Sari la conținut

Regicid ritual – asasinarea familiei imperiale ruse (de Dimitri Kaliaghin)

În această noapte s-au împlinit 107 ani de la asasinarea familiei imperiale ruse.

În cartea mea Sincronicitate și Simbol în executarea lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu am prezentat circumstanțele asasinatului care a avut loc de Crăciun în 1989 și am investigat posibilitatea ca acesta să fi fost un omor ritual.

Pe cei care cred că o astfel de posbilitate ține de domeniul fantasticului îi invit să citească articolul de mai jos despre circumstanțele lichidării familei imperiale ruse în anul 1918. La rândul meu, în Sincronicitate și Simibol, susțineam că acest regicid este tratat de biserica ortodoxă rusă ca un omor ritual.

E un articol de dimensiuni mari, cât două-trei capitole de carte.

https://www.unz.com/article/ritual-regicide-the-martyrdom-of-the-romanovs-part-i

Mănăstirea Ipatiev – locul în care a fost întronată dinastia Romanov

Casa „Ipatiev” din Ekaterinburg – locul în care a fost adusă pentru a fi asasinată familia imperială

„În concluzie, „Casa lui Ipatiev” a fost aleasă de bolșevicii revoluționari din timp, cu premeditare clară. Casa a fost numită intenționat „Casa lui Ipatiev”, iar acest nume a devenit obișnuit chiar înainte de crimă. Această asociere a casei cu numele „Ipatiev” a fost un semnal clar din partea revoluționarilor că întreaga dinastie Romanov va fi sfârșită simbolic prin ritualul care trebuia să aibă loc între zidurile sale. „

Un comentariu la „Regicid ritual – asasinarea familiei imperiale ruse (de Dimitri Kaliaghin)”

  1. BINEÎNȚELES că execuția familiei imperiale ruse a fost un asasinat ritual. Dar ca să vedem pădurea, trebuie să ne distanțăm de copaci. Din păcate, atât istoria care ne-a fost predată și pe timpul comunismului dar și cea predată ulterior ”evită” să LEGE diferite evenimente între ele atunci cănd sincronicitățile sunt uluitoare. În acest fel, ni s-au arătat DOAR copacii însă nu și pădurea.
    Eu aș pleca în acest proces de ”developare” a imaginii pădurii de la clasicul dicton american ”follow the money”. Pentru că întotdeauna a existat un FINANȚATOR al diferitelor ”mișcări revoluționare” care au avut ca și consecință, printre altele, exterminarea familiilor regale din Europa, rând pe rând, în evenimente aparent fără legătură între ele și la distanță mare în timp unul față de celălalt. Adică definiția pur-sânge a sincronicității dacă este să ne luăm după Carl Jung.
    Surpriza mea a fost ca, mergând aproape detectivistic pe calea aflării sursei de finanțare pentru toate aceste evenimente, să descopăr că avem de-a face cu ACEEAȘI formă de organizare ocultă care avea și interesul suprem de a-și EXTERMINA – inclusiv ritualic – cel mai mare dușman, adică monarhiile europene. Spun INCLUSIV ritualic pentru că avem de-a face cu două aspecte ale problemei.
    Primul aspect este interesul financiar (agonisirea unor averi uriașe pe seama însclavizării popoarelor) și de dominație politico-socială prin puterea corupătoare a BANULUI. S-a dorit nici mai mult nici mai puțin decât CUCERIREA țărilor europene, rând pe rând, și re-orientarea lor către forme de conducere efemere care să depindă de bunăvoința FINANȚATORILOR. Este evident că monarhiile europene erau principalul obstacol în calea acestui obiectiv.
    Al doilea aspect este cel cu adevărat ritualic, deoarece ideea de monarh este cea a ”unsului lui Dumnezeu” pentru a conduce țara sau imperiul respectiv. Nu degeaba ritualul de înscăunare prevedea obligatoriu slujba de mirungere oficiată de cel mai înalt prelat al Bisericii respective. Ori cei care au FINANȚAT asasinarea monarhiilor s-au auto-declarat slujitori ai demonului care le-a oferit în schimb magia babiloniană a înmulțirii BANILOR. Iar dușmanul demonului este… unsul lui Dumnezeu, adică monarhul.
    Mai mult decât atât, cine va studia rolul REAL în societate al monarhiilor care încă mai există prin Europa va observa că TOATE aceste monarhii au un rol mai mult reprezentativ și simbolic, probabil ca urmare a unui pact făcut la un moment dat de fiecare dintre ele cu Dușmanul Finanțator.
    Cred că este inutil să adaug că astăzi acest Dușman finanțează la greu oroarea numită uniunea europeană. Care își propune, odată cu desființarea statelor naționale, să elimine din societate pentru totdeauna și monarhiile care au mai rămas, atât cât au mai rămas. În acest fel, se deschide calea liberă și fără obstacole pentru TOTALITARISM și DIKTATURĂ. A cui? A FINANȚATORULUI. Nu degeaba vorbea Călin Georgescu despre MAFIA FINANCIAR-BANCARĂ. Poate acum se înțelege mai bine această idee.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.