Opțiunea Samson – o avertizare, nu o deconspirare

În lumea relațiilor internaționale este destul de cunoscută deși rar discutată „Opțiunea Samson” respectiv disponibilitatea Israelului de a folosi arma nucleară împotriva dușmanilor în cazul unei înfrângeri militare decisive. Acest lucru necesită însă o nuanțare. Existența unui program nuclear israelian era cunoscută încă de la începutul anilor 1960, iar împotrivirea președintelui american Kennedy la acest program pare să fi decis punerea în mișcare a mecanismului ucigaș care a punctat pe 22 noiembrie 1963 la Dallas. Către publicul larg însă, primele mărturii asupra acestui program au venit prin intermediul lui Mordechai Vanunu care a deconspirat că în deșertul Negev, mai precis la Dimona, Israelul construiește armament nuclear. Vanunu a fost răpit de Mossad și condamnat la 18 ani de pușcărie. Nu a dat niciodată înapoi devenind în felul acesta un important militant pentru pace.

În 1991 însă, în cartea sa „Opțiunea Samson”, ziaristul american Seymore Hersh bazându-se, spune el, pe surse din aparatul de intelligence american și israelian a certificat nu numai existența programului nuclear al Israelului dar și disponibilitatea acestuia de a-l utiliza ca ultimă soluție în cazul în care statul Israel se află în pericol. E ceva deosebit aici, în afară de propensitatea Israelului spre conflicte neîntrerupte și prin urmare o probabilitate semnificativ mai ridicată ca o astfel de „opțiune” să fie activată la un moment dat? Până la urmă doctrinele militare ale tuturor țărilor deținătoare de arme nucleare prevăd folosirea acestora dacă statalitatea le este amenințată. În primul rând Israelul nu recunoaște și nici nu neagă (nu comentează) deținerea acestor arme și a refuzat semnarea oricăror tratate internaționale care ar permite monitorizarea acestora de către terțe părți, inclusiv de către organismele internaționale. Dar nu asupra acestui aspect doresc să atrag atenția.

M-am întrebat de ce Hersh, un ziarist imens și în același timp etnic evreu, a vorbit în public despre Opțiunea Samson? A dat peste o informație și a dorit să avertizeze publicul în stilul lui Vanunu? Mi se pare că lucrurile stau puțin diferit în cazul său. Să ne gândim puțin. În opinia mea, prin intermediul lui Hersh, establishmentul militar israelian a dorit să comunice lumii un avertisment. Ce folos să ai arma nucleară dacă lumea nu este convinsă că ești dispus să o folosești? În principiu, menirea unor astfel de arme nu este de a fi folosite, ci de a intimida. Pentru ca adversarii să fie intimidați, ei trebuie să înțeleagă 1. Că ai arma și 2. Că ești dispus să o folosești. Cu alte cuvinte, spun eu, prin intermediul lui Hersh s-a transmis tocmai acest mesaj. Nu vorbim așadar de o deconspirare, ci de un avertisment. CUI ERA ADRESAT ACEST AVERTISMENT?

Vedeți Dvs., la puțin timp după publicarea cărții lui Hersh, în presa internațională au apărut informații că ȚINTE PENTRU OPȚIUNEA SAMSON NU SUNT DOAR ADVERSARII MILITARI AI ISRAELULUI (se presupune vecinii, Iranul etc) CI ȘI CAPITALELE EUROPENE ȘI LUMEA ÎNTREAGĂ. Cu alte cuvinte, mesajul transmis a fost unul mult mai profund: „dacă statul nostru este în pericol, vom distruge întreaga lume, la fel cum Samson a dărâmat templul, murind și el dar distrugând totul în jur”.  Acest lucru a fost declarat  expresis verbis de istoricul și teoreticianul militar israelian Martin Levi van Creveld într-un interviu din septembrie 2003 acordat publicației săptămânale olandeze Elsevier. Referindu-se la Opțiunea Samson acesta a spus:

„Deținem câteva sute de focoase atomice și rachete și le putem lansa asupra unor ținte în toate direcțiile, poate chiar și la Roma. Majoritatea capitalelor europene sunt ținte pentru forțele noastre aeriene… Avem capacitatea de a doborî lumea după noi. Și vă pot asigura că acest lucru se va întâmpla înainte ca Israelul să dispară.”

Dar să mergem și mai departe întrebându-ne cum ar putea fi activată „Opțiunea Samson”? În principiu căile de livrare ale unei încărcături nucleare către inamic sunt trei: prin aer, de pe mare sau de pe uscat utilizând ca vehicule bombardiere sau rachete. Mai există însă o posibilitate despre care se vorbește doar în contextul unor „grupări teroriste” nu ca și politică de stat, respectiv amplasarea unor dispozitive nucleare de tipul „bombelor murdare” sau al „minelor” etc, în locuri strategice și acționarea acestora  de la distanță.

Bun! Haideți să încercăm să recapitulăm această grupare de informații, destul de densă de altfel. Repet: informații, nu speculații! Așadar avem un stat posesor de arme nucleare. Nefiind semnatar al tratatelor internaționale, statul respectiv nu a făcut obiectul inspecțiilor internaționale. Nu se știe câte arme nucleare are la dispoziție și UNDE anume sunt amplasate acestea. Nu știm dacă aceste arme se află amplasate exclusiv pe teritoriul statului respectiv. Știm de asemenea că doctrina acestui stat include folosirea acestora nu doar ca apărare în fața unui agresor, ci și ca pedeapsă împotriva celor care nu au dovedit suficientă receptivitate la nevoile sale. Mai mult decât atât, acest stat a dorit să comunice întregii lumi această atitudine. Acesta a fost scopul informațiilor „pasate” lui Seymour Hersh. 

Ce relevanță au toate cele de mai sus în contextul actualului război israeliano-americano-iranian? Din declarațiile fostului ofițer CIA John Kiriakou am aflat că în conflictul de 12 zile de anul trecut intervenția americană a fost declanșată de amenințarea israeliană că în lipsa acesteia Israelul va utiliza arma nucleară împotriva Iranului. Secretarul de Stat Rubio și Ministrul de Război Pete Hegseth ne-au declarat că implicarea SUA în noul conflict a fost decisă după ce a devenit clar că atacul israelian asupra Iranului devenise inevitabil. Având în vedere toate cele de mai sus întrebarea care se impune este: ce anume urma să atace de această dată Israelul în lipsa colaborării americane?