O tehnologie de importanță strategică (PoW)

La finalul lui octombrie 2021 am făcut un drum de Suceava ca să mă revăd cu un fost coleg și amic devenit la un moment dat șeful arcașilor sportivi din România. Cum la astfel de ocazii obișnuiesc să ascult tot felul de podcast-uri iar acum urma o călătorie lungă, mi-am propus ca de data aceasta să încerc să mă lămuresc care ar fi treaba cu „criptomonedele”. Am selectat câțiva experți în domeniu, sau mai exact ceea ce credeam eu că ar fi experți. După un drum de 12 ore eram convins, am deschis aplicația Revolut și am început să plasez niște bani. După încă o săptămână m-am lămurit cu privire la diferența calitativă  între cei ce susțineau exclusiv Bitcoin și restul. De atunci am investit sute de ore pentru a înțelege Bitcoin și tehnologia din spatele său. Anumite chestiuni nu le înțeleg perfect nici acum. Poate nu sunt eu suficient de inteligent, „minimally acceptable”, vorba lui George Carlin. În favoarea mea ar fi însă faptul că foarte multă lume, destul de „șmecheră” intelectual ca să zic așa, pricepe mai greu treburile astea. Nu e chiar așa de simplu, iar asta e de bine. Dacă ar fi fost mai ușor de înțeles valoarea unui Bitcoin ar fi depășit deja 1 milion de dolari și „băieții răi” ar fi pus mâna integral pe piață. Chiar și așa, începând de anul acesta ETF-urile marilor fonduri de investiții (Black Rock, Fidelity etc) au intrat pe piață și au acumulat în doar 8 luni cca. 1 milion de unități.

Dar să lăsăm deoparte aspectul financiar pentru că nu despre asta doream să scriu. L-am adus în discuție numai pentru a sublinia că tehnologia din spatele Bitcoin nu e ușor de priceput. Această tehnologie poartă numele de Proof of Work („PoW”). În cercurile de bitcoiniști se spune că „a failure to understand proof-of-work is a failure to understand Bitcoin”. Au dreptate. În weekendul care a trecut am reușit pentru prima dată să înțeleg ce vrea să spună Jason Lowery, în conferința de mai jos, despre PoW. Cred că a fost a patra sau a cincea oară când i-am ascultat speech-ul ținut la Boston. Vă îndemn să-l ascultați. Nu e simplu. Va trebui să ascultați de mai multe ori. De ce merită să vă alocați timp? Hai să spunem așa: Lowery este maior în armata americană și a conferențiat pe tema aceasta la Casa Albă și la Pentagon. Teza lui de master la MIT a fost publicată sub formă de carte purtând numele de Softwar. După vreo o lună de vânzări Lowery a primit ordin să retragă cartea de pe piață. Exemplarele deja vândute se comercializează la mâna a doua la un preț de câteva sute de dolari bucata. Conferințele și interviurile sale sunt însă disponibile online.

Nu știu dacă e cazul să vă fac un sumar a ceea ce spune Lowery mai jos, până la urmă fiecare trebuie să-și facă treaba, să investească un pic de muncă, dar câteva concluzii le ofer și eu în limbaj non-ingineresc:

  • Proof of Work este singura tehnologie care a reușit să stabilească o legătură între lumea calculatoarelor și lumea reală, fizică, în sensul că a stabilit o barieră de intrare pentru cel care vrea să modifice ceva la un sistem informatic. Această barieră este constituită de energia care trebuie cheltuită pentru a participa la sistem, pentru a modifica sau adăuga informații. Cheltui wați ca să obții accesul la biți. Abia de câteva zile am înțeles ce vroia să spună Michael Saylor prin sintagma „Bitcoin is digital energy”.
  • Bitcoin este doar o primă aplicație, în zona financiară, a unei tehnologii care va avea multiple alte posibilități de folosire. Una dintre aceste oportunități este stabilirea identității unei persoane, astfel încât în mediul virtual chiar dacă pot exista să zicem 20 de Bogdan Herzogi unul singur este cel real.

Închei spunând că, în opinia mea, România ar trebui să abordeze înțelegerea tehnologiei Proof-of-Work și aplicațiile acesteia ca și chestiune de securitate națională. Eu voi milita pentru acest lucru.

One comment

  1. Explain to me proof of work without using Bitcoin

    ChatGPT

    Proof of Work (PoW) is a concept used in various systems to ensure that certain tasks are completed with a significant amount of effort, usually computational work, to prevent cheating or misuse. Here’s an explanation without referencing Bitcoin:

    The Basic Idea:
    Imagine a school where students can submit assignments electronically. The problem is, some students might try to cheat by submitting fake assignments or submitting multiple assignments under different names to get extra credit. To prevent this, the teacher introduces a rule: before submitting an assignment, students must solve a difficult puzzle. The puzzle is time-consuming and requires real effort, so students will only solve it if they’re serious about submitting their work.

    How It Works:
    The Challenge: The teacher gives a math puzzle to each student that is unique for every assignment. The puzzle is designed to be hard to solve but easy to check. For example, the puzzle might involve finding a number that, when multiplied by a specific number and divided by another, leaves a remainder of zero.
    Effort Required: To solve the puzzle, students must try many different numbers until they find one that fits the criteria. This could take them a while, but once they find the correct answer, they can submit their assignment with the solved puzzle.
    Verification: When a student submits their assignment, the teacher can quickly verify if the puzzle was solved correctly without redoing the entire puzzle themselves. If the solution is correct, the assignment is accepted. If not, it’s rejected.
    Prevention of Abuse: Because solving the puzzle takes real effort, students are discouraged from submitting fake assignments or trying to submit multiple ones under different names. It’s just too much work for little gain.
    Applications:
    Proof of Work can be applied in various contexts, such as:

    Email Systems: To prevent spam, some email systems require the sender’s computer to solve a small puzzle before sending an email. This makes it costly in terms of time and computing power to send large volumes of spam, while legitimate users won’t be affected much.
    Voting Systems: In an online voting system, proof of work could ensure that each vote is cast by someone who has put in a small amount of effort, making it difficult to flood the system with fake votes.
    Summary:
    Proof of Work is like a challenge-response mechanism where effort is required to prove that a task was done seriously. The challenge is hard enough to deter malicious behavior but easy to verify by others, ensuring trust and security in the system.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.