Un interviu cu Igor Panarin

Igor Panarin: “În Octombrie 1917, scenariul de rezervă pentru salvarea țării a funcționat”

Traducere de Bogdan Herzog

Un binecunoscut analist politic vorbește despre modul în care generalii monarhiști au făcut revoluția proletară din 1917 și de ce adevăratul nume al lui Stalin este Przhevalski.

Capturarea poștei și a telegrafului în Petrogradul revoluționar nu a fost organizată de Lenin, ci de Generalul Potapov împreuna cu Stalin și
Dzerzhinski, spune Igor Panarin, profesor universitar și președintele asociației Spetsnaz. Un interviu în care Generalul KGB Igor Panarin prezintă  versiunea sa despre cum generalii țariști patrioți au preluat puterea de la Kerenski și au transferat-o către al Doilea Congres al Sovietelor, despre Troțki ca agent al MI6, cine a oprit mișcarea masonică a “albilor” și secretul nașterii lui Stalin.

Igor Panarin vorbește despre cum revoluția proletară a fost înfăptuită de generali țariști. 

Астапкович / РИА Новости

Photo: © Vladimir Astapkovich, RIA Novosti

– Igor Nikolaevici, astâzi este cea ea 101 aniversare a Marii Revoluții din Octombrie. Foarte recent, ați prezentat viziunea Dvs asupra cauzelor și mecanismelor ascunse din 1917, menționând că puciul din octombrie a putut fi organizat datorită spriinului unor generali patrioți. În acest caz ați pornit de la prezumția că Stalin a fost fiul ilegitim al călătorului Nikolai Przhevalski. Pe ce se bazaează această ipoteză îndrăzneață?

– În primul rând se bazează pe o izbitoare asemănare înre Iosif Stalin și Nikolai Przhevalski. Acum câțiva ani treceam pe lângă monumentul acestuia amplasat în Grădinile Alexandru din St. Petesburg și un cuplu de cca 40 de ani, probabil turiști, pășea în spatele meu. Am auzit soția spunându-i pe soțului “Uite, i-au ridicat un monument lui Stalin.” M-am întors și le-am spus “Acesta nu e Stalin!” Cine, atunci? Au fost surprinși când le-am spus:”Przhevalski”.

Dar mi-am amintit cât de izbit am fost de greu explicabila asemănare între marele călător și “conducătorul națiunilor”: același profil recunoscibil, aceiași mustață stufoasă, umerii largi cu epoleți, care de departe pot fi luați drept epoleți de generalissim. Bineînțeles că nu există evidență documentară a unei legături de sânge între Przhevalski și Stalin. Nu există informații arhivate și ștampilate în acest sens…. Totuși, atunci când am devenit interesat despre aceast subiect, am primit o informație de la o persoană de încredere – anume că Nikolai Mikhailovici Przhevalski s-ar fi oprit pentru odihnă în Gori, la începutul primăverii anului 1878, într-un loc în care Ekaterina Geladze, viitoarea mamă a lui Stalin, servea drept cameristă. Există în continuare dispute cu privire la locul în care Przewalski ar fi petrecut intervalul de tip respectiv (iarana – primăvara anului 1878), dar Gori rămâne una dintre ipoteze. Și atunci de ce nu s-ar putea ca faimosul om de știință, charismatic și cu o înfățișare atrăgătoare, să fi fost atras de foarte tânăra Ekaterina Geladze, care avea 20 de ani?

Să ne amintim cine a fost Przewalski. El nu a fost numai un cercetător și un descoperitor, ci și un extraordinar ofițer de informații, general maior în Statul Major al Armatei Ruse, însărcinat în repetate rânduri cu misiuni guvernamentale rafinate. În același timp, în expedițiile sale riscante efectuate în Asia Centrală, nu a murit nici măcar o singură persoană, ceea ce este absolut unic în istoria marilor desoperiri geografice. Un alt detaliu caracteristic: amândoi, Przewalski și Stalin au avut o memorie fenomenală. Iosif Visarionovici cunoștea numele, prenumele și paronimicul tuturor comandaților săi de divizie, din timpul Marelui Război de Apărare a Patriei, și erau vreo 2000 de ofițeri. În ceea ce-l privește pe Nikolai Mikhailovici, ca ofițer de informații, trebuia să memorizeze o mulțime de informații ce nu puteau fi puse pe hârtie în timpul călătoriilor prin Asia Centrală. Era nevoie întâi să memorezi totul și abia la întoarcere să scrii.

În al treilea rând: am studiat traiectoria viitorului conducător al națiunilor și am ajuns la concluzia că dacă ar fi fost vorba numai de șansă, nu și de sprijinul anumitor forțe, este improbabil ca Stalin să fi devenit Stalin. Dacă însă acceptăm teoria mea, atunci misterul se descompune și întreaga viață a acestei persoane atât de neobișnuite devine extrem de clar.  

Îmi amintesc că pe timpul Uniunii Sovietice am citit memoriile Generalului Locotenent Alexei Ignatiev „Cincizeci de ani în uniformă”. Eram departe de a mă gândi că Stalin ar putea fi fiul lui Przewalski, dar am fost deja izbit despre cum un aristocrat de geniu, un om care provenea din una dintre famiile princiare cheie ale Rusiei Imperiale, Ignatiev și fratele său, au format baza viitoare rețele de informații a lui Stalin.  De ce? Să ne amintim că tatăl său, Alexei Pavlovici Ignatiev, a fost guvernator și avea vederi de extremă dreaptă, iar unchuil său Nikolai Pavlovici Ignatiev, care fără să tragă un singur foc de armă a atașat imperiului pământuri vaste în Extremul Orient, a fost ministru de interne al imperiului și de fapt, unul dintre întemeietorii “Batalionului Sacru” o organizație secretă monarhistă, înființată pentru a combate teroarea revoluționară, după asasinarea Împăratului Alexandru al II-lea în 1881. Nepoții lui, pe care i-am menționat deja, au devenit oamenii cheie ai serviciului de spionaj militar rus la Paris și Berna și i-au oferit lui Stalin un sprijin extraordinar. Se pune întrebarea dacă nu au existat și alte puncte de intersecție în viețile lui Ignatiev și Iosif Visarionovici, despre care nu știm și care nu sunt vizibile la suprafață.

Dacă acceptăm că versiunea nașterii lui Stalin nu este complet lipsită de bază, atunci bucățile din puzzle încep să se îmbine iar imaginea de ansamblu prinde contur: Februarie, Octombrie 1917, chiar și duelul din Berna al lui Allen Dulles cu Stirlitz (negocierile secrete dintre reprezentantul “aliaților” Dulles și înalții reprezentanți ai SS-ului au format baza serialului “17 Momente ale unie Primăveri– not. ed)[i]. Apropo, există și o versiune care spune că Stirlitz este o reprezentare colectivă a fraților Ignatiev și a rezidenței lor în Europa, care a funcțonat excepțional în Elveția. Doar o mână de oameni au putut conduce această rezidență de la finalul secolului XIX. La un anumit punct, cheia rezidenței din Europa i-a fost transmisă lui Stalin, pentru că, în opinia mea, era fiul lui lui Przewalski, un ofițer de informații excepțional, care alături de alți demnitari, făcea parte din “Batalionul Sacru”.

De aici – explicația pentru succesul lui Stalin în 1917 în lupta cu Troțki (Leyba Bronstein), care fusese recrutat de serviciul britanic de informații MI-6, chiar când se afla în Statele Unite. Nimeni altcineva – nici Lenin, nici alți faimoși revoluționari – nu au avut un sprijin atât de puternic cum a avut Iosif Visarionovici.


[i]Negocieri la care am făcut referire în debutul capitolului – „Operațiunea Gladio” din „Integrarea în Turnul Babel” 

“Îmi amintesc că am fost izbit de greu explicabila asemănare dintre marele explorator și „conducătorul națiunilor”: același profil ușor de recunoscut, mustața stufoasă, umerii largi.”

Photo: Public Domain, commons.wikimedia.org / Public Domain, commons.wikimedia.org

“ÎN CADRUL ARMATEI ȘI ÎN MINISTERUL DE INTERNE S-A FORMAT UN GRUP DE PROFESIONIȘTI PATRIOȚI”

– Dacă Stalin a fost conștieint de originea sa de ce a ascuns-o? Între revoluționarii bolșevici, sângele nobil nu era considerat o rușine: Lenin, Chicherin, Zhdanov, Dzerzhinskyi și Malenkov, etc… au aparținut clasei nobiliare.

– Cred că acesta este al doilea sau al treilea nivel de adâncime al operațiunilor. După 1905 a devenit clar că țara se îndrepta spre mișcări radicale. De aceea, cred eu, a fost creatăo strategie de rezervă, de dedublare a imperiului, despre care știau literalmente doar câțiva oameni dedicați. inițiați ai acestor procese. Stalin a fost inițiat abia în jurul anului 1912. Acesta este punctul meu de vedere, pot fi contrazis. Este posibil ca și înainte de 1912 Stalin să fi avut deja niște informații însă nu avea imaginea completă. Nu a fost atras, pentru a nu “arde” înainte de a veni momentul. Dar să ne amintim că au existat preziceri că evenimente catastrofice se vor produce la 36 de ani după 1881. ( Potrivit ciclurilor de 36 de ani înregistrate în istoria rusă de la moartea regelui-reformator: 1881, 1917, 1953, 1989– Ed.). Prin urmare nu numai britanici, masonii și alții asemenea lor s-au pregătit din timp pentru evenimentel din 1917, ci și, spun eu, două structuri patriotice din cadrul Imperiului Rus. Acestea au pregătit propriul lor plan de acțiune care a funcționat în Octombrie 1917.

– Când vorbiți despre “două structuri patriotice” vă referiți în primul rând la spionajul militar? 

– Da, spionaj militar dar nu numai. În trecut am avut o experiență interesantă – am predat timp de patru ani la Academia de Conducere a Ministerului Afacerilor Interne, pentru structurile de conducere și rezervă ale ministerului. Pentru a face cursurile cât mai interesante am încercat să studiez cât mai mult posibil lucrările și materialele asupra activităților pre-revoluționare, întocmite de Ministerul Afacerilor Interne al Imperiului Rus. Adevărul este că acele structuri pe care astăzi le numim FSB, FSO etc au funcționat și la vremea respectivă ca părți ale Ministerului de Interne Țarist. În paralel  existau structuri ofensive de spionaj, care purtau această denumire. Când, în 1906, Peter Stolypin (care apropo făcea și el parte din “Batalionul Sacru”) a devenit Ministru de Interne, a ordonat serviciului de spionak extern să afle care au fost sursele externe pentru Prima Revoluție Rusă[i]. Principala concluzie a investigației a fost ca masonii au pus la dispoziție majoritatea fondurilor pentru revoluție. Din câte apreciez eu, la acest moment, în cadrul serviciilor de spionaj militar și în cadrul Ministerului Afacerilor Interne a fost format un grup de profesioniști patrioți îngrijorați de soarta imperiului. Ei sunt cei care au dezvoltat scenariul de acțiune pe timp de criză. Ne amintim cu toții că in cadrul Departamentului Securității (o structură din cadrul Ministerului Afacerilor Interne însărcinată cu investigațiile prolitice ed.), au fost făcute încercări de a prelua controlul asupra mișcării revoluționare. Dar accentul principal a fost totuși pus pe dezvoltarea propriului proiect în caz de criză și de colaps a impariului. Principala preocupare – un astfel de scenariu să nu iasă în evidență. 

– Stolypin a făcut parte din acest proiect?

“De ce credeți că a fost omorât?” Locotenent Colonelul de jandarmi Georgy Metz a sumarizat toate informațiile provenite din rezidențele europene. Pe această bază a fost pregătit un raport pentru Împăratul Nicole al II-lea. Studiul lui Metz a fost intitulat “Asupra Esenței și Scopurilor Societății Mondiale a Franc-Masonilor”. În plus față de locotenent-colonel, Ratayev șeful contraspionajului, a participat activ la colectarea informațiilor pentru raport (a pregătit o notă separată in intitulată “Implicațiile anti-statale ale renașterii francmasoneriei în Rusia și nevoia unei lupte speciale împotriva acesteia”  – n.ed.). Se presupunea că principala lovitură auspra lanțului masonic, atât pe plan extern cât și interm, urma să fie aplicată în 1911. Regele a plecat în vacanță în Crimea iar Stolypin, deja prim ministru, i-a raportat că documentul relevant este pregătit și că este necesar să se treacă la acțiune. Nicolae al II-lea și-a dat aprobarea de principiu, dar a cerut să se aștepte întoarcerea sa din Crimea, apoi urmând să se înceapă.

Dați-mi voie să vă amintesc că  Peter Arkadyevici Stolypin a fost omorât la Kiev când regele și familia s-au întors din Crimea și participau la festivitățile de inaugurarea a unui monument decicat lui Alexandru al II-lea. În principiu l-ar fi putut omorî pe suveran, dar potrivit legendei, Stolypin deja grav rănit, l-a acoperit pe acesta și i-a spus cp este “bucuros să moară pentru rege”. Peste câteva zile loialul prim-ministru s-a stins din viață. Astfel, francmasonii și britanicii au blocat linia de investigație întreprinsă de Metz și Ratayev. Ulterior, aproape toți ofițerii și generalii implicați au fost îndepărtați din sistemul Ministerului Afacerilor Interne. Ultimul dintre cei implicați în această poveste a fost condamnat de Stalin în 1937 ca și inamic al poporului, dar de fapt pentru participarea la asasinarea prim-ministrului țarist.

Datorită interacțiunii dintre serviciile de contraspionaj și cele ale spionajului militar a fost creată o anumită sinteză de informații și personal între aceste servicii. Ei au creat un scenariu de rezervă pentru salvarea țării. O strategie a fost încercarea de a depăși blocajul intern din cadrul imperiului  pentru a-l determina pe țar să acționeze  mai ferm. Dar împăratul a fost indecis așa că a fost nevoie de cea de-a doua strategie.


[i]Se face referire la Revoluția din 1905

“Da, la Moscova, cremlinul a fost asediat de cadeți și s-a tras, dar vreau să subliniez că în 95% din marile orașe totul s-a petrecut foarte pașnic.” 

Photo: Yakov Vladimirovich Steinberg, magazine “Our Heritage”, 1988; The Great Russian Revolution of 1917 – Pg., 1917. Public domain, commons.wikimedia.org

“ÎN 89 DIN CELE  97 DE MARI ORAȘE ALE RUSIEI AUTORITATEA A TRECUT LA BOLȘEVICI FĂRĂ SĂ SE TRAGĂ UN SINGUR FOC DE ARMĂ”

– Credeți că în februarie 1917 masonii au preluat puterea în Rusia? Dar un număr considerabil de membri ai Guvernului Provizoriu nici nu și-au ascuns apartenența la lojile masonice: nici Kerensky,  nici Miliukov, nici Prințul Lvov. Dacă francmasoneria a fost o structură globală, a cărei amploare depășește cu mult granițele Imperiului Rus, cum au putut să o depășească două mici organizații patriotice, char având legături cu serviciile secrete? 

– Cred că acesta este unul din secretele globale, care nu vor fi niciodată complet destăinuite. Când am învățat în școala sovietică,  ni s-a spus de genul lui Lenin, care în noaptea de 25 Octombrie 1917 a capturat poșta și telegraful. Dar Lenin, care de abia se întorsese la Pterograd din Finlanda, era capabil de așa ceva? Apropo, anul acesta sărbătorim centenarul GRU[i]. Dar acesta nu a apărut de nicăieri. Eu cred că în 24-25 Octombrie, în capitala Imperiului Rus au acționat detașamente de forțe speciale care apoi au primit denumirea de GRU. Atunci a acționat spionajului militar condus de generalul Nikolai Potapov. Cineva trebuie să se ocupe de tot, iar Potapov, ca ofițer rus de informații experimentat, membru al Directoratului General al Statului Major, era perfect potrivit pentru acest rol. Cât despre Lenin, el nu a participat la pregătirea deloc acestor raiduri – la începtu a fost la Razliv, apoi s-a mutat la Helsingfors ( actualul Helsinki– ed.), de acolo – la Vyborg. Deciziile politico-militare au fost luate în principal de către Stalin și Felix Dzerzhinski. Felix Edmundovici a preferat în general ca în această perioadă să conlucreze cu Stalin.

În vara lui 1918, o conspirație britanică a fost expusă la Moscova (așa numitul caz Lockhart, urmare căruia, șeful misiunii britanice, Robert Lockhart, a fost arestat și extrădat din RSFSR alături de  faimosul ofițer de informațiiSydney Reilly și de alții; după cum scriau ziarele sovietice la vremea respectivă, conspirația condusă de diplomați britanici și francezi viza capturarea Consiliului Comisarilor Poporului de către o parte din trupele sovietice mituite și instaurarea unei dictaturi militare la Moscova” Ed.). Totul se explică simplu: când britanicii au realizat că au fost înfrânți, au început să organizeze Războiul Civil din Rusia; cu ajutorul lui Fanny Kaplan, au încercat să-l îndepărteze pe Lenin și să-l instaureze în locul acestuia pe agentul lor, Troțki. Astfel au încercat să preia din nou controlul complet asupra situației așa cum făcuseră în Februarie 1917, când ambasadorul britanic George Buchanan nu ezita să-I de ordine directe agentului să Pavel Milyukov, membru al Guvernului Provizoriu. Totuși echipa Stalin – Dzerzhinski nu le-a dat posibilitatea de a-și realiza intențiile.

Cum au reușit să-I înfrângă pe englezi? Acesta este încă un secret istoric. Scenariul din Octombrie 1917 a venit ca o surpriză completă pentru aceștia. Este suficient să spunem că în 89 din cele 97 de mari orașe rusești puterea a fost preluată de bolșevici fără să se tragă un singur foc de armă. Într-adevăr, la Moscova, Kremlinul a fost luat cu asalt și s-a tras, însă în 95% din marile orașe totul s-a întâmplat pașnic. În St. Petersburg, potrivit unor surse, totul s-a limitat la 6 răniți, care nu prea au reușit să escaladeze gardul Palatului de Iarnă . În afară de aceasta, a fost o operațiune specială unică. Tehnicile aplicate atunci, ca și acum, sunt foarte importante și câteodată sunt declanșate sub forma unor evenimente precum reunificarea Crimeei cu Rusia sau protecția în fața agresiunii în cazul Osetiei de Sud. 


[i]Seviciul de spionaj militar

Am să fac o digresiune: în 2009 am avut oportunitatea să vorbesc la un nivel destul e înalt, în fața unor consilieri ai unor oficiali de top din cadrul Republicii Populare Chineze care au participat la prezentarea mea. Îmi amintesc că am fost întrebat: de ce în August 2008 Rusia a acționat așa cum a făcut-o? Am răspuns că într-adevăr, serviciile secrete americane se așteptau la cu totul altceva din partea noastră. Auditorii m-au corectat: nu numai americanii dar și servciile chineze credeau același lucru. Adică se așteptau să nu intervenim. Dar noi nu numai că am intervenit dar apropaepe că am ajuns la Tbilisi.

Totuși prin comparație cu 1917, acesta e un caz minor. Dar acum 101 ani ne-am confruntat cu o foarte serioasă încrengătură de conspirații: în primul rând un complot de palat (în spatele căruia se aflau marii duci), al doilea – complotul masonic, al treilea – cel liberal, în fine – trădarea generalilor țariști (Nikolai Ruzsky, Mikhail Alekseev, Lavr Kornilov și așa mai departe). Și deodată – abia trece jumătate de an, și începe revoluția din octombrie, iar situația se modifică dramatic. Este chiar uluitor cum așa ceva s-a putut întâmpla. Cred că așa ceva nu s-ar fi putut petrece fără sprijinul unor puteri superioare într-o anumită măsură. Aceste forțe ajută, dar nici fără profesionalismul unor anumite detașamente speciale, care în octombrie 1917 au capturat poșta, telegraful, stațiile de tren, podurile, nu s-ar fi întâmplat nimic. Dacă ar fi început să curgă mult sânge și s-ar fi petrecut confruntări serioase, scenariul ar fi putut avea un rezultat foarte diferit. Țara, cel puțin, a îmbrățișat o cale de dezvoltare mult mai favorabilă decât cea pe care i-o pregătiseră francmasonii.

Aș dori să vă amintesc că Decembriștii plănuiau să împartă Rusia în 15 părți, iar planurile lor au fost parțial realizate abia în 1991. Acest plan încă nu a fost abandonat: masonii acționează și își urmăresc obiectivele pe termen lung. Dar cred că în opoziție cu aceștia, s-a dezvoltat o elită globală etatist-patriotică, care nu acționează întotdeauna într-un mod deschis. Stalin a fost proiectul unei astfel de elite.

“Când britanicii au realizat că puternice forțe necunoscute li se opuneau în spatele fațadei reprezentate de Lenin, au organizat atentatul de pe 30 August 1918″


Photo: Public domain, CC BY-SA 4.0, commons.wikimedia.org


“LUI LENIN I S-A OFERIT ROLUL DE LIDER. I-AU SPUS: DACĂ NU REUȘEȘTE TE VOM EVACUA.”

– Prima încercare de a răstruna Guvernul Provizoriu a fost întreprinsă în Iulie 1917. După înfrângerea încercării bolșevice, care apropo, s-a sfârșit cu o serioasă vărsare de sânge (se crede că aproximativ 400 de oameni au murit la Petrograd), Lenin și alți lideri proeminenți bolșevici au fugit în Finlanda. Se poate afirma că între Iulie și Octombrie 1917 Stalin a fost cel care a administrat partidul?

– Da, dar să nu-l uităm pe Dzerzhinski, al cărui rol l-am menționat deja. De fapt Stalin a fost responsabil de tot, dar dacă examinăm traiectoria sa trecută, vom înțelege că ocuparea poștei, a telegrafului etc nu fac parte de loc din profilul său. Aici se poate citi rolul cheie jucat de Generalul Potapov si de alți oameni mai puțin vizibili din serviciile secrete militare (potrivit datelor oficiale Genralul Potapov însuși și-a oferit serviciile bolșevicilor cu mult îninte deluna octombrie prin prietenul său din tinerețe socialistul Mikhail Kedrov– ed.). Potapov, Stalin și Dzerzhinsky au determinat cursul principalelor evenimente din Octombrie 1917, dar, în același timp, organizatorii loviturii de stat au avut înțelepciunea să nu-l aducă în prim plan pe Iosif Visarionovici. Cred că au procedat corect. La vremea respectivă forțele externe erau încă extrem de puternice și Lenin a trebuit să joace rolul unei figuri intermediare de tranziție. A gestionat-o perfect. 

– A fost informat Lenin de rolul său sau a fost lăsat cum “în ceață” după cum se spune

– Eu cred că nu a fost informat pe de-a întregul. Roata evenimentelor lansate în iarna lui 1917, i-a dat oportunitatea de a se retrage din joc. El s-a întors din Rusia prin Elveția de abia în Aprilie, iar după o lună a sosit Troțki. Lev Davydovici a fost luat din America de către britanici – care îl recrutaseră în prealabil. Pentru aceștia Troțki a fost o soluție de rezervă pentru cazul în care Kerenski ar fi făcut brusc o mișcare greșită. În acest caz revoluția din Rusia urma să fie condusă de Troțki. Lenin a fost ales ca un contra-proiect de către forțele patriotice, din moment ce Stalin încă nu era pe deplin cunoscut ca polemist și nu era considerat un lider ideologic. Vladimir Ilici a fost necesar ca o contragreutate la agentul MI-6 Troțki. Când britanicii au realizat că puternice și necunoscute forțe patriotice îl utilizau pe Lenin, au organizat încercarea de asasinat din 30 August 1918. Dar chiar și aceasta le-a luat timp. Au fost uluiți de ce se întâplase în Octombrie și nu înțelegeau cine era adevăratul organizator al acestui proces. Ulterior au inițiat câteva contra-atacuri: în primăvară începe răscoala Corpului Cehoslovac, apoi, aproape simultan,  afacerea Lockhart și atentatul lui  Fanny Kaplan. Stalin era încă în umbră la vremea respectivă, așa ca nu l-au lovit.

– Se știe că în Octombrie 1917, o parte considerabilă a bolșevicilor, condusă de Kamenev și Zinoviev au fost împotriva loviturii, argumentând că revoluția burgheză nu își epuizase momentul, iar comuniștii nu trebuiau să se implice în guvernare. Și practic doar Lenin singur i-a forțat pe bolșevici să preia puterea.

– Da, în acest contex este dificil să negi rolul pozitiv jucat de Lenin. Cu atât mai mult cu putea sta ascuns până în ultimul moment. Cred că i s-a oferit rolul de lider. Iar în cazul în care nu reușeau.. l-au putut asigura că: “Te vom scoate din Petrograd”. În noaptea de 24 nu doar Aurora era andocată în Petrograd, la Podul Nikolaevsi, dar și alte vapoare ale Flotei baltice: două distrugătoare Amur   și Khoper, yahtul Zernitsa și cuirasatul “Zorii Libertății” la bordul căruia se aflau 3000 de marinari. Acestea erau căile de scăpare în caz de eșec. În caz de succes “vei deveni șeful guvernului sovietic”. Lenin a putut să își asume sau nu acțiunea. Iar Vladimir Ilici a luat decizia să își asume acest risc împreună cu Stalin. Și acest lucru merită respectat. 

– Dacă rămâneți la versiunea Dvs, cum a reușit generalul-maior Potapov să stabilească contactul cu Stalin? Doar bazându-se pe faptul că viitorul lider al popoarelor era fiul lui Przhevalski? Sau Stalin avea o experiență în poliția secretă țaristă, după cum au afirmat în repetate rânduri istoricii liberali?

– Mai întâi haideți să ne uităm cine era Nikolai Potapov. Este vorba de un excepțional ofițer de informații, care a acționat în Coreea în timpul Războiului Ruso-Japonez. A fost atașat militar adjunct în Viena, apoi rezident în Muntenegru, și în fapt, a participat la două teatre militare – în Asia și în Europa, în Balcani. Cred că la un moment dat, au existat persoane (poate Generalul Feldmareșal Contele Dimitri Milyutin sau altcineva) care l-au adus pe Potapov la Stalin. Presupun ca acest lucru s-a întâmplat pe teritoriul Abhaziei, și nu degeaba iubita reședință de vară a lui Stalin a fost amplasată ulterior aici. 

– Și când s-ar fi putut întâmpla toate acestea?

– Cred că în intervalul 1910-1917, mai ales după începutul războiului din 1914. Când englezii au reușit să atragă Rusia într-un conflict global imperialist, a devenit clar că evenimentele începeau să se îndrepte în direcția unei crize, inclusiv pe frontul politic intern. Cel mai probabil, în această perioadă a început să fie activat un scenariu de rezervă, pentru cazul prăbușirii imperiului. Totul a trebuit să fie pregătit în mai puțin de trei ani.

– Și care dintre generali, cu excepția lui Potapov, ar fi putut participa la conspirația patriotică din 1917? L-ați menționat pe Ignatiev, dar aceasta era la un nivel foarte înalt. Cine altcineva?

– Generalii Alexander Verkhovsky (Ministrul de Război în guvernul Provizoriu, general de brigadă al Armatei Roșii, împușcat în 1938– nota editorului), Mikhail Bonch-Bruyevici (viitorul comandant de divizie sovietic, decedat în 1956– n. ed.), Alexei Manikovski (arestat în Palatul de Iarnă alături de miniștrii Guvernului Provizoriu, dar eliberat aproape imediat, a devenit șeful departamentului central de aprovizionare al Armatei Roșii și a devenit șeful Academiei Militare, decedat în 1920 –n. ed.), Vladimir Cheremisov ( emigrat, decedat în Franța după 1937– approx. pcs.) și așa mai departe. Și mai ales să nu uităm că Potapov a avut doi frați.

Sau să ne amintim de Konstantin Globachov, șeful departamentului de securitate din Petrograd. În ianuarie 1917, într-un raport secret întocmit pentru Ministrul Regal de Interne  Alexander Protopopov el cerea arestarea tuturor viitorilor membri ai Guvernului Provizoriu. “Momentul politic amintește de ajunul (Revoluției) din 1905” scria Globachov. Ce indică aceasta? Că serviciile de contraspionaj aveau o imagine clară despre ce se întâmpla? În termeni moderni, am spune (că Globachov) era șeful serviciului de contraspionaj. Acest om avea în mâinile lui toate urmele și numele conspiratorilor. Dar nu l-au ascultat. Așa că am avut o lovitură de stat. Ce ar fi trebuit să facă Globachov după aceasta? Ca ofițer patriot, cred că, ar fi putut ajuta în lupta contra francmasonilor, dar cel mai probabil a fost oprit prin încarcerare (șeful poliției secrete din St. Petersburg a fost eliberat cu puțin înaintea evenimentelor din Octombrie  – ed.). În exil Globachov a publicat o carte “Adevărul despre Revoluția Rusă”, în care spune că era gata să-l aresteze pe Kerensky încă din 1915, dar nu a fost lăsat să o facă. 

Asta s-a întâmplat, în Rusia cu puțin înainte de revoluție: s-a format un grup patriotic, un anumit cerc de funcționari de stat, care au acționat câteodată împreună, câteodată individual. Dar a existat un efect de sinergie care a condus spre evenimentele din Octombrie.

„FAIMOASA OPERAȚIUNE “ÎNCREDEREA” A LUI POTAPOV 

“Dar generalii, chiar dacă au conceput o lovitură de stat în toamna lui 1917, ar fi putut cu greu prelua puterea în propriile mâini”. Să ne amintim care era atitudinea unei părți copleșitoare a societății față de generalii de la vârf. Și atunci au decis să transfere puterea bolșevicilor?

– Au pornit de la realitatea existentă. Nu au înființat un un partid să-I spunem “Rusia Mare” căruia să-i înmâneze frâiele puterii. Pur și simplu nu a fost timp pentru aceasta. Serviciile secrete au înțeles planurile oponenților noștri externi și algoritmul lor de acțiune.

Lovitura trebuia să fie unică și dură – nu existau alte opțiuni. Unica forță independentă din Rusia rămăseseră bolșevicii și cel de-Al Doilea Congres al Sovietelor căruia îi putea fi transferată puterea cu o legitimizare ulterioară. Construcțiile ideologice ale bolșevicilor și sloganurile lor politice nu i-au îngrijorat pe luptătorii anti-masonici. A fost singurul mod de a salva țara de la haos și colaps.

– Și conspiratorii nu urmau să-I termine pe bolșevici, imediat ce aceștia și-ar fi jucat rolul?

– Să ne amintim că la începutul lui 1917, bolșevicii aveau doar 24.000 de membri. Partidul Socialist Revoluționar (eserii – n.tr) avea să spunem un milion. De fapt generalii i-au făcut pe bolșevici – bolșevici, adică adevăratul partid al majorității. I-au dat un impuls organizatoric și l-au transofrmat dintr-o organizație minusculă într-o forță călăuzitoare. În cursul evenimentelor care au urmat, o parte din generali au fost integrați în structurile sovietice de stat, iar o parte au emigrat. Să nu uităm că după Octombrie lupta nu s-a sfârșit – exista în continuare conflictul cu Troțki, care reprezenta un proiect cu totul diferit. Ideile “Batalionului Sacru” erau apropiate de filonul monarhist-ortodox, și nu puteau să nu vină în conflict cu principiile internaționalismului proletar. Dar asta deja era ceva secundar, prima sarcină era salvarea țării de la colaps, ceea ce în principiu era posibil.

Soarta ulterioară a generalilor este cunoscută. Alexei Igantiev a servit URSS până în 1947, după care a trăit într-o pensie bine-meritată încă 7 ani. Nikolai Potapov

s-a pensionat în 1938 ca general de brigadă și a decedat în 1946. Asta înseamnă că acești oameni au fost mai mult sau mai puțin integrați: unii au făcut parte din structuri deschise, iar alții din structuri închise care ajungeau până la Stalin personal. Alții nu s-au putut integra – același Globachov a plecat în exil, dar nu a devenit un oponent al puterii sovietice. Dar toți și-au împlinit sarcina: statul a fost salvat de la dezintegrarea totală și adunat sub o comandă unitară sub forma Uniunii Sovietice.

Apropo să nu uităm că Potapov a fost acela care a condus faimoasa operațiune “Încrederea”. Cred că de fapt a fost o operațiune comună a lui Potapov și Stalin deși nimeni nu a oprit participarea lui Artur Artuzov (unul dinte fondatorii serviciilor sovietice de spionaj și contraspionaj – ed.). Astfel mișcarea masonică a albilor a fost oprită, cel puțin la limitele exterioare. Cred că abordarea serviciilor secrete rusești și activitatea lor din anii 1905-1910 a jucat un rol aici. În special pentru că principala lor zonă de operațiuni era Parisul. 

– Apoi, în URSS au reușit să-i extragă nu numai pe  Sydney Reilly sau Vasily Shulgin, dar și pe Boris Savinkov (în timpul Operațiunii Sindicat-2).

– Da, Savinkov, ca lider al emigrației albe, a fost atras in Uniunea Sovietică care era înconjurată de multe curente și forțe anti-statale. În principiu Savinkov poate fi considerat proiectul numărul 2 după Troțki – cu diferența că Lev Davidovici își desfășura activitățile din interior, iar Boris Viktorovici din exterior. Aceste operațiuni “Încrederea” și “Sindicat” nu au analogie. Este improbabil că ar fi putut fi realizate de nou-veniți din cadrul ofițerilor informații sovietice. Aici se simte mâna experimentată a lui Potapov.

– În opinia Dvs, Savinkov s-a sinucis aruncându-se pe fereastră sau a fost eliminat? Am citit că un Chekist cu numele amuzant de Syroezhkin l-a prin pe Savinkov de picioare (un domn decorat cu ordinul Steagul Roșu, va fi împușcat în 1940– ed.), dar nu a putut să-l țină și acesta s-a prăbușit în curte.

– E greu de spus. Ambele sunt posibile. Să înțelegi că ai fost prostit și folosit este o serioasă traumă psihologică. Savinkov era o personalitate puternică, un terorist experimentat și un organizator abil, dar și-a pierdut viziunea, iar aceasta poate fi cel puțin un motiv psihologic pentru sinucidere. 

 “Dar Yakov Slashchov[i]și-a găsit puterea de a se întoarce în Rusia Sovietică și chiar de a preda sub comandă roșie”

– Da, și a fost împușcat în 1929 de către Lazar Kolenberg,  un cadet de la Școala de Infanterie din Moscova. Dar eu cred că moartea lui Yakov Slashchov a fost de asemenea unul din momentele de luptă între cele două proiecte menționate mai sus. E foarte asemănătoare operațiunilot troțkiste. Slashchov-Krymsky a fost un militar foarte talentat care a realizat că proiectul roșu stalinist funcționa spre beneficiul patriei. S-a întors în URSS și a antrenat în mod profesionsit personalul de comandă, ceea ce a fost foarte important în pregătirea pentru războiul care urma să vină. Astfel de persoane care înțeleg subtitlitățile afacerilor militare și au experiență europeană au fost extrem de benfice conducerii sovietice. Deși amănuntele încă ne scapă, faptul că ordinul de lichidar a lui Sashchov a venit de la troțkiști mi se pare aproape evident.


[i]General-Locotenent, unul dintre comandanții de vârf ai „armatei albe” a lui Wranghel pe frontul din Crimea. S-a întors din exil în Uniunea Sovietică în anul 1921. A jucat un rol decisiv în convingerea altor lideri ai emigrației albe pentru alăturarea la proiectul sovietic. 

“Dacă lupta împotriva lui Troțki nu ar fi fost amânată un deceniu, am fi fost cu mult mai bine pregătiți pentru Marele Război Patriotic” 

Photo: Public Domain, commons.wikimedia.orgS

Stalin i-a scris mamei sale: „SĂ TRĂIEȘTI 10 MII DE ANI, MAMĂ DRAGĂ”

– Mulți dintre generalii pe care i-ați menționat drept conspiratori au participat la crearea Armatei Roșii.

– Da, ei au creat e fapt Armata Roșie, ei au semnat Pacea de la Brest ( care a fost propusă de Generalul 

Verkhovski membrilor Guvernului Provizoriu pe  18 Octobrie, 1917– ed.). După nefericita poveste a “Ordiunului numărul 1”[i]emis de francmasoni, prin care se impunea alegerea comandanților militari de către soldați, armata rusă a fost distrusă, tranșeele s-au golit, iar dezertorii s-au împrăștiat în întreaga țară. În esență armata a încetat să mai existe iar Rusia era amenințată de intervenția externă. Prin urmare a fost creată o nouă armată, Armata Roșie, organizată de generalul Dmitry Parsky ( a murit de tifos în 1921– ed. n.). Cu ani înainte, în 1905, acesta fusese detașat la cartierul general și pregătise un raport cătr țarul Nicolae al II-lea cu privire al necesitatea reformării armatei. Apropo, am citit personal decizia împăratului asupra memorandumului înaintat de Parsky: ”Este foarte literat. Trimite-ți-l comandant de regiment în Siberia”. A plecat, dar a început războiul, Dmitry Pavlovich a avansat, a devenit comandant de corp de armată, apoi de armată. În memoriile sale Bonch-Bruyevici amintește despre o conversație cu Parsky după revoluție – cartea a fost publicată în 1963 și de atunci nu am mai văzut-o. Dimitry Pavlovich spunea că în nici un caz nu i-ar fi sprijinit bolșevicii internaționaliști. “Dar sunteți pentru Rusia?” l-a întrebat Bonch-Bruyevich. Și a primit următorul răspuns: “Sunt pentru Rusia. Și ce să fac?” Bonch-Bruyevich: ”Trebuie să-I oprim pe germani”. Iar Parsky, pe baza memoriului pe care îl înaintase împăratului a organizat Armata Roșie. Ideile sale au format baza multor regulamente militare. 

– Lupta împotriva proiectului Troțki a fost purtată chiar până în momentul plecării acestuia din URSS? Într-adevăr, în 1924 Lev Davidovici era considerat unul dintre cei mai probabili succesori ai lui Lenin. Să ne amintim “Scrisoarea către Congres” a lui Lenin….

– Da, aproape până în 1929, îniante de expluzarea lui Troțki. A inclus moartea lui Mikhail Frunze, cel care îl susținea pe Stalin, în 1925 și multe altele. Britaniciii au încercat să apere acest proiect și să-l aducă  la putere pe liderul “revoluției permanente” – de aici și atentatul asupra lui Lenin, atunci când Troțki devenise președinte al Consiliului Militar Revoluționar, dar Vladimir Ilici a supraviețuit.Troțki-Bronstein a fost extirpat din sistemul politic sovietic abia în 1927. Asta înseamnă o luptă politică internă dură, care a durat aproape 10 ani. Cred că moartea lui Dzerzhinski în 1926 – un om care îl sprijinise mereu pe Stalin încă din 1917, poate fi văzută în acest context. Dar Felix Edmundovici și  CEKA sa au reușit să joace un rol important în înfrângerea “complotului ambasadorilor” și așa mai departe. Dacă lupta împotriva lui Troțki nu ar fi durat o decadă întreagă am fi fost cu mult mai bine pregătiți pentru marele război de apărare. Dar industrializarea lui Stalin a început abia în 1930, când confruntarea lui Iosif Visarionovici cu cel mai periculos adversar se sfârșise, într-un final. La acest moment britanicii au început să-l pregătească pe Hitler, care trebuia adus la putere pentru ca apoi să îndrepte Germania împotriva URSS-ului, ca să ne distrugă. Troțki și grupul său au încercat în toate modurile posibile să încetinească atât dezvoltarea Armatei Roșii cât și a industriei sovietice.

– Probabil că singurul și cel mai important deținător al secretului nașterii lui Stalin a fost mama sa, Ekaterina Geladze. Când Iosif Vissarionvici a întâlnit-o în 1935 și i-a spus că acum era “ca un rege”, ea i-a răspuns: “Mai bine te făceai preot”.

– Această frază a mamei, care a devenit foarte cunsocută, îl definește pe Stalin ca lider spiritual. Un preot este sinonim cu o figură spirituală, un păstor. Doar o astfel de persoană ar fi putut, în cele mai grele condiții, să scoată țara din abisul în care fusese aruncată în Februarie 1917. Despre Nicolae al II-lea se scriu în general multe lucruri negative, dar să nu uităm că sub domnia sa, populația țării a crescut cu 60 de milioane, industria a crescut ajungând la 4% din producția mondială, iar producția de petrol reprezenta jumătate din cea mondială. Așa că nu a fost totul rău. Dar literalmente la 15 ani după revoluție, industria sovietică reprezenta deja 10% din productia mondială, credcând de aproape 2,5 ori. Din 1931 până în 1941, PIB-ul a crescut de trei ori. Astăzi, nici măcar chinezii nu pot atinge astfel de performanțe. Țara a câștigat Marele Război de Apărare și a ajuns în cosmos. Apropo, pe când lucram ca secretar e presă la Roscosmos, veterani care își aminteau de țarină (și care întretimp au decedat), mi-au vorbit despre programul de copiere al rachetelor germane V (prima rachetă balistică din lume dezvoltată de Wermacht la finalul războiului – Ed.)  La ordinul lui Stalin acest lucru a fost realizat într-un singur an.

Substituirea importurilor a fost efectuată într-un ritm cu adevărat accelerat. Aceasta era puterea tehnologică a industriei sovietice. Și apoi ne-am făcut propriile rachete balistice. Până în ziua de azi Rusia trăiește pe seama racumulărilor făcute de Stalin în anii aceia. Cât despre mama sa, Stalin i-a scris în scrisori: “Să trăiești 10 mii de ani, mamă dragă!” 


[i]Istoria primului ordin emis de Guvernul Provizoriu al lui Kerenski, celebrul Ordin Nr. 1, care a avut ca efect dezintegrarea efectivă a armatei ruse, în plin război mondial, este descrsă cu lux de amănunte de către Nikolai Starikov în cartea 1917, publicată de „Frontiera”.


Dr.Igor Panarin (n. 20 Octobrie 30, 1958) – este un politolog rus. Specializat în război informațional. Doctor în psiholigie și în Științe Politice, Profesor la Academia Diplomatică a Ministerului de Externe Rus, membru plin al Academiei de Științe militare. Șeful asociației „InfoSpetsnaz”.
A absolvit Școala Militară de Comunicații a KGB din URSS (actualmente Academia pentreu Servicii de Securitate a Federației Ruse) și Departamentul de Psihologie Politico-Militară al Academiei, primind medalia Lenin (de aur).
Și-a început cariera în KGB în 1976. După 1991, a lucrat în sfera de activitate – analiză strategică și integrare de informații, fluxuri de infromații închise și deschise, managementul fluxurilor de informații în situație de criză, modelarea proceselor globale).
Între 1999 și 2003 a lucrat ca șef al departamentului analitic al Comisiei Electorale Centrale a Federației Ruse. Între 2006 și 2007 a fost secretar de presă al Agenției Spațiale Federale (echivalentul rus al NASA).

Prof. Panarin și-a început cariera didactică în 1989 și a predat la Universitatea de Stat din Moscova, la Institutul de Relații internaționale din Moscova și actualmente este decan al Academiei Diplomatice a Ministerului de Externe din Rusia.

Interviul în original http://www.infospecnaz.ru/en/2018/11/10/igor-panarin-in-october-1917-the-backup-scenario-of-saving-the-country-worked/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.