În anticiparea lansării volumului 1917 – Dezlegarea enigmei revoluției „ruse”, eveniment ce va avea loc cel mai probabil în data de 20 decembrie, publicăm astăzi interviul realizat de Ferenc Almássy cu Nikolai Starikov, pentru portalul media Vișegrad Post. Interviul abordează într-o maineră directă tema relațiilor dintre Rusia și Europa Centrală și de Est.
Interviul a fost acordat la Timișoara, în luna mai, cu ocazia lansării cărții „Naționalizarea Rublei – Calea spre Libertatea Rusiei”
Lectură plăcută!
În primul rând vă mulțumesc pentru acest interviu. Am avut oportunitatea să ne întâlnim la Timișoara cu ocazia lansării ediței în limba română a cărții Dvs. „Naționalizarea Rublei – Calea spre Libertatea Rusiei”. Aș începe cu o primă întrebare: cum este să trăiești în Rusia, într-o democrație neliberală?
Aţi pus din prima întrebarea-cheie. Pe de o parte, folosind mecanismele de piaţă, Putin a restabilit o parte semnificativă a puterii de stat şi a redat în mare parte Rusiei rolul ei pe arena internaţională. Astăzi, în Rusia, situaţia este contradictorie: pe de o parte, o politică externă puternică, încrezătoare, pe de altă parte, urmarea modelului de economie mondială, adică americană, în sfera economică internă. După părerea mea, se poate afirma că oportunităţile pe care le-a avut economia liberală pentru refacerea ţării sunt epuizate la ora actuală. Avem nevoie de o nouă politică economică de noi persoane care să o pună în aplicare. Aş vrea să subliniez că atunci când vorbesc despre persoane noi, am în vedere un nou premier, noi guvernatori, noi forţe politice. Aceştia trebuie să completeze activitatea preşedintelui pe care eu îl consider unul dintre cei mai buni politicieni din istoria Rusiei.
Sunteți președintele propriului Dvs partid Partidul Patriei Mari. Acest lucru înseamnă că aveți propriul Dvs drum sau doriți să lucrați cu partidul lui Vladimir Putin, o personalitate pe care se pare că o admirați?
Politica este arta posibilului şi orice forţă politică este creată pentru a ajunge la putere. Noi susţinem politica preşedintelui nostru, Vladimir Putin. În schimb, ne opunem politicii economice practicate de Guvern. Evoluţia proceselor politice din Rusia din ultimele decenii poate fi caracterizată în felul următor: după prăbuşirea Uniunii Sovietice, la putere s-au aflat liberali absolut „liberali”. Toate acţiunile întreprinse de ei nu au urmărit interesele Rusiei, ci ale SUA. Datorită acţiunilor lui Putin, în locul acestor liberali la putere au venit liberali patrioţi. Ei sunt dispuşi să se opună politicii americane pe arena mondială, dar nu sunt pregătiţi să desfăşoare o politică internă suverană. Şi acest fapt duce la situaţia periculoasă în care desfăşurarea unei politici interne suverane poate fi imposibilă, întrucât economia noastră se află într-o stare precară din cauza continuării cursului liberal. De aceea, după părerea mea, în politică trebuie să apară persoane noi şi forţe politice noi pentru a schimba politica internă a ţării. Eu aş numi aceste forţe patriotice şi printre ele se numără, fireşte, şi Partidul Marea Patrie.
Partidul Dvs se prezeintă ca un partid al apărarării Rusiei, dar mai ales in mass media occidentală, Rusia este prezentată drept un agresor, nu o victimă, iar exemplele sunt multiple: Crimeea, Donbass, exercițiul militar Zapad, provocările din zona baltică. Deci se află Rusia cu adevărat în defensivă?
Vă propun să analizăm faptele. Din 1945 până în 1990 în Europa au existat două Germanii. Asta înseamnă că pe teritoriul Europei au trăit două popoare germane diferite? Este evident că nu. În anul 1990, un stat l-a înghiţit pe celălalt şi astăzi avem un stat german unitar şi un popor german unitar. Acest lucru a fost posibil datorită faptului că Uniunea Sovietică, adică Rusia, a organizat acest proces şi nu i-a pus piedici. În prezent, noi nu înţelegem de ce Europa pune piedici aceleaşi tip de integrăre, doar că a poporului rus. În politică este hilar să vorbim despre recunoştinţă, însă ne-am dori să vedem, în primul rând, din partea Germaniei şi a întregii Europe de Est, căreia nu i-am pus piedici în schimbările politice întreprinse, o oarecare formă de recunoştinţă. Ca să înţelegi mai bine situaţia noastră: Hitler a atacat Uniunea Sovietică. Pentru ca un tanc german să ajungă până la Moscova avea nevoie de câteva zile de deplasare neîntreruptă. Astăzi, de la graniţa Rusiei cu Ucraina până la Moscova sunt 350 de kilometri. De la bazele americane din regiunea baltică până în oraşul meu natal, Sankt Petersburg, sunt mai puţin de două sute. Trupele americane, trupele NATO se află acum mult mai aproape de centrele noastre economice, politice şi culturale. Întrebarea care se pune este: cine şi unde se deplasează şi cine este potenţial agresor? Dacă politicienii occidentali ar fi fost într-adevăr îngrijoraţi de posibilitatea izbucnirii unui război și ar fi vrut să-l evite, ei ar fi trebuie să facă o centură de state centrale independente. În schimb, ei au încălcat toate obligaţiile pe care ţările occidentale i le-au dat lui Gorbaciov, iar infrastructura NATO s-a apropiat foarte mult de Rusia. În jurul graniţelor noastre se amplasează aşa-numitul scut antirachetă. La întrebarea noastră privind menirea lui, ni se răspunde la nivel de grădiniţă că este amplasat împotriva rachetelor nord-coreene şi iraniene. Evident, dacă acest scut ar fi fost amplasat împotriva Iranului şi Coreii de Nord, atunci două lucruri ar fi fost sigure: în primul rând, aceste ţări ar fi avut astfel de rachete şi, în al doilea rând, sistemele antibalistice ar fi trebuit să se amplaseze direct la frontierele Coreii de Nord şi Iranului, nu în România, Bulgaria şi Polonia. De aceea, dacă e să continuăm această pseudo-logică transmisă de politicienii americani, atunci scopul reînzestrării armatei ruse este apărarea Europei de invazia extratereştrilor. Poate va avea loc. Iar noi avem forţe armate bune. Sau, de exemplu, trebuie să ne protejăm de baronii drogurilor din Columbia.
Ați spus că Europa Centrală ar trebui să aibă un fel de neutralitate, să se constituie ca o zonă tampon. Care este opinia Dvs despre situația actuală a Grupului de la Vișegrad și a acestei zone din Europa?
Comportamentul este diferit. Cea mai îngrijorătoare pentru noi este poziţia Poloniei. Însă, pe de altă parte, noi, realiştii, înţelegem că, din păcate, deciziile politice în Europa nu se iau nici în Bucureşti, nici în Budapesta sau Varşovia şi nici măcar la Bruxelles, ci în Washington. Drept urmare, preşedintele nostru încearcă să ajungă la o înţelegere cu cei care stabilesc cursul politicii europene. Însă, în locul unei înţelegeri, asistăm la apropierea contingentelor militare de frontierele noastre. Deşi, pentru acele state despre care vorbim ar fi fost mult mai avantajos să aibă o poziţie neutră. Atunci când ţările din Europa de Est au intrat în alianţa militară Pactul de la Varşovia, asupra lor a fost îndreptată infrastructura militară, inclusiv arma nucleară a Statelor Unite. În prezent, din cauza aflării acestor state în NATO şi a desfăşurării pe teritoriile lor a sistemului antirachetă, asupra lor va fi îndreptată automat maşina militară rusească, inclusiv arma nucleară rusească. Care este diferenţa? Eu nu văd ca securitatea acestor state să fi crescut sau să se fi îmbunătăţit în urma faptului că asupra lor a fost îndreptată o altă armă nucleară. Prioritatea a fost cu totul alta: nicio armă nucleară să nu fie aţintită asupra ţărilor din Europa de Est. Atunci când americanii sperie din nou Europa cu pericolul rusesc ar trebui ca fiecare să-şi pună următoarea întrebare: ce-i trebuie Rusiei de la Europa? Are nevoie Rusia de teritorii europene? Avem noi pretenţii teritoriale faţă de Polonia, România sau Bulgaria? N-am avut niciodată. Polonia are nişte fantome istorice şi potenţiale pretenţii faţă de noi. Noi nu avem niciun fel de pretenţii faţă de Polonia. Noi doar dorim să refacem unitatea poporului nostru. Nu atentăm la teritorii străine.
Asta înseamnă că doriți să luați înapoi și alte părți din Ucraina sau părți din Țările Baltice în care se găsesc mari comunități rusești?
Fiecare epocă istorică dictează anumite forme de integrare. Înainte, un imperiu includea în el un anumit teritoriu. Şi acest teritoriu devenea parte a respectivului imperiu. Existau state care se aflau într-o anumită dependenţă de marile imperii, dar îşi păstrau independenţa. Şi atunci o formă de luptă a unor imperii cu altele a fost dezmembrarea statului inamic prin crearea pe teritoriul său a unui număr cât mai mare de state mici „independente”, care, în final, au devenit dependente de un jucător geopolitic important. Ca de exemplu în prezent, când statele europene independente se subordonează Statelor Unite ale Americii. De aceea, putem să afirmăm că, în momentul de faţă, chiar dacă se păstrează atributele exterioare ale independenţei, precum preşedintele, drapelul şi stema, în Europa nu există state independente în mod real. Nimeni nu spune că Europa a fost ocupată legal de Statele Unite, însă, în fapt, americanii o conduc. De aceea, când cineva afirmă, în prezent, că vrem să includem teritorii în componenţa statului, cred că vorbeşte în termeni caracteristici pentru secolul trecut. Noi vrem să ne restabilim influenţa pe aceste teritorii şi să punem capăt influenţei adversarilor noştri geopolitici, în cazul dat SUA, care a dus la izbucnirea unor conflicte armate. Poate că în Europa Occidentală nu toţi ştiu că Ucraina, Rusia şi Belarus sunt trei state populate, în fapt, de acelaşi popor. Ucraina nu a existat ca stat în istorie. Este un proiect artificial al Imperiului Austro-Ungar, care are şi o dată concretă de iniţiere: la sfârşitul sec. al XIX-lea. Un fapt interesant: în SUA se tipăreau ziare ale imigranţilor de pe aceste teritorii ale Imperiului Austro-Ungar. Dacă vă uitaţi într-un astfel de ziar veţi vedea că, până la o anumită dată din a doua jumătate a sec. al XIX-lea, ei îşi spuneau ruteni sau ruşi. Şi deodată, în acelaşi ziar a apărut denumirea de ucraineni. Adică, ieri a fost rutean, astăzi s-a transformat în ucrainean. Aşa ceva este imposibil. Ucraina a fost creată şi este sprijinită, în prezent, de americani pentru a fi un stat antirusesc şi rusofob. Imaginaţi-vă că la frontiera Ungariei, de exemplu, ar fi apărut un stat a cărui ideologie ar fi drept scop distrugerea Ungariei. În acest stat ar fi trăit unguri, limba de stat ar fi fost un dialect al limbii maghiare, cu un număr mare de cuvinte germane şi româneşti. Iar limba maghiară tradiţională ar fi fost interzisă. Ea nu ar fi fost studiată în şcoli. Ar fi fost interzisă la televiziuni şi la radio. Toţi cei pentru care maghiara ar fi fost limba maternă, adică 98%, ar fi fost obligaţi să scrie toate documentele în această nouă limbă, care conţine multe cuvinte străine. Şi toate acestea pe fundalul unei propagande uriaşe că întreaga populaţie a acestui stat este alcătuită din ucraineni, nu din unguri, iar ungurii şi-au bătut joc de aceşti ucraineni pe parcursul întregii istorii. Aceasta este situaţia în prezent.
Înțeleg punctul Dvs de vedere, dar dacă milioane de oameni spun ca sunt o națiune, cine le poate interzice acest drept? Națiunile se nasc și mor. Poate că dintr-un punct de vedere nașterea națiunii ucrainiene poate fi considerată artificială, dar ea, acum, există. Ce e de făcut? Contestați dreptul ucrainienilor de a avea un stat?
În prezent, oamenii află despre apariţia unei noi naţiuni de la televizor. Lor li se relatează acest fapt. Este un proiect absolut artificial, iar milioane de oameni nu pot să spună nimic. Altfel, am putea să tragem concluzia că, în anul 1933, 80 de milioane de nemţi au vrut dintr-odată, nu se ştie din ce motiv, să-i ucidă pe evrei, comunişti şi să ocupe întreaga Europă. Este evident că această decizie nu a fost luată de zecile de milioane de nemţi, ci de un cerc restrâns de nazişti, ajunşi la putere. De aceea, afirmaţia că milioane de oameni participă la procesul de creare a unei noi naţiuni este doar o speculaţie politică. Pe oamenii simpli îi interesează lucruri simple: ei vor să aibă un serviciu bun, un salariu bun, să-şi crească copiii şi să trăiască în pace. Însă lor li se inoculează furia, care, în perspectivă, trebuie să ducă la război. Timp de şase ani, nemţilor li s-a inoculat ura faţă de slavi, ţigani, evrei şi comunişti. Ce s-a întâmplat după aceea? Naziştii au educat oameni pregătiţi să ucidă fără milă. În Ucraina, deja de două decenii, se duce o propagandă asemănătoare. A crescut o generaţie pregătită să ucidă. Şi, în momentul de faţă, ea ucide oameni în Donbass. În Donbass nu luptă ruşi împotriva ucrainenilor. Acolo luptă unii împotriva celorlalţi reprezentanţii aceluiaşi popor. Sunt persoane cu prenume şi nume de familii pur ruseşti care luptă de partea Ucrainei. La fel cum sunt persoane cu numele de familie specifice regiunilor ruseşti din sud, care astăzi se numesc statul ucrainean, care luptă de partea Donbassului. Ei vorbesc una şi aceeaşi limbă. În majoritatea celor mai brutale batalioane ucrainene se vorbeşte limba rusă. Politicienii ucraineni vorbesc în ucraineană doar în faţa camerelor. Cum se închide camera, ei încep să vorbească în limba rusă, care pentru ei este limba maternă.
Am înțeles opinia Dvs cu privire la Ucraina, dar nu credeți că Europa Centrală pe care ați dori să o vedeți neutră, a devenit parte din NATO, iar Ucraina dorește acum același lucru, tocmai pentru că Rusia nu a manageriat bine sfârșitul Uniunii Sovietice și nu a fost capabilă să dezvolte relații noi cu aceste țări?
Noi am stabilit cu aceste ţări un nou tip de relaţii timp de peste două decenii. Nu ne-am amestecat în politica internă şi, la presiunea Washingtonului, am practicat relaţii comerciale păguboase pentru noi cu Ucraina, căreia i-am livrat gaze la un preţ foarte mic. În final, am obţinut un stat ostil la frontierele noastre şi rachete NATO, care pot ajunge în capitala noastră în câteva minute. Noi nu mai putem, nu mai vrem şi nu vom mai continua o astfel de politică.
Ce ar trebui făcut la nivel diplomatic si la ale niveluri pentru ca Europa Centrală să devină neutră din nou? Cum putem avea un nou start între Rusia și Europa Centrală? Ce ar trebui făcut dinspre partea rusă?
Ca realist politic, voi spune: Rusia trebuie să se înţeleagă cu SUA. Iar SUA nu pot şi nu vor să se înţeleagă cu noi, pentru că scopul final al politicienilor americani nu este menţinerea păcii în întreaga lume, ci menţinerea cu orice preţ a dominaţiei sale, chiar şi prin declanşarea de conflicte militare.
Aveți o opinie cu privire la „Inițiativa celor Trei Mări (Intermarium/ Three Seas Innitiative), un proiect care prevede o rețea de gazoducte si NLG care să lege cele trei mări – Baltica, Adriatica și Marea Neagră?
În prezent, gazoductele reprezintă un instrument politic. Am fi bucuroşi dacă ele s-ar construi doar pentru ca gazele să poată ajunge din punctul A în punctul B. Însă, înţelegând că ele se construiesc în scop geopolitic, noi vom susţine acele trasee ale gazoductelor care sunt în interesele noastre şi ale Europei. Şi ne vom opune încercărilor americanilor de a construi gazoducte care să ne scoată din procesul politic european. Apropo, americanii fac exact acelaşi lucru. De aceea, Rusia şi Europa nu pot nicidecum să construiască a doua ramificaţie a gazoductului Nord Stream 2 şi gazoductul sudic South Stream, care, iniţial, a fost blocat de Bulgaria, după care de Macedonia, unde, „în mod neaşteptat”, au izbucnit proteste. În prezent, se intenţionează construirea acestui gazoduct prin Turcia.
O ultimă întrebare: Nu credeți că lumea devine multipolară și că Europa Centrală ar putea deveni unul dintre acești poli? În acest caz, nu ar fi în interesul Rusiei să sprijine acestă emancipare cu scopul de a scoate regiunea de sub dominația occidentală?
Ne pronunţăm pentru o lume multipolară, întrucât este mult mai stabilă. După părerea mea, trebuie să sprijinim procesele europene care au drept scop final crearea în întreaga Europa sau într-o parte a ei a unui nou punct de putere la scară globală.
Traducere în limba engleză