Underground conspiraționst rusesc

În viață există două lucruri ieșit din comun de plictisitoare: pe locul întâi e să-l auzi pe un german explicându-ți cu ce se ocupă la lucru, iar pe locul doi – să urmărești viața politică românească. În primul caz neamțul o să-ți explice „Ja, Ja.. Uite aici fac un tabel în care scriu, așa și așa, apoi calculez prozente, subliniez și trimit la colegul” în cel de-al doilea caz, e deja clar că suntem stăpâniți de niște indivizi tâmpiți și abjecți. Când crezi că mai rău nu se poate apare următoarea generație, mai hoți și mai bătuți în cap. În tot acest timp publicul trage speranță, de ce, nu se știe.

La polul opus, al zonelor de unde oricând poate ieși ceva surprinzător, idiotic și genial în același timp, găsim declarațiile lui Gică Hagi și underground-ul rusesc.

M-am gândit că într-o după-amiază de vară ar fi cazul să afle și mujicul rumân ce se fumează în zona asta.  Că tot suntem la subiect, ar fi demn de menționat că rușii n-au o opinie prea favorabilă românilor. Acest lucru nu trebuie să ne jignească pentru rușii nu au opinie prea grozavă nici despre ei înșiși. Dimpotrivă sunt exagerat de autocritici și prăpăstioși, așa cum oricine a citit literatură rusă a putut să constate pe cont propriu. Dar să explici psihologia rusului e o încercare la fel de futilă ca și încercarea de a explica declarațiile lui Hagi…

Poate nu o să ghiciți din prima dar știți despre cine au rușii o părere deosebită? Despre englezi. E un fel de Hassliebe cum zice neamțul, în cazul nostru, ură amestecată cu admirație. Pentru mulți dintre ruși Londra este centrul universului, lucru care se vede și din faptul că toți oligarhii ruși (mai corect ar fi „din Rusia”) după ce fură destul de la stat, primul lucru pe care îl fac e să-și cumpere niște palate în Londonistan și să-și trimită copii să învețe cum se preacurvește în imperiu. Din această zonă, a urii și admirației pentru Imperiul Britanic, au apărut și teoriile lui Dimitri Galkovsky. 

Dar să intrăm în subiect. Deși netradus în occident, Galkovsky nu este un tip marginal. A început să scrie în anii ‘80 și deși a făcut-o cu mare talent, lucrările sale au fost interzise, lucru care nu trebuie să mire întrucât Galkovsky este extrem de antisovietic.  Din câte înțeleg eu prima sa carte a fost publicată abia în 1997, atunci când Galkovsky devenise deja o legendă în underground lucrările sale circulând sub formă de samizdat. Scrierile sale sunt un amestec eclectic dar erudit de proză, filosofie, dezbateri și provocări adresate cititorilor. După apariția volumului „Impasul Infinit”, Galkovsky a menținut un blog extrem de activ pe portalul livejournal unde temele sale provocatoare antrenau în dezbateri zeci de mii de cititori. Impactul scrierilor sale asupra culturii și asupra temelor de reflexie din societatea rusă pare a fi indiscutabil. Ca să spunem așa, în România și în Occident s-a vorbit de Alexandr Dughin, la Moscova s-a vorbit despre Galkovsky. 

Să încercăm să sintetizăm într-un paragraf principala teorie a lui Galkovsky. În viziunea sa, în lume există o luptă perpetuă între o putere hegemonică și un challenger, sub-hegemonul care încearcă să-i ia locul. În secolele XIX și XX, spune Galkovsky, hegemonul a fost Imperiul Britanic care s-a confruntat cu ascensiunea Americii. În cadrul acestei lupte URSS-ul a fost de fapt o cripto-colonie britanică folosită în lupta imperiului cu SUA.

„Hoooo! veți zice. Omul e deraiat total.” Nu zic nu, dar hai să ne jucăm un pic cu termenii. Cum definim Imperiul Britanic? Ce este Anglia? Poporul englez? Politicienii aruncați în față publicului ca să aibă impresia că votul său contează sau City-ul londonez cu marile dinastii financiare între care cea mai celebră este familia Rotschild? Ce se întâmplă dacă substituim „Anglia” cu „establishmentul globalist”? Să ne gândim de exemplu că George Soros a fost trimis în SUA de dinastiile financiare de la Londra și dintr-un imigrant oarecare a devenit o personalitate care pune în pericol politicile de stat americane. Sau chiar anul acesta, Zelenski după ce și-a primit piciorul în cur de la Trump a fugit la Londra. Nu? Simpla vizită a lui Boris Johnson la Kiev, i-a făcut pe ucraineni să renunțe la pacea negociată la Istanbul cu rușii în 2022. Iar lista poate continua la nesfârșit. 

De fapt Galkovsky pornește de la niște fapte istorice incontestabile. Marea rivalitate anglo-rusă din secolul XIX cunoscută sub numele de „marele joc” (The Great Game) despre care am scris și eu suficient de mult în „Alchimie și Katehon”. Toate mișcările revoluționare rusești din secolul al XIX-lea și al XX-lea au fost instrumentate de la Londra. Toți adversarii Rusiei, de la bolnavul Europei – Imperiul Otoman, la îndepărtata Japonie au fost finanțate de City-ul londonez sau de interpuși ai acestuia. Tot așa, tot așa, până când la 1917, când rușii câștigaseră de facto războiul în Est contra Germaniei și, potrivit protocoalelor semnate înainte de război, ar fi trebuit să ocupe Constantinopolul, s-au trezit cu o revoluție masonică în luna februarie și cu una bolșevică în toamnă. Galkovsky afirmă, și fără îndoială are dreptate, că mișcarea bolșevică a fost finanțată și condusă de la Londra. Aceste lucruri sunt incontestabile, iar Nikolai Starikov, în „1917” cartea pe care deja am publicat-o în limba română, documentează suficient de bine acest punct de vedere. Lenin, Troțki, Kamenev, Zinoviev, Litvinov au venit în Rusia din occident unde trăiau fără grija zilei de mâine. Pe bani cui trăiau? De unde au avut bani bolșevicii pentru a-și plăti soldații?  

La fel ca și subsemnatul, Starikov vede o schimbare de gardă și de paradigmă în lupta dintre Stalin și Troțki, soldată cu victoria temporară a socialismului național în fața internaționaliștilor susținuți de occident. Galkovsky însă spune NU. Pentru el tot proiectul URSS a fost nu doar succes britanic da capo-al-fine și nu doar atât, ci și un proiect anti-rus. Lupta dintre Stalin și Troțki? O luptă între mafia caucaziană și cea evreiască. Hrușciov și Brejnev? Niște țărani din Ucraina ajunși la putere. Ce îi unește pe toți? Ura față de Rusia și obediența față de Londra. Spune Galkovsky, nu eu. 

Are argumente? Păi nu poți să spui că nu are. Există argumente suficiente pentru a necesita niște dezbateri destul de sofisticate. De exemplu, întreabă Galkovsky: cum se face că în toiul Războiului Rece, când americanii aveau planuri pentru bombardarea nucleară a tuturor orașelor din Europa de Est și reciproc, sovieticii aveau planuri pentru bombardarea nucleară a Americii și a Europei Occidentale, niciun plan sovietic nu includea bombardarea Marii Britanii? Cum au apărut celebrul Cambridge Five, cei cinci mari spioni sovietici în cadrul  serviciilor britanice? De ce foarte multe secrete nucleare au parvenit URSS-ului pe filieră engleză? URSS-ul a fost condus de niște idioți needucați spune Galkovsky, nu eu – subliniez încă odată. Faptul că a avut niște realizări senzaționale e o dovadă că adevărata conducere nu era asigurată de politicienii din față, ci extern. 

Avalanșa de droguri după anii 1960 din SUA e un proiect britanic (lucru afirmat de decenii și de Lyndon LaRouche și organizația sa). Subminarea culturală a Americii, The Beatles și „The British Invasion” în SUA – operațiuni de intelligence britanice susținute de agenții sovietici. Întrebările ridicate sunt inepuizabile: cum se face că o serie de oameni de primă mărime au putut intra și ieși din URSS după bunul lor plac? De ce toată propaganda sovietică a fost anti-americană dar nu anti-britanică?De ce toți copii de oligarhi din Rusia merg la Londra și nu la NY sau în altă parte? Pentru că Londra e capitala lor, spune Galkovsky.

Exemplele și dezbaterile pot continua la nesfârșit. De fapt, cred eu,  obiectivul lui Galkovsky e de a stârni cititorul, de a-l întărâta. URSS-ul, spune el, fiind o cripto-colonie a fost într-o postură mai rea decât o colonie clasică pentru care metropola trebuia să-și asume răspunderea. A fost o închisoare pentru ruși care au ajuns să fie conduși și exploatați de minorități.

Cred că e suficient pentru o singură după-amiază de vară. Nu poți sintetiza într-un singur articol dezbateri care au avut loc timp de decenii în underground-ul rusesc. În final aș dori să direcționez cititorii interesați spre blogul lui Galkovsky și spre podcastul Russians with Attitude datorită căruia am avut acces la o parte din informațiile de mai sus.

https://galkovsky.livejournal.com/223981.html