Poezie și electronică

La finalul anilor 1980 în România ceaușistă a apărut o carte senzațională pentru epoca respectivă. Cartea se numea „Lalele și electronică” și era scrisă de un domn, Pavel Suian, despre care ulterior am aflat că fusese coleg de liceu cu unchiul meu. În „Lalele și electronică” Pavel Suian, foarte probabil ofițer DIE, lăuda realizările Olandei de la electronica performantă reprezentată de Philips la agricultura intensivă. Să vorbești la superlativ despre realizările unei țări capitaliste în anii grei de sfârșit ai lui Ceaușescu? Hmm. Cum e posibil așa ceva?

Dar acesta e un alt subiect. Doar titlul are legătură cu scurta mea meditație de început de săptămână. Astăzi vreau să revin la un subiect mai apropiat de articolul meu „Statul matrioșka” și la mai vechiul meu prieten Andrei Martianov, inginer și ofițer în marina militară sovietică, actualmente destul de cunoscut analist geopolitic. Recunosc, mi-e simpatic Andrei deși nu sunt de acord cu mai mult de jumătate din ideile lui. Asupra uneia pe care o tot repetă „at nauseam” ca să-i citez una din expresiile favorite aș vrea să mă opresc azi. Andrei susține că educația umanistă din universitățile americane nu face doi bani și că toți experții americani cu studii în politologie, sociologie, literatură, istorie sunt de fapt niște semi-analfabeți care nu pot fi luați în serios. El îi compară, pe bună dreptate, cu elita din complexul militaro-industrialo-intelligence rusesc, care, zice Martianov, ar fi formată din oameni cu educație tehnică – enorm de multă matematică, școală politehnică, Correlation of Forces and Means. Că Martianov nu vorbește tocmai prostii o dovedește capacitatea Rusiei de a dezvolta anumite tipuri de armament, superioare oricărui echivalent occidental.

Totuși, vedeți Dvs., chiar dacă inflația asta de politologi, sociologi, psihologi, lingviști, istorici, economiști se traduce în realitate într-o mare promoție de chelneri cu facultate, de la un nivel în sus lucrurile nu mai stau așa. După umila mea părere, URSS-ul nu a pierdut Războiul Rece pentru că a avut un armament inferior celui occidental, nu l-a pierdut nici măcar la nivel economic sau pentru că în occident se trăia mai bine. Războiul, zic eu, a fost pierdut la nivel cultural. Tinerii din țările comuniste erau infestați de cultura occidentală, își doreau să trăiască în paradigma culturală din Vest. Când copiii membrilor Politbyuro-ului din Moscova sau românași care aveau o țară întreagă la picioare ca și gașca lui Nicu Ceaușescu și Serghei Mizil, își cumpără blugi pe sub mână, își lasă plete și ascultă rock and roll, poți să ai tu tot armamentul din lume, războiul e deja pierdut. Or, cei care au pus la cale revoluțiile culturale din anii 60-80 în occident nu au fost ingineri de aeronautică, ci ingineri sociali –sociologi, psihologi, chiar poeți. Și nu vorbim doar de zona culturală, șeful contraspionajului american, James Jesus Angleton, a fost absolvent de literatură (poezie) la Yale. Ceilalți întemeietori ai CIA: Donovan, frații Dulles etc au studiat dreptul, nu ingineria … ca și Vladimir Putin de altfel. Despre Angleton au făcut și un film artistic cu Matt Damon și Angelina Jolie, „The Good Shepherd” .

La ce folosește poezia într-un astfel de context? Ea folosește în contextul „statului magician” la care se referea Culianu, statul care îi furnizează omului himere, îi dă iluzia că participă la conducere, îi dă obiective false după care să fugă. Neglijarea acestui aspect este o greșeală fundamentală pentru un stat care vrea să se re-suveranizeze. Cam aceasta cred că dorea să spună și Zahar Prilepin în interviul publicat recent pe blog. Iar cei care au schimbat cultural America, foaita lui Freud, Bernays & Co nu au făcut-o nici ei la întâmplare….