Acum 20 de ani, împreună cu câțiva prieteni am înființat berăria Bierhaus, un loc de referință pentru Timișoara anilor respectivi. Nu vreau să vorbesc astăzi despre atmosfera, prieteniile legate sau evenimente culturale desfășurate acolo ci … despre bere. De-a lungul timpului, politica noastă a fost să avem câteva beri produse local care vândute mai ieftin asigurau volumul și o paletă cât mai largă de mărci de import, cu cât mai multe cu atât mai bine. Ideea era ca la noi să găsești mărci cât mai diverse. Cred că întotdeauna am avut minim 50 de tipuri de bere, ceea ce pentru vremurile de atunci era destul de mult. Am scris eu însumi meniul care includea istoria și specificul fiecărei beri iar prietenul Rică Scorobete i-a dat o formă grafică deosebită. Am învelit meniu în coperți groase de piele, la marea artă. Rezultatul? După câteva săptămâni s-au furat toate meniurile… Dar asta-i altă discuție.
Paleta foarte largă de beri disponibile ne dădea bătăi de cap nu numai din punct de vedere al stocurilor ci și al alegerii. Ce bere alegi când ai în față 50 de alternative? Mie și prietenilor mei ne place în general berea amară, de tip Pilsner. Așa am fost noi învățați. Am început așadar cu Pilsner Urquell la halbă. Cum furnizorul nu ne asigura un stoc continuu am fost nevoiți să migrăm spre altceva. În diferite etape preferințele s-au mutat spre Paulaner (Helles), Augustiner, apoi Warsteiner. La un moment dat gașca a trecut pe Bernard unde am rămas agățați un timp mai lung. În ultimii ani ai localului am început să recomand o bere practic necunoscută în România – Jever Pilsner. Era printre cele mai amare beri disponibile, un Pilsner clar, fără fițe. Masa prietenilor mei a început să bea Jever și treptat berea a început să fie comandată de tot mai mulți clienți. Spre surprinderea mea, găselnița a prins „en masse”. Au început să vândă Jever și birturile concurente iar astăzi berea se întâlnește cam în toate localurile cu pretenții.
Dar asta nu e tot. Cam în perioada în care migram de la Pilsner Urquell spre Bernard, pe măsură ce mă deșteptam eu însumi, am început să le spun și celor din jurul meu tot felul de chestii dubioase. Am început în perioada crizei financiare din 2008 explicându-le mecanismul din Big Short înainte ca Brad Pitt & Co să facă filmul cu pricina. Apoi, prinzând curaj, am explicat că povestea oficială despre 11 Septembrie este doar atât, o poveste. Am trecut apoi la invadarea Europei cu migranți, ca politică deliberată, etc. Nu m-am rezumat la a discuta aceste treburi, ci am început să le și scriu. La început toleranța societății, chiar și a prietenilor, pentru astfel de comentarii a fost extrem de redusă. Treptat însă, plandemia, nesfârșitul război din Ucraina și deteriorarea economiei europene au deșteptat lumea. Oamenii s-au trezit într-o asemenea măsură încât majoritatea românilor au decis să nu se vaccineze și au ales un președinte cu un discurs complet diferit față de ceea ce li s-a predicat românilor tip de 35 de ani. Cine ar fi crezut?!
Zilele trecute, trecând seara pe lângă un mic local care își propune să vândă propria bere artizanală am văzut că lumea de la terasă alegea să consume Jever. Am zâmbit, cu orgoliul gâdilat. Adevărul este însă altul. Nu sunt eu vreun trendsetter de bere. Eu doar am identificat un pic mai repede decât alții un gust pe care consumatorul român îl dorea, îl aștepta și l-am promovat într-un cerc restrâns. La fel și în cazul gustului amar al adevărului politic. A fost nevoie de câțiva nebuni dispuși să bea singuri bere amară timp de 15-20 de ani, dar acum lumea știe. Ce pot face? Pot să înceapă cu măsurile coercitive: „Se interzice Jever! Toată lumea să bea bragă cu Coca-Cola!” Dar nu prea cred că o să țină.