Otto Kuusinen l-a născut pe Andropov, lui Andopov și Pitovranov li s-au născut Primakov, Iakovlev și Gorbacviov, cei trei fii ai lui Andropov au distrus URSS-ul .
Unul din textele importante publicate pe acest blog este interviul intitulat „Gorbaciov a fost doar un pion, dar al cui?” cu Viaceslav Matuzov, un veteran al serviciilor de informații rusești specializat în zona arabă. În acest interviu Matuzov afirmă că Gorbaciov a fost de fapt o creație a lui Iuri Andropov, cel care a condus KGB-ul de la finalul anilor 60 și până la moartea lui Leonid Brejnev, devenind și succesor acestuia în funcția de conducător al URSS. Afirmația nu este chiar una inedită Gorbaciov însuși recunoscând în memoriile sale rolul jucat de Andropov în promovarea sa dintr-un comunist provincial din Stavropol la cea mai înaltă funcție în stat. Totuși, în interviul menționat, Matuzov dezvoltă afirmând:
“– Apropo, despre rădăcini. Ce factori au contribuit la debutul carierei lui Andropov?
– Andropov a fost primul secretar al Comitetului Central al Komsomolului SSR Karelian-Finlanda. Otto Kuusinen stătea în spatele lui. Și cu cine a fost implicat Kuusinen? Cu Gen. Lt. Evgheni Pitovranov . Acesta este „tatăl” tuturor Andropov, Primakov și a altor figuri de „perestroika”.
– Care a fost rolul lui Pitovranov?
– Povestea duce până la Comintern și la Leon Trotsky . „Firul roșu” din această poveste este lupta lui Iosif Stalin cu troțkismul în rândul agențiilor desecuritate. După părerea mea, toate acestea au fost create pe baza serviciilor speciale.”
Să ne oprim așadar astăzi asupra unuia din mentorii lui Andropov, respectiv asupra lui Otto Kuusinen. Născut, în 1881, așadar cam de o seamă cu Stalin (1878) și Troțki (1879), Kuusinen a făcut parte din vechea gardă a bolșevicilor, cea care a ieșit învingătoare în toamna lui 1917. În acest context, lui Kuusinen, finlandez de origine, i-a revenit sarcina de iniția o revoluție în fosta provincie a Imperiului Rus. După eșecul acesteia, și succesul lui Mannerheim în Finlanda, Kuusinen avea să revină în prim-planul politicii internaționale odată cu Războiul de Iarnă sovietico-finlandez din 1939-1940. Inițial Kuusinen a fost „recunoscut” de URSS ca și conducător al unui guvern finlandez în exil, dar după încheierea păcii a fost limitat la titlul de conducător al Republicii Socialiste Sovietice Karelia-Finlanda, alcătuită din provincia Karelia căreia i-au fost alipite teritoriile anexate de la Finlanda în urma războiului (Vîborg & Co).
Semnarea Tratatului de Asistență Reciprocă și Prietenie dintre Uniunea Sovietică și Guvernul Popular Democrat al Finlandei. De la stânga la dreapta: V. Molotov, A. Jdanov, K. Voroșilov, O. Kuusinen (așezați) și I. Stalin. 2 decembrie 1939.
În această republică, sub oblăduirea lui Kuusinen, și-a început cariera Andropov. Sprijinul obținut de viitorul mentor al lui Gorbaciov nu a fost unul de mică importanță. Putem pe bună dreptate compara poziția lui Kuusinen cu cea a unui prim-secretat al RSS Moldova, dar nu în aceasta rezida importanța sa. Kuusinen personal a deținut un rol cu greutate infinit mai importantă el fiind considerat unul din ideologii Cominternului și, se pare, unul din inspiratorii celebrului raport anti-stalinist prezentat de Hrușciov în februarie 1956 la al XX -lea congres al PCUS.
Andrei Fursov, unul dintre principalii istorici și ai Clubului conservator rus Izborsk, scrie următoarele despre Kuusinen:
„Am vorbit deja de multe ori despre această persoană. Este numit „cardinalul gri” al dezghețului hrușciovist și este adesea considerat părintele „perestroikăi”. Un personaj extrem de misterios din conducerea sovietică. A fost o figură influentă în lupta internă de partid din conducerea sovietică în anii ’20, în Comintern, sub Stalin și sub Hrușciov, dar a rămas întotdeauna în umbră.
S-a născut în Finlanda, care la acea vreme era o parte autonomă a Imperiului Rus. Încă din copilărie a arătat o înclinație spre știință, în ciuda situației materiale precare a familiei (tatăl său era un simplu croitor). A reușit să termine cu brio cursul gimnaziului și apoi Facultatea de Litere și Istorie a Universității din Helsingfors în 1905. La universitate, Otto a devenit membru al Partidului Social-Democrat al Finlandei și a condus acest partid din 1906. Înainte de Primul Război Mondial, Otto a fost ales de două ori în Seimul Finlandei. A acționat ca apărător al drepturilor finlandezilor împotriva opresiunii guvernului țarist al Rusiei.
După o cunoștință personală cu Lenin în octombrie 1917, Kuusinen a devenit comunist și unul dintre liderii revoluției socialiste din Finlanda.
După înfrângerea revoluției socialiste din Finlanda, a fost nevoit să fugă în Rusia, unde a devenit unul dintre liderii Cominternului. Împreună cu Manuilski și Piatnițki, face parte din așa-numita „Comisie Restrânsă a Cominternului”, care conducea munca practică și ideologică a Cominternului. În Comintern, Kuusinen era considerat ideologul principal; tocmai lui i-a încredințat Lenin să scrie Statutul Cominternului. Lenin îl aprecia pe Kuusinen și, atunci când șeful Cominternului, Zinoviev, s-a plâns de el că întârzie rezoluția privind problema națională, Kamenev a primit o notă leninistă: „Știe și gândește”. Iar în paranteză, în germană, nu fără ironie, ci cu o aluzie clară, a adăugat: „…ceea ce se întâmplă foarte rar printre noi, revoluționarii”.
În Comintern, Kuusinen conducea și lucrările Comisiei de Control, care invita periodic comuniști străini și, dacă era nevoie, le „spăla creierul”. Un rol special l-a avut departamentul secret al relațiilor internaționale, care se ocupa cu finanțarea secretă a partidelor comuniste și care se afla, de asemenea, în subordinea lui Kuusinen. Valută, aur și diamante erau trimise prin intermediul unor curieri diplomatici, al misiunilor comerciale și diplomatice oficiale ale URSS în străinătate. Departamentul Relațiilor Internaționale colabora direct cu serviciile de informații militare și externe ale NKVD. Departamentul avea unități de falsificare a documentelor, propagandă și agitație, analiză a presei străine și altele, pentru care se alocau fonduri enorme.
Poziția lui Kuusinen în Comintern i-a oferit o influență uriașă și conexiuni enorme în Occident. Serviciile de informații ale Cominternului au țesut o rețea în toate țările dezvoltate ale lumii. Cunoștințele acestui om despre procesele mondiale din elitele occidentale erau uimitoare, la fel ca și conexiunile sale. Unii istorici au sugerat că, în timpul războiului, Kuusinen s-ar fi aflat de partea elitei din umbră a celui de-al Treilea Reich și că ar fi fost membru al lojei masonice suedeze, extrem de influentă la acea vreme, dar nu există dovezi directe și nici măcar indirecte convingătoare în acest sens. Datorită talentului și educației sale, Kuusinen a fost capabil să scrie referate analitice, articole și discursuri. Întreaga lume a admirat discursurile strălucite ale comunistului bulgar Dimitrov la procesul privind incendierea Reichstagului, dar puțini știau că discursurile respective fuseseră scrise de Kuusinen.”
După moartea lui Stalin Kuusinen a fost la originea «destalinizării» hrușcioviste, spun analiștii clubului Izborsk, care văd în fostul ideolog al Kominternului adevăratul autor al Raportului Secret prezentat de Hrușciov în februarie 1956 cu ocazia celui de-al XX-lea congres al comunșitolor sovietici. În anii ’60, Kuusinen împreună cu Andropov creează la CC o grupă de tineri intelectuali-consultanți, în care intrau figuri atât de emblematice precum Fiodor Burlațki, Gheorghi Arbatov, Aleksandr Bovin (viitorul speechwriter al lui Brejnev), Gheorghi Șahnazarov și alții. Tocmai atunci, pe baza romantizării vechiului Comintern și a mișcării de stânga, pe care Kuusinen le-a propus elevilor săi, se pun bazele mentale ale viitoarei «perestroika» și ale «reformismului» anilor ’90.