Oamenii Revoluției (II)

Săptămâna trecută am scris câteva rânduri despre modul în care Silviu Brucan și-a asigurat controlul mecanismului de propagandă în zilele Revoluției, impunându-și oamenii, pe Brateș (Froim Bernard) și Preda (Ellie Glotter) la cârma celor două instituții cheie – TVR și Radio București. Miza: crearea psihozei teroriste, justificarea lichidării fără judecată a familiei Ceaușescu, justificarea acaparării puterii de către grupul Iliescu-Brucan victorios în pseudo-războiul civil contra teroriștilor pro-Ceaușescu.

În scurta aplecare asupra dosarului Eugen Preda am dat peste o informație pe care o consider de interes public pentru că ea redă destul de bine modul în care serviciile occidentale de spionaj asigurau finanțarea persoanelor de interes. În anul 1986 în România comunistă a apărut o carte intitulată „Sferele de Influență” semnată Corneliu Bogdan și Eugen Preda. Această carte a fost tradusă în limba engleză și publicată în anul 1988 la prestigioasa Columbia University Press. Același lucru îl constatăm anterior cu Silviu Brucan căruia pe lângă cursurile puse la dispoziție la Darmouth Unversity i se traduseseră două cărți în limba engleză.

Acum dumneavoastră, de bună credință fiind, probabil că veți spune: „Bine dom’le, dar gospodinele americane așteptau cărțile lui Brucan ca pe cele scrise de Sandra Brown iar Brzezinski nu știa ce pioni să mute tabla mondială de șah până nu îi citea pe Corneliu Bogdan și pe Preda!” Bine, și eu am crezut că Brucan e un fel de John Grisham până i-am citit prima carte în care pe zeci de pagini interpreta niște tabele la nivelul unui student de anul întâi de facultate. Când i-am citit însă ultima carte, cea de memorii, lucrurile au devenit mai clare: tov. Brucan ne spune clar că veniturile în dolari din drepturi de autor îi permiteau ca OFICIAL să aibă acces la shopuri și la toate micile sau marile comodități pe care ți le asigura valuta forte. Conform propriilor aprecieri Brucan avea asigurat astfel un nivel de trai de tip „upper-middle class”. Așadar acesta era șpilul cu cărțile publicate în SUA de foștii tovarăși prieteni cu necuratul occident.

Că tot l-am pomenit, vă mai rețin timpul cu al patrulea nume din enumerarea de mai sus, după Brucan, Brateș și Preda, cel al lui Corneliu Bogdan. Nici Corneliu Bogdan nu s-a născut Corneliu Bogdan, ci Grumberg. Ca și Brucan, cu care se pare că nu prea s-a agreat personal, a avut frumoasă carieră diplomatică care a culminat prin postul de ambasador al României în SUA. Erau vremurile bune ale lui Ceaușescu, anii 70, vremurile de havereală cu președinții SUA și Europa Occidentală. Anumite relații ale lui Corneliu Bogdan puteau fi folositoare în acest context. Apoi brusc, occidentul și-a dat cu palma peste frunte realizând că Ceaușescu e un pantofar needucat și un dictator odios. Pe Ceaușescu l-au dat jos din căruța reginei iar Corneliu Bogdan s-a refugiat în profesorat și în scris. A rămas chiar în Statele Unite. Se întâmpla în ianuarie 1989. Ce se mai întâmpla în ianuarie 1989? Securitatea îl aresta pe tov. Mircea Răceanu (Bernat) acuzându-l că ar fi fost agent CIA. Are vreo legătură șederea prelungită a lui Corneliu Bogdan cu arestarea lui Răceanu, fostul său subaltern? Nu știm. Nu știu nici dacă cei doi au mai apucat să se vadă pentru că deși Mircea Răceanu a fost eliberat de Brucan în primele zile ale Revoluției iar Corneliu Bogdan a fost numit ministru adjunct de externe de către Iliescu în primul guvern FSN, Corneliu Bogdan a murit foarte repede, pe 2 ianuarie 1990. Locul său însă nu a rămas vacant pentru mult timp. În diplomația României de după 1989 își făcea loc un alt nume cheie al loviturii de stat din 1989: Aurel Dragoș Munteanu. Despre originile și legăturile sale, cu altă ocazie.