Oamenii Revoluției III – Ultimul condamnat la moarte din Epoca de Aur

Astăzi aș dori să prezint unul dintre cele mai mari succese ale contraspionajului românesc: arestarea lui Mircea Răceanu. Felicitări ofițerilor implicați!

Numele de Mircea Răceanu a mai fost amintit atât pe acest blog cât și în conferințele mele despre Revoluție. Pe scurt, Mircea Răceanu, făcea parte din aparatul diplomatic al României în care a îndeplinit diferite funcții inclusiv cea de Secretar I la Ambasada României din Washington. A fost recrutat de americani undeva prin anii 1970, vezi textul de mai jos. Astăzi o să găsiți pe blog câteva fragmente, interesante spun eu, publicate în Revista Vitralii a SRI. Înainte de a le parcurge vreau să vă atrag punctual atenția asupra unor chestiuni trecute de obicei cu vederea de cei care prezintă cazul. Ele nu sunt însă lipsite de importanță, după cum veți putea aprecia și singuri.

Uno: Familia

Numele de Răceanu este un numele tatălui adoptiv al lui Mircea Răceanu. Tatăl natural s-a numit Andrei Bernat (cunoscut și sub numele de Andor Bernát, Bandi Bernath sau Bernath Andrei) a fost un militant comunist evreu de origine maghiară, originar din Transilvania activ în perioada interbelică ca ilegalist în cadrul Partidului Comunist din România (PCdR).  Bernat a fost un activist clandestin, membru al PCdR din anii 1930. A participat la structurile partidului în Transilvania și Oltenia, unde a fost arestat de mai multe ori pentru activități subversive. A fost implicat în procese politice majore, cum ar fi cel de la Craiova din 1936, alături de figuri precum Ana Pauker, unde a fost acuzat de propagandă comunistă. În 1941-1942, a fost deportat în Transnistria (lagărele de la Vapniarka și Râbnița), unde a reorganizat celula comunistă locală. A devenit lider al unui grup de aproximativ 1.000 de deținuți evrei (inclusiv sindicaliști și prizonieri sovietici), alături de Lazăr Grunberg. Bernat a fost omorât de către naziști în 1944. A fost căsătorit cu Ieana Pop (Ilona Papp) o muncitoare din Arad, activă în mișcarea comunistă din anii 1920-1930. Mircea Bernat (viitorul diplomat Mircea Răceanu), s-a născut pe 17 octombrie 1935 se pare că  în închisoarea unde ambii părinți erau deținuți pentru activități comuniste. După moartea lui Bernat, Ileana s-a recăsătorit cu Grigore Răceanu, un alt comunist ilegalist, care l-a adoptat pe Mircea.

Due: Ancheta

Mircea Răceanu a recunoscut că a fost recrutat de americani, că a acceptat să le furnizeze secrete de stat pe care le cunoştea în virtutea atribuţiilor de serviciu sau le obţinea de la diverşi colegi. De asemenea, a recunoscut că, în schimbul informaţiilor, a primit mai multe bijuterii din aur (găsite şi ridicate la percheziţia domiciliară) şi i s-a deschis un cont în SUA, ce era periodic alimentat. Fiind audiaţi ca martori, colegii de la care arestatul obţinuse informaţii şi-au amintit împrejurările în care au fost exploataţi în orb. Erau probe indirecte, dar probe. Recunoaşterile celui anchetat s-au produs treptat, în sensul că, la două-trei zile, recunoştea tot câte un alt moment, din ce în ce mai îndepărtat în timp, al recrutării şi începerii colaborării: decembrie 1988, apoi 1985, 1982 (recrutat în România, de mereu un alt diplomat de la ambasadă), 1978, înainte de a-şi încheia misiunea la Washington şi, în sfârşit, 1974-1975, recrutat fiind în SUA de un anume Tom Harvey.

http://acmrr-sri.ro/wp-content/uploads/2014/03/vitraliino6.pdf

Tre: Intervenții la nivel înalt

Mircea Răceanu a fost arestat pe 31 ianuarie 1989. Așa cum spuneam într-un articol anterior, mai mult sau mai puțin întâmplător, tot în ianuarie 1989 fostul ambasador Corneliu Bogdan (Grumberg) se hotărăște să nu mai revină în țară. În același timp, CIA și Congresul Mondial Evreiesc se hotărăsc să trimită o persoană de foarte mare importanță, respectiv pe rabinul Arthur Schneier vicepreședintele CME pentru a negocia cu Ceaușescu eliberarea lui Răceanu. Ceaușescu refuză. 

Pe 11 Septembrie 2001 Klaus Schwab nu mânca gândaci

Răceanu este condamnat la moarte în iulie 1989 dar în luna septembrie Ceaușescu comută pedeapsa în 20 de ani de închisoare.  

Quattro: Eliberarea și transportul de urgență în SUA

Pe 22 decembrie 1989 Brucan cere să i se prezinte dosarul lui Mircea Răceanu. Iulian Vlad îl aduce (În ce calitate i s-a prezentat acest dosar lui Brucan?). Deși recunoaște că Răceanu a comis un act de trădare, Brucan ordonă eliberarea imediată a „deținutului politic” Răceanu. Acesta este eliberat pe 23 decembrie. 

http://acmrr-sri.ro/wp-content/uploads/2014/03/vitraliino6.pdf

În zilele imediat următoare (din informațiile mele pe 25 decembrie) americanii trimit un avion militar care aterizează la Otopeni și îi preia pe Mircea Răceanu, Iordana, fosta soție a lui  Valentin Ceaușescu cu băiatul – Daniel, respectiv pe Dana, fata lui Pacepa.

Și acum filmul arestării:

Interviul complet cu col. (r) Gheorghe Manea http://acmrr-sri.ro/wp-content/uploads/2014/03/vitraliino6.pdf

P.C.: Cum au decurs lucrurile pe 31 ianuarie?

G.M.: Lucrurile au început prost. Am stabilit prin camera video că îşi redactase informarea către americani. Ştiam că în aceeaşi seară va merge la vizionarea de film. Deci, comandamentul special constituit a intrat în funcţiune. Filajul a stabilit că de la serviciu a ajuns acasă. Era normal să se spele, să se schimbe şi apoi să plece. El locuia pe strada Aviator Darian nr. 2. O stradă mică, între Radu Beller şi Calea Floreasca. Condiţiile de trafic de atunci îi impuneau să iasă neapărat în Radu Beller. Maşinile filajului au fost amplasate la cele două capete ale străzii. Dar, culmea ghinionului: cu câteva minute înainte ca obiectivul nostrum să plece de la domiciliu, se blochează traficul pe Calea Dorobanţilor pentru că Nicolae Ceauşescu hotărâse, nu se ştie din ce motive, ca exact în acea zi să plece puţin mai devreme acasă! Cum să mai introduci în acţiune echipa principală? Aceia au fost blocaţi pe locul în care erau. Eu mă aflam în punctul de supraveghere, în zonă, într-o maşină. Generalul Mortoiu stătea pe locul din faţă, iar la volan era Constantin Fătu, ofiţerul coordonator al spaţiului de care se ocupa Mircea Răceanu. Atunci am hotărât să intervenim.

Din nou surpriză: Răceanu iese de la domiciliu şi pleacă cu maşina, în care se afla şi soţia lui, spre dreapta, spre Sala Floreasca. Acolo intră pe nişte străduţe pe care el le ştia, evident, foarte bine, fiind cartierul lui şi iese prin spatele reşedinţei diplomaţilor ruşi, pe strada Pictor Barbu Iscovescu, dacă nu mă înşel. Acolo l-a oprit un echipaj de la Circulaţie, de fapt filorii noştri, care l-au îndrumat spre bulevardul Aviatorilor. Cunoaşteţi acest bulevard. De o parte şi de alta a sa sunt trotuare, arbori şi apoi alte două căi de acces, mai înguste. Dincolo de acestea se află din nou trotuare şi apoi Parcul Herăstrău pe o latură şi, vizavi de parc, vile şi blocuri mici. Maşina cu Răceanu a fost îndrumată de „Circulaţie” pe calea din dreapta cum mergi spre nord, spre Ambasada Chinei. Înainte de intersecţia cu strada Armindeni a fost oprit şi miliţianul l-a condus în spatele maşinii, să îşi vadă stopurile. Atunci am apărut noi.L-am urcat în maşină, între mine şi un „miliţian” de la Filaj şi am zis doar atât: „Fătule, dă-i drumul!” .

În fine, fapt este că, de teama unei eventuale sinucideri, eu l-am prins de gulerul paltonului de când l-am reţinut şi l-am ţinut aşa până în curte la Direcţia de Cercetări Penale! Mă temeam să nu păţească cine ştie ce pocinog! Ni se spusese că spionii de calibru au o pastilă cu otravă în gulerul cămăşii, pe care o sparg în dinţi pentru a se sinucide, dacă sunt prinşi. Acum îmi vine şi să râd! Răceanu, cel care a spus tot ce ştia din prima oră de anchetă! Între el şi spionul dur, gata să se sinucidă dacă e prins, distanţa e cât de la cer la pământ! Îl ţineam eu să nu ajungă cu gura la gulerul cămăşii, dar astfel omul a avut mâinile libere! Aşa se face că ajungem pe Calea Rahovei, îi facem o percheziţie sumară şi ia materialul de unde nu-i! Ştiam că l-a scris, ştiam că îl luase cu el, dar materialul nu mai era! Să faci infarct, nu altceva.

La o verificare mai atentă, apare şi materialul. Omul avea buzunarul de la palton rupt sau şi-l rupsese în maşină, nu ştiu, iar materialul căzuse între căptuşeală şi stofă. Noroc că n-a fost şi căptuşeala descusută!

Percheziţia ulterioară a maşinii lui Răceanu a descoperit şi alte minuni. Dar pe acestea le ştiu mai bine cei implicaţi direct. Printre altele s-a descoperit sistemul de realizare a legăturii în caz de urgenţă. De asta ce ziceţi?

P.C.: Domnule colonel, sincere mulţumiri. Aţi oferit detalii pe care Istoria cu siguranţă le va aprecia cum se cuvine.

G.M.: Ce v-am povestit eu sunt fapte într-adevăr mărunte, detalii. De aceea vreau să vă rog să aşezaţi în încheierea relatării privind discuţia noastră câteva aprecieri mai cuprinzătoare făcute în legătură cu acest individ de către generalul Neagu Cosma, cel care a fost, vreme de 17 ani, şeful Direcţiei de Contraspionaj.

„După dispariţia din conducerea DIE a lui Doicaru şi Pacepa, contraspionajul român l-a arestat pe Răceanu, omul acestui organism (al Direcţiei de Informaţii Externe – n.n.), care lucra acoperit în Ministerul de Externe al României. Pe timpul cât lucrase cu acoperire diplomatică la reprezentanţa României din Statele Unite ale Americii, fusese racolat de CIA, devenind unul dintre agenţii ei valoroşi pe spaţiul ţării noastre. Timp de peste un deceniu a furnizat informaţii şi documente de la ambasada României din SUA, cât şi din centrala MAE de la Bucureşti şi, se înţelege, din DIE, aducând mari daune statului român.

Arestat la începutul anului 1989, judecat şi condamnat, Mircea Răceanu a fost salvat de Revoluţia română din decembrie 1989, dar mai ales de nişte oameni care, punând mâna pe putere în stat, au folosit-o după bunul lor plac. În timp ce în capitală încă se mai trăgea şi mureau oameni, un avion militar american a venit special la Bucureşti pentru a-l transporta pe trădător peste ocean, să-şi încaseze simbria, conform înţelegerii cu CIA. S-a vehiculat în presă, ba chiar i s-au luat şi interviuri, din care se dorea ca să rezulte că Răceanu l-a trădat pe Ceauşescu şi dictatura instaurată de acesta, nu România, nu interesele şi instituţiile ei fundamentale.

(…)

Răceanu se afla în America de Nord în misiune de luptă, în folosul României, nu al clanului conducător. El şi-a trădat misiunea, a trădat şi furnizat secretele ţării unui stat străin. Fapta sa se cheamă, la noi şi oriunde în lume, trădare de ţară şi nu trădare a conducătorului ţării”. 

(Volumul „Cum a fost posibil?”, p. 93-94).

La final includem și o fotografie preluată din https://adevarul.ro/stil-de-viata/magazin/faptele-pentru-care-mircea-raceanu-a-fost-la-un-2376475.html