Recent o serie de înalți oficiali NATO și UE s-au apucat să reia problema dimensiunii economiei rusești. Chestiunea nu e simplă și în niciun caz de nasul unui „înalt funcționar” din actualele structuri de putere europene. De ce? Pe scurt, pentru că sunt proști. Într-o conversație avută recent cu un amic, îi punctam acestuia că pe o terță persoană pe care o adusese la o întâlnire selectă nu o ajută dibla. Vrând-nevrând, amicul mi-a dat dreptate, nu înainte de a puncta că asta se petrece „deși” respectivul deținuse în mai multe rânduri rangul de secretar de stat. Am corectat acel „deși” notând că la noi, ca și în tot occidentul, promovarea în politică a oamenii proști și șantajabili a ajuns politică de stat, acest lucru convenind de minune adevăraților conducători ai statului matrioșkă. Bun, închidem paranteza referitoare la prostie.
Ce spuneau mahării europeni? Că Rusia are o economie mai mică decât Belgia și Olanda, sau Spania, prostii de astea. Lăsăm deoparte rusofrenia, adică imposibilitatea logică de a privi Rusia ca pe un eșec economic și politic concomitent cu promovarea ideii că același stat ar fi un adversar de temut. Ne referim pur și simplu la datele economice. Într-un clasament al PIBului național cuantificat în dolari nominali Rusia ar avea a noua economie a lumii, la un nivel egal cu Italia. De bună seamă că dacă lucrurile ar sta cu adevărat așa, NATO ar fi cucerit demult Moscova. Indicatorul PIBului nominal este atât de imprecis încât nu poate fi luat în considerare de niciun economist onest. Prezumția acestui indicator este că că 1 dolar în SUA este egal cu 1 dolar în China (sau în orice altă țară) la cursul oficial. Consecințe: dacă yuanul se apreciază cu 20% față de dolar, economia chineză ar crește în termeni nominali cu 20% față de cea americană. Evident, o prostie. Dacă ar dori, chinezii și-ar aprecia mâine moneda cu 20%. PIB-ul lor nominal ar crește iar americanii … americanii ar tropăi de bucurie că economia chineză a pierdut din competitivitate.
Ghidul revistei „The Economist” cu privire la indicatorii economici, carte care a fost tradusă în limba română și care merită (totuși) cumpărată propune ajustarea PIB-ului cu paritatea puterii de cumpărare (PPP – purchasing power parity). Pe baza acestui indicator situația clasamentului economic al națiunilor se schimbă în mod semnificativ: China devine cea mai mare economie din lume, așa cum este și în realitate, SUA ajunge pe locul doi, iar Rusia saltă până pe locul 4, depășind Franța, Anglia, Germania și chiar Japonia. Acum mai venim către casă, dar suntem încă departe de adevăr.
Care este adevărul? În ceea ce privește cuantificare dimensiunii economiilor naționale adevărul este că o cuantificare în termeni monetari a devenit extrem de dificilă mai ales în climatul inflaționist actual. Războaiele comerciale, deprecierea deliberată a monedei proprii în scopul favorizării exporturilor și al limitării importurilor fac aproape desuet indicatorul PIB. Personal, într-un articol de specialitate propuneam corelarea PIB-ului cu un nou indicator similar ANCului (Activului Net = Active – Datorii) folosit ca metodă de evaluare a companiilor. Recunosc, mai e mult de lucrat, dar e o idee.
Pe de altă parte, într-o postare afirmam că economia Rusiei ar fi mai mare decât cele ale Germaniei și ale Franței luate împreună. Pe ce mă bazam? Cu siguranță nu pe indicatori monetari de tip PIB, pentru că aceștia am văzut unde ne duc. Mă bazam pe producția fizică. Când auzi afirmații (adevărate) că RUSIA E CAPABILĂ SĂ PRODUCĂ MAI MULTĂ MUNIȚIE DECÂT ÎN TOATE ȚĂRILE NATO LUATE LA UN LOC și că acest lucru nu poate fi corectat nici într-un orizont de timp de 4-5 ani, îți dai seama că modul de cuantificare al economiilor naționale este complet depășit. Oricâți bani ar tipări occidentul și i-ar aloca după cum ar considera oportun, nu ar putea acoperi o astfel de prăpastie de natură industrială. DA, ar putea tripla capitalizarea bursieră a oricărei firme, dar NU, nu ar putea rezolva problema concretă, a unităților produse fizic. Cum se pot evalua economiile naționale în acest caz? Aș îndrăzni să propun o orientare bazată pe producția fizică. Evaluarea cantității de energie produsă, a cantității de oțel, etc – indicatori care ne erau prezentați în toate anuarele statistice de pe vremea comunismului. Într-o astfel de paradigmă lucrurile ar sta cam așa:
La oțel lucrurile stau așa:
La numărul de automobile produse anual:
China a produs mai mult ciment în trei ani decât Statele Unite în întreg secolul XX.
Puteți continua Dvs cu statistici referitoare la producția agricolă – de la capete de bovine și porcine, la tone de cereale, etc. Sigur, se poate argumenta că în occident economiile au ca bază principală sectorul terțiar și nu cel industrial sau agricultura. Da, dar tocmai aceasta este una dintre probleme. Un sector în care de multe ori oamenii „mută paiul” este umflat artificial prin monetizare. Să dăm doar câteva exemple: dacă dormi acasă PIB-ul nu crește, la fel dacă atunci când pleci la București, dormi la un prieten. Dacă însă tragi la un hotel – hopa, ai crescut PIBul. Dacă îți faci un ceai de mușețel și te vindeci singur de o răceală – bine pentru tine, dacă însă cumperi un medicament – e bine pentru PIB. S-a realizat ceva bun din punct de vedere social?
Dacă rămânem la același sector, cel al sănătății publice, Grok ne prezintă următoarea realitate:
| Țară/Regiune | Pondere în PIB (%) | Sursa datelor |
| SUA | 17.6 | CMS |
| China | 7.19 | National Bureau of Statistics |
| Rusia | >7 (aprox. 7.1-7.5) | Statista , estimări 2023 |
| UE | 9.2 | OECD/Eurostat , |
Note explicative (conform Grok):
- SUA: Valoarea este cea mai ridicată dintre cele analizate, datorită sistemului privat dominant și costurilor ridicate ale serviciilor medicale.
- China: Creștere constantă, susținută de reforme în sănătate și îmbătrânirea populației.
- Rusia: Datele oficiale recente indică o pondere peste 7%, influențată de pandemia COVID-19, dar cu variații în estimări (de la 7.1% în 2020 la proiecții similare pentru 2023).
- UE: Media agregată pentru cele 27 de state membre; variază semnificativ (ex: Germania ~12.7%, Luxemburg ~5.7%). Cheltuielile guvernamentale reprezintă circa 7.3% din PIB , dar totalul include și sectorul privat
Cu alte cuvinte, SUA, o țară unde serviciile medicale sunt extrem de scumpe și inaccesibile pentru o mare parte a populației, are un PIB umflat tocmai de aceste costuri. Paradoxal? Nu, ci cât se poate de real.
Nu îmi propun să ofer soluții definitive în acest articol scris în mai puțin de o oră. Voiam doar să evidențiez precaritatea informațiilor vânturate în public și influența pernicioasă asupra unui public nepregătit.
În final mai vreau să mă opresc asupra unei zone în care cuantificarea în bani a avut un efect catastrofal. Mă refer la artă. Așa cum am mai spus-o în articolele și cărțile mele, rămân la convingerea că odată ce publicul a putut fi convins că o banană lipită pe perete poate fi considerată operă de artă, demoralizarea societății a intrat în fază acută. Odată ce orice devine artă, arta nu mai există, nu mai există frumos și urât – adică estetică, nu mai există bine și rău – adică morală. Or, acest lucru a fost realizat tot prin intermediul banilor. Dar trei linii trasate pe o pânză au devenit artă pentru că cineva, un milionar, a corupt mediul artistic oferind o sumă exorbitantă pe o astfel de inepție. Fără această influență nefastă (și deliberată) arta ar fi rămas artă. La fel, dacă nu am fi cuantificat totul în bani, în special în monedă fiduciară tipărită din nimic, poate în ziua de astăzi am fi avut o economie reală.
Ajunge ! E destul pentru o zi de luni.
Cy Twombly’s 1969 Untitled (Bolsena), tablou vândut cu 38, 7 milioane de dolari. Fiind vândut la licitație de Christie’s cu siguranță a crescut la creșterea PIB-ului american.
FOARTE bine-venită această analiză succintă! În primul rând, felicitări pentru că se pare că este prima abordare publică în limba română a conceptului PPP – purchasing power parity, din ce în ce mai des folosit în re-evaluarea economiilor mondiale pe criterii autentice.
PIB-ul pare a fi mai mult o găselniță globalistă menită să ”umfle în pene” economii precum Germania, Franța sau UK și să le aducă în fața Rusiei din motive propagandistice. Realitatea din Ucraina contrazice flagrant această propagandă. Pentru mine este evident că noțiunea de PIB este perimată în situația în care avem de-a face cu un război mondial al RESURSELOR. Mai pe românește, cine controlează resursele naturale (petrol, gaze, minerale, metale prețioase, etc.) va fi sus de tot în clasament. Și aici Rusia rupe tot. De aici și evoluția superioară a rușilor în clasamentul PPP.
La acest moment ar trebui introdusă și noțiunea de PARITATE a monedelor naționale în raport cu un coș de resurse, idee care prinde din ce în ce mai bine în contextul convertibilității monedelor pe plan internațional, ca alternativă mult mai obiectivă la paritatea clasică în aur. Și poate ar merita făcută o analiză ȘI sub acest aspect, ce zici Bogdan?
Dacă tot am ajuns aici, la paritatea în aur… Oare CE alt motiv există să se renunțe la ea? De ceva timp circulă în spațiul public din afara propagandei oficiale câteva informații disparate care mă pun serios pe gânduri. După victoria lui Trump din 2024 s-a făcut ceva vâlvă cu o auditare a rezervelor de aur de la Fort Knox de către DOGE-ul lui Elon Musk, existând ”suspiciuni întemeiate” că nu prea mai există aur autentic acolo. Nu s-a mai finalizat nimic, s-a pus batista pe țambal. Apoi mai există scandalul mușamalizat al depozitelor REALE de aur din City of London, unde se pare că bate vântul. Și la acest capitol, consider că mișcarea lui Liviu Dragnea de a cere repatrierea rezervelor de aur românești de la Londra a fost un atac frontal la globalismul european, prost jucat, și de aici i s-a tras DE FAPT lovitura de stat din 10 august și mai apoi condamnarea cu pușcăria. Mai avem de asemenea niște controverse cu privire la rezerva REALĂ de aur a Moscovei, și acolo sunt niște informații înnăbușite urgent de regimul lui Putin. Și aici aș corela povestea chiar și cu tezaurul românesc și afirmațiile rușilor că aurul românesc nu mai e acolo. Nu DOAR aurul românesc nu mai este acolo, se pare… Și la final, nu pot trece peste scandalul rezervelor de aur de la Vatican. Oare surprinde pe cineva dacă spun că și acolo sunt suspiciuni serioase că ar mai exista rezerve consistente?
Toate aceste informații au fost aruncate pe piață la momente diferite în ultimii 5 ani, dar NU pot ignora o anumită sincronicitate între ele. Mai pe românește: dacă într-adevăr nu prea mai este aur nici la Fort Knox, nici la Londra, nici la Moscova și nici la Vatican, păi… UNDE ESTE aurul planetei, fraților? Asta este o întrebare FOARTE grea DE FAPT, și cu răspunsuri tulburi și foarte întunecate. Iar subiectul ăsta ar merita o analiză documentată, doar că este FOARTE greu de obținut probe consistente.
Și ca să bat cuiul final în copârșău: tare mi-ar plăcea să pot cumpăra de la băncile naționale ale statelor lingouri de aur. Nici BNR văd că nu mai vinde. Iar prin străinătate a apărut o ”modă” absurdă, aceea a certificatelor de depozit de aur. Adicătelea tu nu cumperi efectiv aur cu care pleci în buzunar, ci cumperi un certificăcat care afirmă că deții acea cantitate de aur undeva într-un seif. Așa, și? Ej prost? Hârtia aia într-un context de crash bancar general nu are nici valoarea hârtiei igienice în aceeași cantitate, măcar hârtia igienică va folosi la ceva în acele vremuri maronii. Eu unul NU pun botul la vrăjeala asta. Auzi, cică din motive de ”securitate” a averii tale. Hai sictir…
Că tot veni vorba, așa de final, eu aș scoate din analiza de mai sus producția de automobile, care mi se pare un aspect de nișă, foarte discutabil. Dau ca exemplu Rusia, India, sau chiar UK, care nu sunt niște forțe în industria auto dar stau bine prin clasamentele marilor puteri economice. Din alte motive. Chiar și producția de oțel este oarecum irelevantă, cam pe același palier cu PIB-ul. Se pot da și aici exemple discrepante, dintre care Turcia este cel mai vizibil.
MULTE lucruri ne sunt ocultate deocamdată… Vestea bună este că încet-încet ies toate la iveală, chiar dacă Adevărul va fi în curând sinistru ca și codoaia cizmarului de la Scornicești.
Este frapant pentru mine cand vad grafice cu economia Chinei. E incredibil cat de puternica este din punct de vedere economic China, in comparatie cu restul tarilor. Si se pare ca aceasta tara se tot ridica, in timp ce alte tari scad…
Imi puteti spune domnule Herzog va rog frumos, este adevarat ca muncitorii si angajatii din China, sunt platiti foarte prost, asa cum se spune in presa mainstream?
Multumesc.
Domnule Herzog, am urmarit zilele trecute o emisiune cu dumneavoastra, pe canalul Youtube „Pe drept cuvant”. Urmaresc acest canal de ceva vreme, insa interviul, dezbaterea de la aceasta emisiune la care ati participat d-voastra mi s-a parut exceptionala. Ati spus lucruri foarte interesante, curajoase.
A fost o emisiune educativa si cred ca ar trebui sa fie vazuta de cat mai multa lume.
Mi-ar placea sa mai participati la astfel de discutii, cred ca avem ce-nvata de la dumneavoastra.
Mulțumesc. În viitorul apropiat va mai apărea un episod „Pe drept cuvânt”. Îl voi posta pe blog. Sper să fie la fel de interesant.
Excelent acest articol (ca mai toate de pe blog de altfel). Eu chiar m-am certat cu colegii mei mai tineri care au venit cu același „argument” propagandistic al PIB-ului atât în ceea ce privește Rusia cât și în privința României ante 1989 comparativ cu România de azi. Eu am susținut că PIB-ul nu este relevant; dacă pe mine mă tunde soția gratis sau frizerul cu 2 Euro iar pe colegul din Germania Stefan îl tunde frizerul cu 20 de Euro înseamnă că PIB-ul Germaniei este infinit sau de 10 ori mai mare decât al României? Iar aserțiunea că PIB-ul actual este de 10 ori mai mare decât cel din 1989 este chiar ridicolă. Chiar și dacă comparăm PIB-ul din 89 cu cel de acum în aur vedem că nu este vreo diferență substanțială. Dacă însă comparăm producția industrială sau agricolă vedem mai degrabă regres.