Generația idioților utili

Nu am nicio miză personală în discuțiile despre 1989. Până acum șase ani nici nu acordam o foarte mare atenție evenimentelor de atunci. Până la urmă trecuseră deja 30 de ani de la Revoluția-Lovitură de Stat iar în jurul nostru se întâmplă zi-de-zi suficiente evenimente care să ne umple preocupările. Cercetările mele legate de ciudatele sincronicități care s-au derulat în decembrie 1989 m-au făcut însă volens-nolens să descâlcesc sensul geopolitic al evenimentelor. Acest lucru, aparent destul de simplu, pare imposibil de atins pentru marea majoritate a concetățenilor noștri. Motivele sunt multiple: 

• implicații și miză personală: este foarte greu de vorbit rațional cu cineva care a pierdut pe cineva drag la Revoluție sau chiar cu cei care ieșiți în stradă fiind au trăit câteva zile cu frica reală a morții;
• trecutul complicat al lui Ion Iliescu din care publicul larg cunoaște doar o parte, studenția la Moscova, nu însă și apartenența etnică și ideologică a tatălui său la grupul Ana Pauker și cea personală la francmasonerie;
• avalanșa de prostii debitate de presă și de așa-zișii istorici ai evenimentelor;
• dezinformările deliberate ale celor care au o miză personală în interpretarea ulterioară a evenimentelor: securiștii care trebuie să-și acopere trădarea conducătorului statului și delapidarea ulterioară a țării, participanții la lovitura de stat care au preluat puterea politică, ambasade străine etc.

Ei, în fiecare lună decembrie, acest cor pe mai multe voci: naivi, dezinformatori de profesie și idioți utili reușește să mă enerveze și mă reactivează pe un subiect pe care aș dori să îl las în spate. Cum chiar vreau să mă concentrez pe alte subiecte, astăzi nu o să vă rețin atenția decât cu un singur document, apărut recent pe activenews, vorbim de amintirile lui Eugen Mihăescu despre timpul petrecut la el, în 1988 de către Sivliu Brucan/ Saul Bruckner.

Pentru cei care nu au citit documentul îl voi rezuma pe scurt: Mihăescu și aduce aminte cum în 1988, Brucan, un bătrânel ponosit, ajunsese la ușa apartamentului său din New York. Acest musafir neinvitat s-a instalat pe o canapea timp de câteva săptămâni, vreme necesară pentru o intervenție chirurgicală. În apartamentul din NY al lui Mihăescu, Brucan ar fi conceput „Scrisoarea celor Șase” care avea să fie difuzată în martie 1989 și tot de aici și-a construit periplul la Londra și la Moscova. Autorul consideră că ponositul Brucan îi rămăsese dator nu doar pentru găzduire ci și pentru faptul că cu un înainte, în 1987, îi  salvase viața publicând un articol despre el. Contextul: Brucan avusese o luare de poziție anti-Ceaușescu după evenimentele de la Brașov. Ca să-l cităm exact pe Mihăescu: „Sunt convins că articolul care a apărut în revistă la insistența mea i-a salvat viața lui Silviu Brucan”.

Na, astfel de imbecilități debitate senin au darul să mă stârnească. Le voi demonta pe scurt mai jos, nu pentru că aș avea ceva cu Eugen Mihăescu pe care nu îl cunosc, ci pentru a vă da un exemplu al modului prin care este manipulat publicul prin colportarea unor informații care cel puțin teoretic vin de la prima mână. Mihăescu fie nu a înțeles nimic din ceea ce se întâmpla în jurul lui și din orgoliu își atribuie o importanță mult prea mare, fie dezinformează deliberat. Am să vă las pe Dvs. să decideți între cele două alternative. Ca să nu plictisim prin dimensiunea articolului ne concentrăm pe câteva teme.

1. Bătrânelul izolat care nu avea unde să poposească și care a fost salvat de la moarte de Eugen Mihăescu

Brucan fusese în trecut ambasador al României în SUA și ulterior ambasador la ONU, americanii cerându-l expres pe el lui Gheorghiu-Dej. (p.114) În 1955 făcuse parte din prima delegație oficială a României în SUA, unde fusese primit la Waldorf Astoria cel mai elegant hotel din New York. Fusese primit de Președintele Eisenhower, pentru prezentarea scrisorilor de acreditare și se întreținuse cu nenumărați oficiali americani între care celebrul Joseph McCartney, vânătorul de comuniști. Brucan avea nenumărate legături în Statele Unite și probabil că fusese recrutat de CIA încă din anii 1955-1956. 

Încă din 1978 Brucan este invitat de „prietenii” săi americani să țină cursuri la universități americane, în primul rând la Darmouth (p.155), ulterior ține cursuri și în Anglia și Franța. I se publică 5 (!!!) cărți și i se plătesc drepturi de autor.

În noiembrie 1987, a doua zi după revolta de la Brașov, conform propriilor declarații „Primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă duc la Biblioteca Americană al cărei director îmi era prieten...” (p.167)  Tot în noiembrie 1987 Brucan îi invită la el acasă pe corespondenții BBC și UPI pentru a le transmite o declarație anti-Ceaușescu legată de revolta de la Brașov (p.168). Această declarație este ulterior preluată de toată presa occidentală – New York Times, Le Monde, The Independent, Time etc.

În iarna dintre 1987-1988, când în urma declarației sus-menționate Brucan este ținut sub supraveghere la domiciliu, în favoarea lui intervin importanți oficiali americani între care John Whitehead – Subsecretar de Stat aflat în vizită la București. Brucan este invitat la ambasadă. Cum nu se prezintă, asistentul lui Whitehead, Thomas Simmons, îl vizitează acasă pe Brucan. (p.173)

Pe perioada „domiciliului forțat” conform propriilor declarații „ambasadorii american și britanic la București au primit instrucțiuni să mă viziteze în momentul arestării mele la domiciliu” (p.183)

În iunie 1988 lui Brucan i se eliberează pașaportul și pleacă la Boston în SUA. Înainte de călătorie îi vizitează pe ambasadorii SUA și pe cel al Marii Britanii la București „pentru a aranja cu ei întâlniri la Departamentul de Stat și la Foreign Office” (p.181)

La Washington Brucan este întâmpinat de Thomas Simmons, asistentul pentru problemele Europei de Est al Subsecretarului de Stat American (p.182). Interviuri cu el sunt difuzate la Vocea Americii și Europa Liberă, postul CIA. (p.188)

2. Costumul ponosit

Conform propriilor declarații Brucan avea încă din anii 1960 un salariu de 11.000 de lei. Probabil că la vremea respectivă un costum costa câteva sute de lei. Ulterior, când nu a mai fost ambasador sau director la TVR, salariul lui Brucan a scăzut la 4000. Veniturile nu i-au scăzut însă pentru că americanii i-au asigurat venituri în dolari pentru cursurile predate. Conform propriilor memorii: „cu salariul pe o lună de la universitatea din California îmi cumpărasem o mașină Opel” (p.156)

Tot Brucan spune că veniturile în dolari îi asigurau accesul la shopurile regimului comunist și îi confereau un statut de „upper-middle class”. 

Sigur că există oameni care indiferent cât de mulți bani ar avea tot arată neîngrijit, șleampăt, lipist de elegenață. Unul din aceștia era Brucan.

3. Redactarea „Scrisorii celor Șase” în apartamentul lui Mihăescu

Brucan însuși spune că redactase scrisoarea încă din România și o predase oficialilor americani care o transportaseră cu valiza diplomatică la Washington (p.181). Probabil că aflat în America Brucan o mai bibilește.

În noiembrie 1988 Brucan merge în Marea Britanie unde conferențiază la Oxford, Sussex Unviersity și la Academia Militară Sandhurst (p.183) Interviuri îi sunt difuzate în presa engleză – BBC, The Independent etc.

Ulterior Brucan spune că pleacă la Moscova pentru a-i înștiința pe sovietici de deciziile luate în Occident privind debarcarea lui Ceaușescu. Primește OK-ul cu condiția de a se păstra rolul conducător al Partidului Comunist (vă dați seama!!!). Înainte de întoarcerea în România mai dă o serie de interviuri pentru presa occidentală.

4. Anti-ceaușistul Eugen Mihăsescu dezamăgit că după Revoluție Brucan nu l-a mai băgat în seamă

Vedeți Dvs., dragi cititori, comuniștii ăia vechi, ăia de origine sănătoasă, nu cei proveniți din popor ca și Ceaușescu, aveau o vorbă: „idioți utili” – oamenii care ajută cauza dar nu-și dau seama de implicații. Când încetează să fie utili, sintagma își pierde partea din urmă, termenul rămas fiind cel de idiot.

PS Închei cu două citate din Brucan ale căror aplicabilitate o puteți evalua singuri:

5. Încă din 1987 într-un articol publicat în International Herald Tribune Brucan spunea că „în 1990 o nouă generație politică va fi la conducere peste tot în Europa de Est” (p.161)
6. Citind imbecilitățile debitate încă din 1990 de presa românească care arunca revoluția din România în spinarea KGB, Brucan scrie: „Că KGB abia era în stare să facă față convulsiunilor și răsturnărilor din Uniunea Sovietică, asta nu-i tulbură pe întreprinzătorii autori confruntați cu un termen de predare a manuscrisului”. (p.165)

Toate citatele sunt din volumul Brucan, S. „Generația Irosită” București, Ed. Universul și Calistrat Hogaș, 1992