VVV – Vae Victis Venezuela

Între nenumăratele prostii care s-au spus despre Revoluția – Lovitură de Stat din 89 a fost și povestea unui avion american trimis „să-l salveze” pe Ceaușescu. Ieri, ați putut vedea cu toții cam ce se întâmplă cu președinții de stat după care sunt trimise avioane militare americane. Totuși, ca în orice legendă, și în cea cu avionul american din decembrie există un sâmbure de adevăr. Avionul american a venit, un avion frumooos, militaaar, NATO, din informațiile mele a fost chiar primul avion care a aterizat după 22 decembrie. El a aterizat fără probleme într-o țară cu spațiul aerian închis aparținând unui bloc militar rival.  Doar că americanii nu au venit după Ceaușescu, ci după ai lor, adică după Dana Pacepa și după prima soție a lui Valentin Ceaușescu, Dana Borilă, cu băiatul – Daniel. Avionul a decolat de pe Otopeni și a aterizat … încă nu am reușit să aflu unde, ori la o bază americană din Germania, ori în Israel. Cert este că oamenii extrași de avionul respectiv din România au ajuns fiecare unde trebuia să ajungă: Dana Pacepa la taică-su în USA, iar Dana și Daniel Ceaușescu-Borilă în Israel, acolo unde au făcut aliyah și au primit cetățenia cuvenită datorită originii etnice. 

Să continuăm profitând de exemplele clare din fața noastră să înțelegem ce anume s-a întâmplat în trecut și scenariile plauzibile pentru viitor.

O altă prostie debitată despre evenimentele din 89 a fost că rușii ar fi primit mână liberă în România pentru ca americanii să primească, vezi Doamne, OK-ul lor pentru debarcarea lui Noriega. Asta e o prostie debitată la nivel mare: o susține chiar ultimul șef al Securității, generalul Iulian Vlad. Bineînțeles că ea nu ține seama de faptul că în 1989 americanii câștigaseră Războiul Rece, de falimentul URSS sau de faptul că în toată istoria ei Panama nu a fost altceva decât o colonie a SUA. Americanii n-au avut niciodată nevoie de aprobarea nimănui pentru a îndepărta un conducător pe care îl considerau indezirabil: nenumăratele revoluții colorate sau loviturile de stat organizate în întreaga lume și cu predilecție în America Latină o dovedesc cu prisosință. Nici nu mai are rost să intrăm în istoria personală a lui Noriega și implicarea lui în traficul de droguri derulat cel puțin într-o anumită perioadă cu deplina colaborare a serviciilor americane. Ce trebuie să reținem este evidența: băieții nu se complică, dacă deranjezi și pot, te-au lichidat. „Dreptul internațional”, Organizația Națiunilor Unite, drepturile omului valorează cam cât o biluță pentru Nicușor Dan. Rușilor, când i-au simțit slabi le-au luat totul: Europa de Est, țările baltice, Ucraina, Caucazul, economia. Au ras TOTUL, nu umblă cu jumătăți de măsură.

Cum stă treaba cu Venezuela? Îmi pare rău că trebuie să spun, dar Venezuela ca țară, poporul ei, ce vor oamenii respectivi, nu contează. Nu pentru că eu vreau să fie așa, sau pentru că mi se pare normal, ci pentru că acesta este adevărul. Orice țară incapabilă să-și apere suveranitatea din punct de vedere militar nu contează în geopolitică. Cu câteva excepții notabile: Israel, Coreea de Nord și Iran, nici o țară de dimensiuni mici și mijlocii nu este capabilă să-și asigure suveranitatea. Cei trei enumerați mai sus au înțeles treaba asta,  alții precum Gaddafi, Saddam, Ceaușescu, etc – au crezut că au un cuvânt de spus în relațiile internaționale, că pot negocia, că opinia lor contează. Fix, pix! 

Dacă mă gândesc bine chiar și statele mici notate de mine se bazează la momentul critic pe câte un frate mai mare. Aici era una din diferențele de opinie între mine și dl. acad. Ilie Bădescu. Eu am susținut întotdeauna că geopolitica este o știință a spațiilor mari și numai a lor. Ce se întâmplă însă acum?

În principiu avem trei strategii de lucru care se bat cap-în-cap la Washington:

1.Lumea unipolară sub hegemonia americană. Strategia Brzezinski, ca să-i punem un nume, spune că pentru menținerea hegemoniei trebuie acordată proritate lichidării Rusiei. Este punctul de vedere susținut și de neoconii americani care au și niște chestii personale de închis cu rușii, de vreo…. Ăăă, nu de 20 de ani, de când le-a luat Putin înapoi o parte din ce furaseră în anii 90, nu de când Troțki a fost silit să plece în exil, ci de câteva sute de ani, poate chiar o mie. Neoconii și Brzezinski spun că Rusia e veriga slabă și de aceea trebuie lichidată înaintea Chinei.

De aici avem războiul din Ucraina. Tot aici, punctăm că odată cu înrobirea Venezuelei americanii vor putea controla prețul mondial al petrolului, prăbușindu-l atât de mult încât Rusia riscă să devină nesustenabilă economic. Cel puțin așa ne spunea oligarhul Deripaska.

2. Un al doilea punct de vedere spune: China a crescut periculos de mult, devansând industrial, dar nu militar și informațional SUA. Obiectivul prioritar al SUA trebuie să fie supunerea Chinei, nu a Rusiei. Acest punct de vedere este împărtășit de o serie de experți din jurul lui Trump. 

Într-o atare strategie acapararea de către SUA a petrolului din  Venezuela este una din cheile sugrumării economice a Chinei.

3. În fine varianta de dat la pace: o lume multipolară bazată pe o reactualizare a doctrinei Monroe.

După cum vedeți în niciuna din aceste variante, nici măcar în cea a multipolarității, Venezuela nu poate scăpa din sfera de influență a SUA.

Ar mai fi și a patra variantă, dar pe care nu vreți să o auziți, credeți-mă, pentru că e vorba de un haos mondial cumplit, urmat de supraveghere totală: ID-uri digitale, CBDC, supraveghere permanentă etc. Nu intrăm azi în subiect. 

Deci cam așa stau lucrurile. Când romanii i se plângeau conducătorului gal Brennus că fură la cântar aurul convenit ca răscumpărare, Brennus și-a pus pe cântar și sabia și le-a spus în față: Vae Vicits – vai celor înfrânți. Așa e și în geopolitică, ori ești capabil să te aperi, ori ești slugă – cale de mijloc nu există.

PS Ciudat, astăzi sunt aproape integral de acord cu Andrei Martianov