Primesc următorul comentariu de la prietenul meu Costin:
„absolut formidabila analiza, pune degetul pe rana simplu si clar… capitalismul este deliberat si obligatoriu construit pentru a crea jeg si saracie… cam ceea ce explica foarte pe larg scoala larouchiana… dar cred ca e si un sens teologic… este sistemul satanei pe pamant si ce altceva vrea satan decat distrugerea intregii creatii si mai ales a omului, din invidie… ecologismul, downshifting la stanga iar la dreapta traditionalismul legionaroid-pasunist sau evolian-guenonist-neopagan au aceeasi sorginte satanica malthusiana , create de aceleasi laboratoare de psyops pentru a crea mizerie si saracie deliberat, pentru a face o societate supusa celor controleaza banii si creditul… intr-o societate care e prospera, camatarii nu au clienti… capitalismul nu are nimic in comun cu industria, piata libera, antreprenoriatul, productia de bunuri, consumul, opulenta, cum critica stanga-CIA capitalismul (facand un serviciu de fapt capitalismului, prezentandu-l ca ceea ce nu este, exact cum suna si propaganda pro-capitalism)
asta e schema veche de 4000 de ani:
regulile sunt ca in calitate de negustor nu vrei ca in europa lui charlemagne sa se produca matase, nu vrei sa vinzi matase la toata lumea… castigi mai usor si mai sigur daca vinzi o rochie de matase adusa din china cu 10000 de galbeni unui baron local pentru nunta fiicei, decat sa vinzi 100 de rochii cu 100 de galbeni bucata… daca rochia costa 10 galbeni sa fie produsa, profitul e mai mare dar mai ales monopolist, controlat, inaccesibil…
deci vrei sa creezi un sistem politic in care 1% din populatie concentreaza toata averea si alora le dai vuitton, iar pentru asta investesti masiv si in mind control, ca sa creezi ravna pentru produs, valoare simbolica, conspicuous consumption si astfel sa poti cere un pret de mii de ori mai mare decat costul de productie… nu ar mai fi conspicuous consumption daca ar fi prosperitate… conspicuous consumption ca metoda de prostit elita imbecila functioneaza doar daca este saracie extrema in jur”
asta e schema veche de 4000 de ani:
regulile sunt ca in calitate de negustor nu vrei ca in europa lui charlemagne sa se produca matase, nu vrei sa vinzi matase la toata lumea… castigi mai usor si mai sigur daca vinzi o rochie de matase adusa din china cu 10000 de galbeni unui baron local pentru nunta fiicei, decat sa vinzi 100 de rochii cu 100 de galbeni bucata… daca rochia costa 10 galbeni sa fie produsa, profitul e mai mare dar mai ales monopolist, controlat, inaccesibil…
deci vrei sa creezi un sistem politic in care 1% din populatie concentreaza toata averea si alora le dai vuitton, iar pentru asta investesti masiv si in mind control, ca sa creezi ravna pentru produs, valoare simbolica, conspicuous consumption si astfel sa poti cere un pret de mii de ori mai mare decat costul de productie… nu ar mai fi conspicuous consumption daca ar fi prosperitate… conspicuous consumption ca metoda de prostit elita imbecila a goimilor functioneaza doar daca este saracie extrema in jur”
Postarea la care face referire Costin este următoarea:
NU CĂDEȚI ÎN CAPCANA MINCIUNII „TOTUL E DESPRE PETROL”
Am trăit prin multiple războaie imperiale în care așa-zisa „stângă” a răspuns reflexiv cu aceeași replică leneșă: „Ei sunt acolo doar pentru petrol.” Îmi amintesc asta explicit în timpul Primului Război din Golf și implicit de-a lungul conflictelor din Irak, Libia și Siria.
Asta e o prostie istorică. Statele Unite nu au extras nimic din Irak. Nu în vreun sens semnificativ. Nu structural. Nu într-un mod care să scadă prețurile, să îmbunătățească aprovizionarea sau să beneficieze publicul american. Argumentul se prăbușește complet odată ce înțelegi natura capitalului financiarizat, al cărui obiectiv principal nu este extracția, ci prevenirea extracției productive în favoarea chiriei, datoriilor și controlului.
Permiteți-mi să vă explic contradicția:
Trump afirmă explicit ceea ce neoconservatorii originali precum Paul Wolfowitz afirmau implicit în anii 1990: că există un câștig geopolitic în confiscarea resurselor altei țări. Pentru o populație americană bătută de soartă care plătește 5 dolari pe galon, această afirmație sună concret. La nivel subconștient, oamenii își imaginează că „a lua petrolul” înseamnă benzină mai ieftină, costuri mai mici, ușurare de la austeritate.
Lor nu le pasă de moralitate. Le pasă de preț. Apoi stânga răspunde încadrând totul ca kleptocrație, acceptând implicit premisa că resursele ar putea fi luate, dar că a face asta ar fi doar „greșit”. Asta e un argument pierdut. Pentru cineva care trăiește sub austeritate, nu se oferă nicio logică materială contrară. Ai cedat terenul.
Dar iată realitatea: asta nu se întâmplă niciodată. Nimic nu este extras.
Ce s-a întâmplat de fapt în Irak nu a fost extracția de petrol, ci jaf financiar. Statul american a pompat bani din buget în complexul militar-industrial, mai ales în firme precum Halliburton, prin contracte fără licitație pentru logistică, securitate și „reconstrucție”. Producția de petrol irakiană, care se învârtea în jurul a 3,5 milioane de barili pe zi la sfârșitul anilor 1980, a colapsat la câteva sute de mii de barili pe zi în părți ale anilor 1990 și începutul anilor 2000. Chiar și după ieșirea SUA în 2011, a durat încă un deceniu pentru ca Irakul să se târască înapoi la acele niveluri de producție și doar atunci prin investiții industriale conduse de statul chinez, nu prin capital american.
Așa că răspunsul corect la argumentul lui Trump nu este indignarea morală. Este să negi premisa în întregime: aceste războaie nu produc niciun câștig material tangibil pentru nimeni; doar financiarizare, datorii, producție suprimată și ruină economică pe termen lung. Apoi economia SUA se prăbușește și ei tipăresc mai mulți dolari pentru a sintetiza „profit” din nimic. Sigur, acumularea de capital are loc, complet lipsită de logică și realitate!
În mod ironic, Trump însuși înțelege asta. El a batjocorit în mod repetat vechii neoconservatori pentru că nu au reușit să „ia petrolul”, lamentându-se de incompetența lor pură și lipsa de „management”. Dar acea critică ratează adevărul mai profund: ei nu au eșuat. Sistemul a funcționat exact așa cum a fost conceput.
Ceea ce ne aduce la Venezuela.
Credeți serios că Trump, împreună cu complicii săi de la Palantir Technologies, sunt pe cale să devină planificatori industriali? Că fără invazie, fără schimbare de regim, fără reconstrucție națională, ei vor negocia cumva o expansiune industrială de petrol de 200 de miliarde de dolari pe 15 ani într-o țară a cărei infrastructură a fost strangulată deliberat timp de un deceniu?
Asta e un vis al visurilor.
Ce este de fapt pregătit pentru Venezuela nu este extracția, ci dezbrăcarea de active. Firmele poziționate să „reintre” în Venezuela sunt în mare parte financiare, nu productive. Manageri de active precum BlackRock sunt poziționați să absoarbă datoria suverană distressată și cea legată de PDVSA, să o restructureze și să transforme producția viitoare în fluxuri de garanții mai degrabă decât în venituri naționale. Marii producători de petrol din SUA și Europa așteaptă nu să construiască capacitate, ci acorduri de partajare a producției, hotărâri de arbitraj și schimburi datorie-pentru-acțiuni care limitează producția și garantează rente. Ridicarea sancțiunilor este folosită ca pârghie nu pentru a extinde capacitatea, ci pentru a disciplina statul și a forța Venezuela într-o restructurare în stil FMI, privatizare și subordonare legală față de piețele de capital occidentale. Ei vor ca chinezii să plătească pentru acest petrol în dolari, o mică neplăcere pentru Xi, o manevră stupidă pentru oligarhii rentieri occidentali.
Într-un sistem derivat-driven, hegemonizat de dolar, banii nu se fac prin inundarea piețelor cu petrol. Se fac prin restricționarea ofertei, umflarea prețurilor, securitizarea fluxurilor viitoare și extracția chiriilor prin instrumente de datorie.
Asta e jocul real. Nu petrol pentru americani.
Nu dezvoltare pentru Venezuela. Ci control financiar, industrie mărunțită, producție suprimată și prețuri globale mai mari. Iată cum funcționează mecanismul de fapt, pas cu pas, ca un sistem integrat unic:
PDVSA a intrat în anii 2010 cu aproximativ 30–35 de miliarde de dolari în datorie externă, mare parte acumulată în timpul colapsului prețului petrolului după 2014. Acea datorie a fost emisă sub legea comercială din New York și internațională, nu sub legea venezueleană, făcând-o imediat vulnerabilă la litigii străine odată ce plățile au încetinit.
Sancțiunile SUA, aplicate în principal prin regimul OFAC al Departamentului Trezoreriei, nu au „pedepsit” pur și simplu Venezuela. Ele au înghețat accesul PDVSA la compensarea în dolari, au blocat refinanțarea, au interzis persoanelor SUA să refinanțeze datoria și au rupt accesul la piese de schimb, diluanți, asigurări, transport și reasigurări. Asta a garantat colapsul producției. Producția a scăzut de la peste 2,3 milioane de barili pe zi în 2015 la sub 700 de mii până în 2020. Acest colaps a fost apoi citat ca dovadă a „managementului defectuos”, completând bucla narativă.
Odată ce neplățile au avut loc sub condiții induse de sancțiuni, creditorii au activat canalele de arbitraj și litigii. Tratatele bilaterale de investiții semnate în anii 1990 au dat firmelor străine statut în ICSID, sistemul de arbitraj legat de Banca Mondială conceput explicit pentru a proteja capitalul împotriva statelor suverane. Venezuela se confruntă acum cu zeci de miliarde de dolari în premii și pretenții ICSID, multe legate de privatizări pre-Chávez și naționalizări post-Chávez.
Aceleași premii de arbitraj sunt executorii nu în interiorul Venezuelei, ci împotriva activelor venezuelene din străinătate. De aceea CITGO, subsidiara SUA a PDVSA, a devenit ținta principală. Instanțele din Delaware tratează judecățile de arbitraj ca pretenții prioritare. Rezultatul nu este compensarea prin producție, ci lichidarea forțată a activelor și cascade de datorii.
În niciun punct acest proces nu necesită reconstrucția capacității de petrol venezuelene. De fapt, reconstrucția capacității ar submina întreaga structură prin creșterea ofertei și reducerea pârghiei de preț. Rezultatul financiar rațional este o producție constrânsă permanent, barili viitori garantați și fluxuri de numerar controlate extern.
Sancțiunile creează neplată. Neplata activează arbitrajul. Arbitrajul permite confiscarea activelor. Confiscarea activelor disciplinează statul. Firmele financiare intervin apoi să „stabilizeze” epava prin restructurarea datoriilor, schimburi de acțiuni și reîntoarcere gestionată prin preț. Petrolul rămâne în mare parte în pământ. Rentele curg în exterior.
De aceea replica „ei vor doar petrolul” nu este doar greșită, ci inversată. Petrolul este cel mai valoros când nu este produs, când există ca o pretenție viitoare care susține datorii, derivate și pârghie geopolitică.
Oricine vă spune altceva este fie analfabet istoric, fie vinde minciuna. Trump pur și simplu accelerează mașina de peonaj al datoriilor, nu extrage resurse ca în fantezia romană Raubbauwirtschaft.
Realitatea este că stânga occidentală a petrecut decenii făcând argumentul „e greșit să extragi resurse din cauza moralității” și NU S-A ÎNTÂMPLAT NICIODATĂ. E un argument pierdut, e timpul să contrazicem oligarhia financiară ca fiind FUNDAMENTAL NEPRODUCTIVĂ în toate sensurile.
Postarea originală:
O ciorba plina de delir, textul comentatorului de mai sus. V-as întreba câte cărți de Guenon ați citit sau mai degrabă de metafizica? Ce treaba are Guenon cu nefericirea unora nu știu.
Vreți nu vreți sfârșitul acestei umanități este aproape: 2030, data teoretica. A demonstrat-o Gaston Georgel, bazandu-se pe îndrumarea lui Guenon.
Șterge Bogdane ce nu-ti convine. Păcat..
Atâtea argumente aduse,culmea inutile când Trump,spre deosebire de foștii președinți americani, a spus-o clar, răspicat: să luăm cu japca materiile prime și resursele Venezuelei. Kissinger și Powell s-ar întoarce în mormânt să vadă ce trepăduși are Trump.
Niciun Imperiu, începând de la Roma Antică și terminând cu America lui Biden, nu a spus-o răspicat că scopul războiului este (doar) jaful. De ce a făcut-o Trump? Pentru că Imperiul American e în ultimul stadiu de dambla, a ajuns precum Biden, deși în mandatul acestuia se vedea doar damblaua lui, acum în Timpul lui Trump, măscăriciul, vedem America senilă în splendoarea ei. Atacuri regizate în Iran,după umilința cu houthi,yemeniții desculți, blat în Venezuela și anunțarea următoarelor agresiuni „imperiale”: Cuba și Groelanda.
Golanul global a ajuns și pirat numai că va avea soarta tuturor golanilor.
Nu numai că sfârșitul Imperiului American va fi cel mai anost din istoria imperilor,dar,deja, a distrus toate paradigmele democrației. Gata! S-a terminat cu statul de drept, cu respectarea legilor, a dreptului internațional, navigația liberă pe mările și oceanele lumii,adică cu setul de reguli stabilit din 1945,tot la propunerea Americii.
P.S Că americanii de vreo 2 generații au ridicat prostia la nivel de artă nu mă miră.L-au „arestat” pe Maduro și au uitat să-i citească drepturile. Au trâmbițat victoria,dar continuă blocada până ce „venezuelenii vor muri de foame”. Asta e logica lui Trump…
Amerlocii au aplicat tehnica interventiei si in Romania din 1989 incoace, lichidandu-l pe Ceausescu, apoi lichidand si industria romaneasca, si culminand cu anularea alegerilor in 2024, dar agentii lor autohtoni continua sa shpreieze fazanii romani cu lozinca „mana Moscovei”, desi din 1990 incoace aceasta mana n-a mai lucrat in Romania din cauza celei amerloce.