinainte de pandemuie. Sunt relevante în acest sens discuțiile lui Cătălin Oprișan cu câțiva dintre membrii grupului în podcasturile ”Vreau să știu”. Este probabil că poantele lor anti-estabishment din perioada FSN au atras atenția celor care încă de pe atunci unelteau pe ascuns să ducă societatea românească pe calea globalistă a pierzării. Colaborarea Divertis-ului cu ProstTV, Hantena1 sau alte organe de propagandă globalistă le definea deja de mult timp traseul viitor. Iar atunci când BANII – ca instrument babilonian de pervertire a spiritelor – nu au mai fost suficienți pentru o viață normală de zi cu zi, a apărut și Amăgitorul deghizat în oengeuri pro-globaliste sau alte forțe oculte. Iar compromisul pentru câștigarea Banului a fost promovarea Agendei.
Reactivarea Divertis pare mai mult una din ultimele încercări disperate ale lacheilor globaliști din România de a mai perverti câteva dintre oițele bete și confuze care au mai rămas dezorientate după tot ce ni s-a întâmplat pe față din 2020 încoace și pe ascuns în ceilalți 30 de ani anteriori. Efort inutil. Cine nu înțelege prin ce transformări URIAȘE trece în acest moment societatea umană își asumă statutul de sclav obedient sau de regn vegetal ambulant și inconștient. Partea proastă pentru ei este că au venit ÎN SFÂRȘIT vremurile în care FIECARE dintre noi este obligat să facă anumite alegeri, fie ele politice, sociale, de conștiință sau de atitudine în fața Răului. Iar alegerile făcute vin la pachet cu CONSECINȚELE acestor alegeri. Care vor fi dureroase spre capitale pentru cei care fac alegerile greșite. Exact ca la vaccinarea covidică.
@ Bizzu:
Corect! Alegerile au CONSECINȚE.
+
Ideile au CONSECINȚE:
https://magazin.anacronic.ro/produs/weaver-ideile-au-consecinte/
https://www.libris.ro/ideile-au-consecinte-richard-m-weaver-ANC978-606-95006-1-3–p29045793.html
…
@ Dan: MULȚUMESC, excelentă trimitere la lectură!
În contextul delirului globalist de astăzi cu origini neo-marxiste, neo-naziste și sataniste însumate, analiza lui Richard Weaver te duce invariabil la o re-evaluare a curentului McCarthyist care domina politica anilor 40-50 în USA. Se dovedește astăzi că ”radicalismul” cu care doktrinele comuniste de ieri și de azi au etichetat acel curent ideologic era în fapt o luare de poziție perfect firească pentru un grup de patrioți americani care au avut o viziune clară asupra pericolului infestării ideologice sectare care urma să penetreze societatea americană începând cu cel mai de preț segment al ei: elitele, care astăzi sunt compromise iremediabil de globalism și decăzute la stadiul de ”idioție morală” cum bine se afirmă. Cea mai bună dovadă a halucinației psiho-patologice generată de acest ”progresism” globalist este însuși ideologul-șef al WEF, yuval noah harari, al cărui delir ideatic este creat parcă să expună paroxistic decăderea acestor ”elite”. Ca și cum am asista la un spectacol de pantomimă planetară regizat de Mel Brooks și inspirat din Kafka.