Uite-l pe Pumnea!

Pe 13 iunie 1990, când răzmerița anti-Iliescu era în toi, a existat un moment nostim: după ce au răsturnat mașini și au dat foc la cauciucuri protestatarii au năvălit spre TVR care era văzută atunci, pe bună dreptate, ca principalul instrument politic de manipulare al opiniei publice. În curtea televiziunii unii din cei puși pe scandal l-au reperat pe comentatorul sportiv Cornel Pumnea care venise să comenteze meciurile de la Campionatul Mondial.

„Uite-l pe Pumnea!” a urlat unul și vreo zece oameni au început să-l fugărească prin curtea instituției. Pumnea și-a luat o porție destul de zdravănă de picioare în cur, ba chiar cred că i-au spart și capul. Dacă îmi amintesc bine, a apărut ulterior bandajat în studioul TV spunând cam neconvingător: „Dar am dat și eu”. Eu și gașca, aflați la vârsta liceului, ne spărgeam de râs. Îi antipatizam pe Pumnea și pe Graur, comentatorii sportivi standard ai TVR pe care îi asimilam cu Dinamo București și cu tot ce a însemnat această instituție înainte și după 89. Pe lângă dinamovismul lor sportiv și extrasportiv îi disprețuiam și pentru calitatea îndoielnică a comentariului. Îmi aduc aminte cum Graur ne-a informat că Alina Astafei „va da naștere unei ființe umane”.

Na, mi-am adus aminte de momentele acestea de dimineață, când m-am trezit nervos pentru ce pățisem azi-noapte. Știți ce am pățit azi-noapte? Azi noapte m-am trezit pe la ora 3.40 și am butonat la televizor să văd dacă a început meciul Olanda-Maroc. Am dat pe Antena 1, postul care transmite meciurile. Imbecilitățile lor obișnuite, nimic deosebit. „O fi pe Antena 3?” îmi zic. Băi și greșesc, dau pe Antena 3 FMM. Era acolo întreg bordelul lor jurnalistic. O tagmă mai abjectă e greu de găsit. Nici nu mai are rost să povestesc subiectele abordate în cele două-trei minute cât am rezistat. Putea fi orice. Uite, aici voiam să ajung. Jurnalismul ăsta de studio și toți papagalii îngrozitori care îl deservesc au reușit să redefinească breasla. Dacă în trecut se presupunea că jurnalistul trebuie să informeze publicul, undeva în secolul XIX-XX cu asistența maeștrilor manipulatori de tipul lui Bernays, s-a făcut o mutație clară spre manipulare. Jurnalistul nu mai informa ci manipula, „dezinforma” dacă doriți. Acum, noile tehnologii îngreunează mult o astfel de misiune. Legătura între informație și public se stabilește direct, pe fb, tik-tok, instagram. „Influensării” cum le spune și numele, au o priză incomparabil mai mare decât Ciuvică &Co care trebuie să-și miște oasele în studiourile TV. Totuși, s-a găsit un rost și pentru generația veche de jurnaliști. ROSTUL LOR NU MAI ESTE CEL DE A MANIPULA, ÎNTRUCÂT NU MAI SUNT CAPABILI SĂ INFLUENȚEZE OPINIA PUBLICĂ, CI DE A JUSTIFICA ȘI A ACOPERI CRIMELE SISTEMULUI. Ei sunt de fapt complici la ruinarea țării, : „Da dom’le trebuie să luăm un sistem de două miliarde din Germania/Franța/Israel” „Trebuie să dăm gazele”, „E normal ca alegerile să fie anulate, ce vreți să vină extremiștii?! Ne plac valorile europene!” „Vin rușii” „Janc, categoria janc.”. În fine, le știți și dumneavoastră textele.

Lumea s-a obișnuit, poate pe bună dreptate, să înjure politicienii. Pentru mine însă, cel puțin la fel de vinovați sunt ăștia, justificatorii. Așa că, la următorul 13 iunie, dacă nu mă găsiți acasă, să știți că sunt în curtea televiziunii căutându-l pe Pumnea.

Editare ulterioară: S-au găsit unii să spună că nu era vorba de Pumnea așa că m-am pus să caut înregistrarea. Uitându-mă acum îmi pare rău de bietul om, amintirile erau mai hazlii. De la min 20.00 la 22.30.

Foarte interesant că sunt infinit mai numeroase materialele cu minerii din 14-15 decât cele cu scandalul din 13 iunie. Nu mă surpinde.