România se apropie de momentul 23 august … însă are o problemă

(sau Arafat e bun de țap)

Zilele trecute, cum și așa a trecut aproape neobservată fosta sărbătoare națională, mă gândeam la asemănările dintre 23 august 1944 și 22 decembrie 1989. Veți zice că vorbesc prostii, cele două mari sărbători ale românilor neavând nimic în comun. În 1944 au venit sovieticii cu tancurile pe când în 22 decembrie ne-am recâștigat libertatea. Poate da, știu și eu…? Uite unde găsesc eu oareșce asemănare: și în 1944 și în 1989 România s-a aflat într-o alianță politică pierzătoare. În momentul în care factorul extern conducător s-a dovedit a fi la capătul puterilor, clasa politică românească a schimbat macazul. Nu doar atât. Și într-un caz și în celălalt ȚAP ISPĂȘITOR a fost găsit conducătorul statului, Antonescu respectiv Ceaușescu – care au fost abandonați de întreaga societate, au fost blamați pentru eșecul național și au sfârșit în fața plutonului de execuție. Politrucii români care cu doar câteva zile înainte de 23 august deschideau șampanii cu ofițerii Wermacht-ului sau securiștii care derulau exporturile de armament prin 88-89 s-au afișat destul de senin la puțină vreme după loviturile de stat. A fost nevoie de parașutarea diviziei alogene de către Stalin, pentru ca clasa politică românească să simtă că are de dat socoteală pentru trecut. Din păcate însă au murit atâția oameni nevinovați. În 89 a fost și mai simplu.

Acum însă ne apropiem din nou de fundul sacului: România este într-o implozie demografică, jumătate din populația productivă a plecat din țară,  țara e plină de bătrâni cărora le e frică să deschidă plicurile în care vine „recalcularea pensiilor” … în fine, nu mai enumăr, știți despre ce e vorba. Mai grav, după 40 de ani se schimbă contextul internațional. UE este un proiect falimentar economic, politic, moral. Economic pentru că economiile europene au devenit neimportante față de China, SUA, India, Rusia, politic și moral – de ce să mă leg: orașele care arată ca în Africa și Orientul Mijlociu, cenzura, pervertirea copiilor? 

Ce să facă românul în atare situație? Într-un fel ar întoarce armele… dar e cam devreme. Plus că are două probleme: prima – pe plan internațional nu îl bagă nimeni în seamă, problemă gravă și dificil de rezolvat; doi – nu are un țap ispășitor.  Nu avem un Antonescu sau un Ceaușescu pe care să dăm vina pentru eșecul liberalismului. Asta nu e puțin lucru. Academicianul francez Rene Girard a scris cărți întregi despre rolul salvator pe care îl joacă mecanismul țapului ispășitor, singurul capabil să facă posibilă calmarea tensiunilor sociale în vremuri de criză.  Așadar, avem nevoie de țap.

Cine ar fi un bun țap ispășitor? Prima dată m-am gândit nu știu de ce la Andrei Pleșu, pe care să-l belim ca simbol al intelectualului român adulator al occidentului. Doar că notorietatea lui Pleșu ține cam cât semnalul la Orange , adică dispare la 5 km după ce ai trecut granița. Plus că Pleșu e prea dodoloț și poate fi simpatic, poate ar plânge în sala de judecată. Cine atunci? Iliescu e prea bătrân, Băsescu e prea obraznic, un vagabond care îți scuipă mașina la semafor iar când te dai jos la el îți și cere 10 lei. Nuuu, Băsescu ar trece la timp în cealaltă tabără. Cine? Ar mai fi păluga aia de la USR care a candidat la președinte, reprezentativă pentru tinerii frumoși și liberi, dar am uitat cum o cheamă, ar mai fi băiatul lui Caramitru, dar ăla e bou, nu e țap… Am găsit: Arafat. ARAFAT E BUN DE ȚAP!  Nu e român, e nesimțit – ca venitură a avut tupeul să închidă românii în casă, e cel puțin complice la crimele din pandemie și  reprezintă perfect ocupantul cu instituțiile din subordinea sa. E perfect. Dacă aș reprezenta statul profund românesc, aș aprecia potențialul de țap ispășitor al  lui Arafat și l-as promova în viitoare campanie prezidențială. Ulterior ar urma bineînțeles să-l terminăm.

Din păcate tartorii statului profund nu l-au citit pe Rene Girard și nu înțeleg treaba asta cu țapul ispășitor. Nu au pregătit omul pe care să putem da vina în viitor. Totuși, dacă aș fi Ciolacu sau Simion nu m-aș bucura prea tare la mirajul furajului pentru că, vedeți Dvs., și capra neagră tot capră rămâne.