O să vă rog să aveți două minute răbdare până ajungem la miezul problemei.
Astăzi de dimineață într-un grup de amici cineva mă întreabă:
- Ai văzut ce a spus Corvin Lupu despre ..
- Nu mă interesează nimic din ceea ce spune Corvin Lupu, răspund eu, cu amabilitatea care mă caracterizează în diminețile care urmează serilor în care am băut mai mult de patru beri.
- De ce?
- Pentru că l-am auzit vorbind prostii mari despre zone în care pretinde că e expert.
- Cu trădarea Securității?
- Da. Securitatea l-a trădat într-adevăr pe Ceaușescu, dar nu pentru ruși, cum zice Lupu. Lupu ori e prost și nu înțelege, ori e mincinos.
- E securist?
- Probabil, Iulian Vlad zice despre taică-su diverse chestiuni, dar nu asta mă interesează. Ideea e că nu poți lua în serios ce spune. Revoluția română a fost instrumentată de serviciile occidentale iar omul lor principal a fost Brucan. Brucan l-a recomandat pe Iliescu și așa a ajuns acesta președinte.
- Brucan, Saul Bruckner? Mossad?
- Brucan era omul CIA, intervine un alt prieten în conversație, mai avizat cu cercetările mele pe subiect. Îi publicaseră și cărți în SUA.
- Da zic eu, i-au dat un profesorat la Darmouth în anii 70 , i-au publicat vreo șase cărți pentru care a primit drepturi de autor. Îți dai seama cine îl citea pe Brucan în SUA?! Dar măcar exista o acoperire pentru bani…
Cam aici s-a oprit conversația. De ce reiau subiectul? Vedeți Dumneavoastră, Brucan a fost fără doar și poate agent CIA (lucru afirmat inclusiv de Ceaușescu, și aproape pe față de Brucan însuși). Și, da, Brucan l-a recomandat pe Iliescu americanilor. Dar de ce pe Iliescu? Pentru că Iliescu era o variantă de compromis. Nou șef al statului nu putea fi Brucan și nici măcar Petre Roman. Partidul, Securitatea, tot ceea ce însemna statul român nu ar fi acceptat niciodată așa ceva. Iliescu era o variantă de compromis acceptabilă atât de factorul extern cât și de cel intern. Pentru că și factorul intern înțelesese perfect că s-au schimbat vremurile și că trebuia scăpat de Ceaușescu. De aceea puterea s-a desfăcut ca o lubeniță de Dăbuleni bine coaptă în poalele lui Ion Iliescu.
Paranteză explicativă (Da, Iliescu a fost înjurat de occident, dar cu măsură și doar după 1990, când a dat de înțeles că el nu vrea să fie doar tranziția spre puterea altora. Pentru asta a fost înjurat de Europa Liberă și pentru faptul că în spatele lui se regrupase statul român. Varianta cealaltă, dorită de Europa Liberă & Co, ar fi fost terapia de șoc. Ce înseamna „terapia de șoc”? Terapia de șoc însemna să le dai totul celor pe care îi reprezenta Brucan, Adrian Sârbu & Co, proprietarii mașinii de tipărit bani.) Închidem paranteza.
Să revenim la ceea ce ne interesează. Iliescu a fost protejat (și) de instituțiile de stat din România ca să ajungă să preia puterea pe 22 decembrie 1989. A fost ținut în rezervă. Dacă nu ar fi făcut așa ceva, instituțiile ar fi trebuit să ia partea lui Ceaușescu atât împotriva poporului cât, și mai periculos, împotriva unei lumi în schimbare. Riscurile erau majore atât pentru personalul din sistem cât și pentru țară. Oamenii din sistem au știut asta și au tolerat/pregătit rocada.
Treburi precum cele de mai sus se întâmplă la răscruci de vremuri. Anii 1985-91 care au adus prăbușirea comunismului au fost astfel de ani de răscruce. Știți când au mai fost momente de acestea? În 1944. Știți ce s-a întâmplat cu câteva zile înainte de 23 august? Ei bine, la 12 august Gheorghe Gheorghiu Dej a evadat din pușcărie. A evadat sau a fost lăsat să evadeze ? O să vă spun zilele viitoare una dintre versiuni. Urmare a evadării – când aripa Ana Pauker a venit să preia puterea în România a găsit un stat român care efectuase lovitura de la 23 august. A fost bine, a fost rău? Nu vreau să intru în discuțiile acestea. Ideea e că în statul român exista o varianta (incipientă) de socialism local, național cu care factorul extern trebuia (și vruia) să conlucreze. Iar Gheorghiu Dej s-a dovedit un un mare om de stat, indiferent ce prostii se mai învață acum pe la școala de partid.
Buun. De ce vă spun astăzi toate acestea? Parcă n-avem alte probleme, iar tu prostiile tale, cu Brucan al tău! E adevărat, istoria nu se repetă.
